Registrul pentru evidența dispozițiilor autorității executive

DISPOZIȚII 2025

1.Dispozitia nr.1/03.01.2025 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  ordinară, în data de 10.01.2025, orele 12,00.

2.Dispozitia nr.2/15.01.2025 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  ordinară, în data de 20.01.2025, orele 12,00.

3.Dispozitia nr.3/15.01.2025  privind acordarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri pentru in perioada sezonului rece ianuarie 2025-martie 2025,pentru familiile/persoanele singure altele si cele beneficiare ale Legii nr.196/2016.

4.Dispozitia nr.4/15.01.2025 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie in perioada sezonului rece ianuarie 2025-31 octombrie  2025,pentru familiile/persoanele singure altele si cele beneficiare ale Legii nr.196/2016.

5.Dispozitia nr.5/15.01.2025 privind incetarea acordarii venitului minim de incluziune domnului Pintilie Vasile.

6.Dispozitia nr.6/15.01.2025 privind incetarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Tiron Tonel.

  1. Dispozitia nr.7/15.01.2025 privind incetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Tiron Tonel.

8.Dispozitia nr.8/15.01.2025 privind cu privire la organizarea Comisiei pentru probleme de apărare, de la nivelul comunei Valea Mărului, judeţul Galați.

9.Dispozitia nr.9/23.01.2025 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  extraordinară, în data de 29.01.2025, orele 12,00.

10.Dispozitia nr.10/23.01.2025 privind mentirea dreptului la  venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificari in componenta familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit  minim de incluziune  domnului Stroia Leoneti.

11.Dispozitia nr.11/23.01.2025 privind  incetarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui  Miron Gheorghe.

12.Dispozitia nr12/23.01.2025 privind incetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Miron Gheorghe.

13. Dispozitia nr.13/23.01.2025 privind aprobarea cererilor de acordare a venitului minim de incluziune pentru 5 titulari.

14. Dispozitia nr.14/27.01.2025 privind continuarea activității a domnului Dumitrașcu Vasile– fochist, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

15. Dispozitia nr.15 /29.01.2025 privind constituirea comisiei de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale doamnei Dumitrașcu Maranda, secretarul general al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi.

16. Dispozitia nr.16/29.01.2025  privind majorarea salariilor de bază pentru asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav începând cu data de 1 ianuarie 2025.

17.Dispozitia nr.17/29.01.2025 privind functionarii publici desemnati sa opereze in Registrul Electoral.

18.Dispozitia nr.18/29.01.2025 privind rectificarea actului de deces nr.1/03.01.2025, privind pe Bucur Măriuca.

19.Dispozitia nr.19/29.01.2025 privind incetarea contractului individual de munca al doamnei Doca Irina avand functia contractuala  asistent personal al persoanei cu handicap grav.

20.Dispozitia nr.20/29.01.2025 privind majorarea salariului de bază al doamnei Dumitrache Veronica-Cristina, în funcția publică de execuție  consilier achiziţii publice, Clasa I, Grad debutant, compartiment achiziţii publice în aparatul de specialitate al primarului comunei Valea Mărului, județul Galați, începând cu 1 ianuarie 2025.          

21.Dispozitia nr.21/29.01.2025 privind acordarea gradației, corespunzătoare tranșei de vechime în muncă angajaților din Primăria comunei Valea Mărului, județul Galați, începând cu 1 ianuarie 2025.

22.Dispozitia nr.22/29.01.2025 privind incetarea contractului individual de munca al domnului Lupu Titi avand functia contractuala  asistent personal al persoanei cu handicap grav.

23.Dispozitia nr.23/30.01.2025 privind incetarea contractului individual de munca nr.23 din 31.10.2023,incheiat cu doamna Pintilie Eugenia asistent personal al persoanei cu handicap grav Muhulica Vasilica.

24.Dispozitia nr.24/30.01.2025 privind  incetarea platii indemnizatiei lunare cuvenite domnului Pecheanu Marius pentru persoana cu handicap grav Pecheanu Patricia- Elena.

