O altă mândrie a vălmărenilor este Stejarul Arcașilor, aflat la capătul satului Mândrești.
Am întrebat doi săteni cum ajungem la Stejar.
„Țineți drumul drept, intrați în pădure, tot înainte. Drumul ăsta negreșit vă duce direct la Stejar” au răspuns cu bucurie cei doi mândreșteni, întrebându-ne dacă avem aparat de fotografiat cu noi. „ Un așa stejar nu mai găsiți! Vine de la Ștefan cel Mare, taică. E Stejarul nostru. A fost al arcașilor lui Ștefan.”ne-a atras atenția unul dintre bătrânii din satul Mândrești.
Drumul până la Stejar a fost o feerie. Rar mai întâlnești în zona de sud a Moldovei frumuseți sălbatice ca cele din Mândrești. Pădurea are iz de mușchi, de plante, de arbori. Din mersul ușor al mașinii, am simțit adierea vântului iar gândul m-a dus la un alt stejar: la cel din Borzești, Stejarul răstignirii lui Mitruț.
Primarul Florin Virgil Doca, tanti Maria, tanti Măndița, bătrânii satului au dreptate când întreabă: „dacă nu avem noi grijă de istoria noastră, atunci cine?”
Plec din fața Stejarului după aproape o oră în care am stat cufundat pe gânduri, întrebându-mă de ce oare oamenii și-au pus năframa uitării peste ochi și peste inimă, pierzându-se în războaie cotidiene care nu le fac decât rău? De ce nu își fac timp, puțin timp, pentru a-și întoarce privirea către trecut, pentru a încerca să deslușească crezurile străbunilor noștri ce și-au dat sângele și viața pentru un petec de pământ numit România, pământ pe care unii încearcă să îl vândă străinilor bucată cu bucată?
Am întrebat-o deunăzi pe bunica de ce nu vinde pământul? Are 80 de ani și merge cu sapa zilnic, de când mijesc zorii, să lucreze pământul moștenit din străbuni. Răspunsul bunicii m-a atins în suflet, ca un reproș, ca o durere, ca o palmă dată obrazului meu alb, de orășean:„ Bunicul meu și-a vândut boii de la jug pentru pământul ăsta, ca eu să vi-l las vouă moștenire. Au venit și mi-au dat 100 de milioane pentru un hectar, dar eu nu am vrut să îl dau. Eu vi-l dau vouă. Dacă voi îl veți vinde, va fi păcatul vostru. Pământul ăsta a fost muncit din greu, bunică și din el v-am crescut părinții și pe voi”.
autor, Aida Zaharia
