Arhiva categoriei: Proiecte investitionale

Proiectul C.E.S.A.R la Valea Mărului

De la Florin Doca am aflat că Proiectul C.E.S.A.R este în derulare la Valea Mărului. În termen de 10 zile vor începe măsurătorile. Beneficiari sunt peste 3000 de locuitori. Având în vedere că între timp mai multe UAT-uri au fost incluse în Proiectul C.E.S.A.R, suma care ar fi trebuit alocată iniţial a fost diminuată. Mai precis, numărul iniţial de 14 unităţi administrativ teritoriale a crescut la 19, apoi la ….21!!!
În acest caz, punctul care prevedea şi dezbaterea moştenirilor a fost anulat. Pentru a dezbate moştenirile, edilul din Valea Mărului a spus că ar mai fi nevoie de circa 3 miliarde de lei vechi.” Va trebui să finanţez de la primărie această sumă. Rămâne să vedem de unde anume !” a explicat Doca.

Proiecte si investitii in Valea Marului

Dezvoltarea infrastructurii de baza si asigurarea accesului neingradit al populatiei si consumatorilor industriali la aceasta infrastructura ( apa, canalizare, distributie gaze, electricitate, cai de transport);

* Protectia mediului;

* Reducerea saraciei;

* Regenerare  ( regenerarea capitalului natural,  precum si reabilitarea urbana prin  reamenajarea centrului satului de resedinta al comunei, amenajarea unui parc, reabilitarea spitalului si dispensarului uman, construirea unui camin cultural, refacerea fatadelor cladirilor aflate in patrimoniul primariei , redefinirea functiunilor acestora.

Tinand cont de conditiile specifice ale zonei, in subsidiar obiectivelor generale, comuna Valea Marului isi propune totodata si isi asuma responsabilitatea fata de persoanele defavorizate.
Realizarea obiectivelor generale se intemeiaza pe aplicarea unui management care sa conduca la dezvoltare si/sau regenerare, politicile, planificarea strategica, precum si realizarea programelor si proiectelor se vor face cu respectarea urmatoarelor principii:

* Dezvoltarea durabila , astfel incat pe termen lung sa se produca schimbari majore de cultura si atitudine in ceea ce priveste utilizarea resurselor de catre populatie si operatori economici;

* Intarirea capacitatii institutionale: prin management eficient, definirea si structurarea serviciilor publice in raport cu resursele financiare actuale, cu obiectivele dezvoltarii durabile, precum si cu doleantele si cerintele comunitatii;

* Realizarea programelor si proiectelor prin parteneriat public- privat;

* Realizarea acelor programe si proiecte pe care sectorul privat nu le poate finanta;

* Integrarea politicilor atat pe orizontala, pentru a se realiza un efect sinergic simultan intre sectoare, cat si pe verticala, avand in vedere corelarea si integrarea politicilor de dezvoltare a comunei cu politicile de dezvoltare ale judetului Galati si ale regiunii din care face parte;

* Managementul resurselor, ce presupune integrarea fluxurilor de resurse energetice, materiale , financiare si umane, precum si integrarea fluxurilor de resurse energetice si materiale intr-un ciclu natural;

* Utlizarea mecanismelor de piata pentru a atinge tinta sustenabilitatii ,respectiv emiterea de reglementari si functionarea utilitatilor publice in sistem de piata, evaluarea investitiilor dupa criterii de mediu, luarea in considerare a problemelor de mediu la intocmirea bugetului local;

* Design-ul sustenabil arhitectonic in temeiul caruia se stabilesc reguli privitoare la materialele de constructii, design-ul unei cladiri, bioclimatul, orintarea spatiala a cladirilor, “structuri verzi” in jurul cladirilor, microclimat, eficienta energetica;

* Fixarea regulilor de utilizare rationala a terenurilor pentru toate proiectele de dezvoltare in baza planului de urbanism general, ca instrument de planificare spatiala;

* Analiza capacitatii tehnice de executie;

* Evaluarea eficientei resurselor financiare si umane;

* Evaluarea viabilitatii financiare a unui program sau proiect prin prisma veniturilor fiscale obtinute;

* Identificarea nevoilor comunitatii locale si a prioritatilor acesteia ; corespondenta intre lansarea unui program sau proiect si nevoile comunitatii;

* Evaluarea nevoilor familiilor sarace si a capacitatii primariei de a asigura accesul acestora la locuri de munca, servicii publice de baza, venit minim;

* Protectia mediului;

* Realizarea unui program sau proiect in parteneriat cu sectorul privat, ori realizarea unui program sau proiect de catre sectorul privat, pentru a transfera costurile unei investitii, daca exista oportunitatea de  a obtine profituri viitoare;

* Asigurarea publicitatii informatiilor cu impact in investitii ( informatii topografice, informatii statistice, regulamentul de urbanism, planul de urbanism general si planurile de urbanism zonal).

Principiile de reabilitare a satelor componente comunei Valea Marului, potrivit planului de urbanism general :

* Planificarea intregii zone de locuit a satului va fi integrata, astfel incat sa cuprinda cladiri de locuit , cladiri cu destinatie comerciala, scoli si gradinite in satele Valea Marului si Mindresti, infrastructura edilitara necesara pentru nevoile zilnice ale rezidentilor;

 

* Satele vor avea un centru care combina functiunile comerciale cu cele civice, culturale si de agrement;

* Se vor amenaja spatii deschise in forma de scuar, spatii cu verdeata si un parc in centrul satului de resedinta;

* Spatiile deschise vor avea un design care sa incurajeze prezenta rezidentilor;

* Comunitatile vor respecta regulile de conservare a resurselor si de reducere a deseurilor;

* Comunitatile vor utiliza in mod rational resursele de apa;

Scurta prezentare a comunei Valea Marului

Localitatea Valea Marului este compusa din doua sate: Valea Marului (ce include si catunul Coasta Vaii) si Mandresti la 4 km nord si este situata aproximativ in centrul judetului Galati; ocupa o suprafata de 5712 – o valoare medie a suprafetei printre comunele judetului. Avand un statut administrativ de comuna, localitatea are ca vecini in partea de nord si nord-vest comuna Corod, in partea de est comunele Smulti si Corni, in partea de sud comuna Cudalbi iar in partea de vest teritoriul comunei Matca. Comuna Valea Marului se incadreaza intr-o zona cu climat temperat – continental, cu diferentieri termice medii si mari, cu primaveri lungi si toamne scurte.
Resedinta de comuna, localitatea Valea Marului este racordata la sistemul urban de asezari prin municipiul Tecuci, situat la 23 km vest, legatura fiind asigurata prin drumul judetean modernizat 251. O importanta ponderata are drumul judetean 251C care se directioneaza spre nord facand legatura cu satul Mandresti, de unde se ramifica spre Corod nord-nord-vest drumul comunal 61; drumul judetean se continua spre nord-est catre localitatea Smulti. O legatura de importanta secundara este dirijata din sectorul estic al vetrei satului resedinta catre Maciseni, Corni, Varlezi si orasul Targu-Bujor reprezentata de drumul comunal 15. Spre sud dupa o curbura de 90 de grade se continua cu drumul judetean 251 , facand legatura cu localitatea Cudalbi. Un alt drum comunal DC 80 pornind din sectorul vestic al vetrei satului, leaga comuna de Corod. Resedinta de judet este situata la 71 km sud-est.