25.Dispozitia nr.25/30.01.2025 privind incadrarea pe perioada determinata a doamnei Radeanu Maria- Mirela in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Radeanu Adelina-Elena.

26.Dispozitia nr.26/30.01.2025 privind acordarea indemnizatie lunare cuvenita doamnei Dobrin Florina Catalina  persoana cu handicap grav.

27. Dispozitia nr.27/30.01.2025 privind acordarea indemnizatie lunare cuvenite domnului Hotnog Maricel persoana cu handicap grav.

28. Dispozitia nr.28/30.01.2025 privind majorarea salariului de bază al doamnei Cojocaru Mihaela, în funcția publică de executie asistent medical generalist la primaria comunei Valea Mărului, județul Galați, începând cu 1 februarie 2025.

29. Dispozitia nr.29/13.02.2025 privind incetarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Florea Adriana.

30. Dispozitia nr.30/13.02.2025 privind incetarea acordarii venitului minim de incluziune domnului Miron Gheorghe.

31. Dispozitia nr.31/13.02.2025 privind incetarea acordarii venitului minim de incluziune doamnei Busuioc Vasilica.

32. Dispozitia nr.32/13.02.2025 privind incetarea acordarii venitului minim de incluziune doamnei Florea Adriana.

33. Dispozitia nr.33/17.02.2025 privind aprobarea cererilor de acordare a venitului minim de incluziune pentru 3 titulari.

34. Dispozitia nr.34/17.02.2025 privind incetarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Anghelina Iliana.

35. Dispozitia nr.35/17.02.2025 privind incetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Anghelina Iliana.

36. Dispozitia nr.36/17.02.2025 privind incetarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Gologan Petrica.

37. Dispozitia nr.37/17.02.2025 privind incetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Gologan Petrica.

38. Dispozitia nr.38/17.02.2025 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Lupu Dorinel.

39. Dispozitia nr.39/17.02.2025 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Lupu Dorinel.

40. Dispozitia nr.40/21.02.2025 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară, în data de 28.02.2025, orele 12,00.

41. Dispozitia nr.41/21.02.2025 privind organizarea Comisiei pentru probleme de apărare, de la nivelul comunei Valea Mărului, judeţul Galați.

42. Dispozitia nr.42/21.02.2025 privind persoana responsabilă cu evidența militară, de la nivelul comunei Valea Mărului, judeţul Galați.

43. Dispozitia nr.43/21.02.2025 privind: nominalizarea operatorilor economici care vor constitui reţeaua comercială a comunei Valea Mărului, jud. Galaţi.

44.Dispozitia nr.44/28.02.2025 privind reglementarea lucrului  cu foc deschis și a fumatului.

45.Dispozitia nr.45 /28.02.2025 privind acordarea unui ajutor de urgenta domnisoarei Cuza Teodora Andreea din comuna Valea Marului,judetul Galati.

46.Dispozitia nr.46/28.02.2025  privind incetarea indemnizatie lunare cuvenita domnului Doca Sandu.

47.Dispozitia nr.47/28.02.2025 privind incetarea contractului individual de munca al doamnei Teodorescu Aristita avand functia contractuala  asistent personal al persoanei cu handicap grav.

48.Dispozitia nr.48/28.02.2025 privind incadrarea pe perioada nedeterminata a doamnei  Nacu Geanina Carmen in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Doca Sandu.

49.Dispozitia nr.49/28.02.2025 privind incadrarea pe perioada nedeterminata a domnului Ouatu Constantin in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Ouatu Anica.

50.Dispozitia nr.50/28.02.2025 privind stabilirea modului de organizare și a responsabilităților privind apărarea împotriva incendiilor.

51.Dispozitia nr.51/03.03.2025 privind inventarierea materiei impozabile la nivelul UAT Comuna Valea Mărului.

52.Dispozitia nr.52/03.03.2025 privind delegarea atribuțiilor de ofițer de stare civilă în comuna Valea Mărului, județul Galați și a persoanelor care vor opera în SIIEASC.

53.Dispozitia nr.53/03.03.2025 privind componența comisiei de recepție terminare lucrări ,, teren sport” .

54.Dispozitia nr.54/03.03.2025 privind  convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  extraordinară, în data de 07.03.2025, orele 12,00.

55.Dispozitia nr.55/07.03.2025 privind desemnarea comisiei de evaluare a ofertelor în cadrul procedurii de atribuire a contractului pentru Servicii de catering în vederea furnizării suportului alimentar acordat preșcolarilor și elevilor din cadrul Școlii Gimnaziale Doamna Nica din sat Valea Mărului, comuna Valea Mărului, județul Galați în cadrul Programului Național Masă Sănătoasă.

56.Dispozitia nr.56/07.03.2025 privind stabilirea locurilor speciale de afişaj electoral la nivelul comunei Valea Mărului, judeţul Galaţi pentru desfăşurarea campaniei electorale pentru alegerea Președintelui României din anul 2025.

57.Dispozitia nr.57/14.03.2025 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară, în data de 20.03.2025, orele 12,00.

58.Dispozitia nr.58/17.03.2025 privind incetarea acordarii venitului minim de incluziune domnului Gologan Petrica.

59.Dispozitia nr.59/17.03.2025 privind incetarea acordarii venitului minim de incluziune doamnei Bulgaru Mariana.

60.Dispozitia nr.60/17.03.2025 privind mentirea dreptului la venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificari in componenta familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit minim de incluziune.

61.Dispozitia nr.61/24.03.2025 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară, în data de 28.03.2025, orele 12,00.

62.Dispozitia nr.62/24.03.2025 privind componența comisiei de evaluare oferte privind închirierea prin atribuire directă a unor suprafețe de pășune comunală aflate în extravilan, aparținând domeniului public al comunei Valea Mărului, județul Galaţi.

63.Dispozitia nr.63/24.03.2025 privind menținerea dreptului la  venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificari in componenta familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit   minim de incluziune   doamnei Munteanu Georgeta.

64.Dispozitia nr.64/24.03.2025 privind menținerea dreptului la  venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificari in componenta familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit   minim de incluziune  Buhoci Nicoleta.

65.Dispozitia nr.65/24.03.2025  privind menținerea dreptului la  venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificari in componenta familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit   minim de incluziune  Sirghe Constanta.

66.Dispozitia nr.66/24.03.2025 privind menținerea dreptului la  venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificari in componenta familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit   minim de incluziune  Salariu Ioana.

67.Dispozitia nr.67/24.03.2025 privind menținerea dreptului la  venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificari in componenta familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit   minim de incluziune Neamtu Tanase.

68.Dispozitia nr.68/24.03.2025 privind menținerea dreptului la  venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificari in componenta familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit   minim de incluziune  Gaiu Ileana.

69.Dispozitia nr.69/24.03.2025 privind menținerea dreptului la  venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificari in componenta familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit   minim de incluziune  Ioachim Olguta.

70.Dispozitia nr.70/24.03.2025 privind incetarea acordarii venitului minim de incluziune domnului Virlan Vasile.

71.Dispozitia nr.71/24.03.2025 privind majorarea salariului de bază al doamnei Munteanu Amalia, în funcția de executie asistent personal la persoană cu handicap, începând cu 1 martie 2025.

72.Dispozitia nr.72/31.03.2025 privind acordarea indemnizatiei lunare cuvenita domnului Simion Vasile.

73.Dispozitia nr.73/31.03.2025 privind  incadrarea pe perioada determinata  a doamnei Doca Costela in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Doca Nicu Valentin.

74.Dispozitia nr.74/07.04.2025 privind acordarea unui ajutor de inmormantare doamnei Paic Anita.

75.Dispozitia nr.75/07.04.2025 privind incetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Bulgaru Mariana.

76.Dispozitia nr.76/07.04.2025 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară, în data de 11.04.2025, orele 12,00.

77.Dispozitia nr.77/07.04.2025 privind incetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Sirghe Ionica.

78.Dispozitia nr.78/07.04.2025 privind incetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Sardar George.

79.Dispozitia nr.79/07.04.2025 privind incetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Pintilie Vasile.

80.Dispozitia nr.80/14.04.2025 privind stabilirea componenței Unității Locale de Sprijin la nivelul Unității Administrativ Teritoriale Valea Mărului.

81.Dispozitia nr.81/14.04.2025 privind acordarea unui stimulent educational doamnei Nica Iuliana.

82.Dispozitia nr.82/14.04.2025 privind recuperarea zilei de muncă- 2 mai 2025, stabilită ca zi liberă.

83.Dispozitia nr.83/14.04.2025 privind constituirea Comisiei paritare din cadrul Primăriei Valea Mărului județul Galați.

84.Dispozitia nr.84/23.04.2025 convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară, în data de 29.04.2025, orele 12,00.

85.Dispozitia nr.85/23.04.2025 privind incetarea acordarii venitului minim de incluziune domnului Chihaia Nicolaie.

86.Dispozitia nr.86/23.04.2025 privind acordarea unui ajutor de inmormantare doamnei Teodorescu Aristita.

87.Dispozitia nr.87/23.04.2025 privind aprobarea Planului de perfecționare profesională a funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul UAT Valea Mărului.

88.Dispozitia nr.88/23.04.2025 privind desemnarea comisiei de evaluare a ofertelor, în vederea atribuirii contractului de achizitie publică având ca obiect : Servicii de acordare a unei finanțări rambursabile în valoare de maximum 2.000.000 lei.

89.Dispozitia nr.89/24.04.2025 privind acordarea unui stimulent prima nastere dnei/dlui Novac Nicoleta Sorina.

90.Dispozitia nr.90/24.04.2025 privind incetarea contractului individual de munca al doamnei Gologan Lilica avand functia contractuala asistent personal al persoanei cu handicap grav.

91.Dispozitia nr.91/24.04.2025 privind menținerea dreptului la venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificari in componenta familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit minim de incluziune   doamnei Ciobotaru Irina.

92.Dispozitia nr.92/24.04.2025 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Oachem Gheorghe.

93.Dispozitia nr.93/24.04.2025 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Pintilie Eugenia.

94.Dispozitia nr.94/24.04.2025 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Sirghe Stefana.

95.Dispozitia nr.95/24.04.2025 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Basalic Marga Luminita.

96.Dispozitia nr.96/24.04.2025 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Ilie Stefana.

97.Dispozitia nr.97/24.04.2025 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Chihaia Costache.

98.Dispozitia nr.98/24.04.2025 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Anghelina Georgeta.

99.Dispozitia nr.99/24.04.2025 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Grigoras Manuela Felicia.

100.Dispozitia nr.100/24.04.2025 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Artene Rodica.

101.Dispozitia nr.101/24.04.2025 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Gologan Gheorghe.

102.Dispozitia nr.102/24.04.2025 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Buleandra Ionut Iulian.

103.Dispozitia nr.103/24.04.2025 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Novac Margareta.

104.Dispozitia nr.104/24.04.2025 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Fuica Niculina.

105.Dispozitia nr.105/24.04.2025 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Virlan Amalia.

106.Dispozitia nr.106/24.04.2025 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Gheorghita Anisoara.

107.Dispozitia nr.107/24.04.2025 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Ionica Cica.

108.Dispozitia nr.108/24.04.2025 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Cristea Cornel.

109.Dispozitia nr.109/24.04.2025 privind acordarea unui stimulent prima nastere dnei/dlui Ungureanu Georgiana.

110.Dispozitia nr.110/24.04.2025 privind acordarea unui stimulent prima nastere dnei/dlui Ungureanu Cristina Daniela.

111.Dispozitia nr.111/24.04.2025 privind acordarea unui stimulent prima nastere dnei/dlui Basalic Gica.

112.Dispozitia nr.112/24.04.2025 privind acordarea unui stimulent prima nastere dnei/dlui Stegarescu Sorin Anghel.

113. Dispozitia nr.113/24.04.2025 privind incetarea contractului individual de munca nr.30 din 30.04.2024,incheiat cu domnul Tiron Hristache asistent personal al persoanei cu handicap grav Tiron Giani Mario.

114.Dispozitia nr.114/30.04.2025 privind incetarea contractului individual de munca al doamnei Ionica Cica avand functia contractuala asistent personal al persoanei cu handicap grav.

115.Dispozitia nr.115/30.04.2025 incadrarea pe perioada nedeterminata a doamnei Anghelina Ilinca in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Novac Vasilina.

116.Dispozitia nr.116/30.04.2025 privind acordarea unui stimulent prima nastere dnei/dlui Sandu Maria.

117.Dispozitia nr.117/07.05.2025 privind acordarea unui stimulent prima nastere dnei/dlui Dumitru Alina Georgiana.

118.Dispozitia nr.118/09.05.2025 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  ordinară, în data de 16.05.2025, orele 12,00.

119.Dispozitia nr.119/09.05.2025  privind incetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Florea Panaite.

120.Dispozitia nr.120/14.05.2025 privind incetarea dreptului la venitul minim de incluziune domnului Florea Panaite.

121.Dispozitia nr.121/14.05.2025 privind incetarea acordarii  venitul minim de incluziune domnului Tudor Dumitru.

122.Dispozitia nr.122/14.05.2025 privind mentirea dreptului la  venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificari in componenta familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit   minim de incluziune  Pintilie Gabriela.

123.Dispozitia nr.123/19.05.2025 privind aprobarea cererii de acordare venitului minim de incluziune doamnei Niamtu Sorina.

124.Dispozitia nr.124/19.05.2025 privind aprobarea cererii de acordare a venitului minim de incluziune pentru doamna Necula Raruca.

125.Dispozitia nr.125/19.05.2025 privind aprobarea cererii de acordare a venitului minim de incluziune dnei/dlui Trandafir Paraschiva.

126.Dispozitia nr.126/19.05.2025 privind suspendarea dreptului la venitul minim de incluziune dnei/dlui Munteanu Ionica.

127.Dispozitia nr.127/29.05.2025 privind  incetarea contractului individual de munca al doamnei Danila Culina avand functia contractuala  asistent personal al persoanei cu handicap grav.

128.Dispozitia nr.128/29.05.2025 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară, în data de 04.06.2025, orele 14,00.

129.Dispozitia nr.129/30.05.2025 privind acordarea indemnizatiei lunare cuvenita doamnei Ursu Vasilica pentru persoana cu handicap grav.

130.Dispozitia nr.130/30.05.2025 privind incadrarea pe perioada determinata a doamnei Vintila Enuta in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Hanta Andrei Nicolae.

131.Dispozitia nr.131/30.05.2025 privind acordarea indemnizatiei lunare cuvenita doamnei Danila Culina pentru persoana cu handicap grav Danila Andrei Rares.

132.Dispozitia nr.132/30.05.2025 privind stabilirea salariilor de bază a funcționarilor publici și a personalului contractual cu funcții de conducere din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Valea Mărului, județul Galați.

133.Dispozitia nr.133/30.05.2025 privind numirea doamnei Dumitrache Veronica-Cristina în funcția publică de execuție definitiv la terminarea perioadei de stagiu funcția publică de consilier, clasa I, grad profesional asistent, în cadrul Compartimentului Achiziții publice si stare civilă din cadrul aparatul de specialitate al Primarului comunei Valea Mărului, județul Galați.

134.Dispozitia nr.134/02.06.2025 privind incadrarea pe perioada determinata a domnului Tiron Hristache in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Tiron Giani Mario.

135.Dispozitia nr.135/05.06.2025 privind acordarea unui ajutor de inmormantare doamnei Susanu Elena.

136.Dispozitia nr.136/05.06.2025 privind acordarea unui ajutor de inmormantare doamnei Popovici Geanina.

137.Dispozitia nr.137/05.06.2025 privind acordarea unui ajutor de inmormantare domnului Dabija Gheorghe.

138.Dispozitia nr.138/05.06.2025 privind delegarea atribuțiilor resurse umane doamnei Dumitrache Veronica-Cristina.

139.Dispozitia nr.139/05.06.2025 privind functia contractuală de  fochist la  primăria Valea Mărului și acordarea sporului pentru munca de noapte în procent de 25%, a domnului Fuică Vasile.

140.Dispozitia nr.140/05.06.2025 privind functia contractuală de fochist la  primăria Valea Mărului și acordarea sporului pentru munca de noapte în procent de 25%, a domnului Dumitrașcu Vasile.

141.Dispozitia nr.141/05.06.2025 privind functia contractuală de femeie de serviciu la  primăria Valea Mărului.

142.Dispozitia nr.142/05.06.2025 privind functia contractuală de șofer autospecială la  primăria Valea Mărului.

143.Dispozitia nr.143/10.06.2025 privind revenirea domnului Chireac Gabriel pe funcția contractuală de conducere de șef formație muncitori.

144.Dispozitia nr.144/12.06.2025 privind numirea doamnei Dumitrache Veronica-Cristina ca funcționar public definitiv, în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional asistent, în cadrul Compartimentului Achiziții publice, resurse umane si stare civilă din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Valea Mărului, județul Galați.

145.Dispozitia nr.145/16.06.2025 privind incetarea dreptului la venitul minim de incluziune doamnei Muhulica Ionica.

146.Dispozitia nr.146/16.06.2025 privind incetarea dreptului la venitul minim de incluziune doamnei Muhulica Dorina.

147.Dispozitia nr.147/16.06.2025 privind mentirea dreptului la venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificari in componenta familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit minim de incluziune   domnului Bidea Ionel.

148.Dispozitia nr.148/16.06.2025 privind mentirea dreptului la venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificari in componenta familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit minim de incluziune   domnului Voinea Neculai.

149.Dispozitia nr.149/16.06.2025 privind aprobarea cererii de acordare a venitului minim de incluziune dnei/dlui Miron Maricel.

150.Dispozitia nr.150/16.06.2025 privind aprobarea cererii de acordare a venitului minim de incluziune dnei/dlui Florea Dimofte.

151.Dispozitia nr. 151/16.06.2025 privind incetarea dreptului la venitul minim de incluziune doamnei Tataru Otilia.

152.Dispozitia nr.152/16.06.2025 privind incetarea dreptului la stimulentul educational doamnei Muhulica Ionica.

153.Dispozitia nr.153/16.06.2025 privind nominalizarea și regulamentul Echipei de gestionare a riscurilor la nivelul aparatului de specialitate al Primarului comunei Valea Mărului.

154.Dispozitia nr.154/16.06.2025 privind privind stabilirea unor măsuri pentru implementarea și dezvoltarea sistemului de control intern managerial la nivelul aparatului de specialitate al Primarului Valea Mărului.

155.Dispozitia nr.155/19.06.2025 privind incetarea contractului individual de munca nr.4/01.01.2023 incheiat cu doamna Vintila Aurica asistent personal al persoanei cu handicap grav Vintila Aurel.

156.Dispozitia nr.156/19.06.2025 privind mentirea dreptului la  venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificari in componenta familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit   minim de incluziune   doamnei Doca Daniela.

157.Dispozitia nr.157/19.06.2025 privind mentirea dreptului la  venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificari in componenta familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit   minim de incluziune   doamnei Ciobotaru Irina.

158.Dispozitia nr.158/19.06.2025 privind procedurile operaționale privind registrul agricol, completarea şi eliberarea atestatelor de producător şi a carnetelor de comercializare a produselor din sectorul agricol.

159.Dispozitia nr.159/26.06.2025 privind suspendarea dreptului la venitul minim de incluziune dnei/dlui Ioachim Dumitrache.

160.Dispozitia nr.160/26.06.2025 privind suspendarea dreptului la venitul minim de incluziune dnei/dlui Buhoci Alec.

161.Dispozitia nr.161/30.06.2025 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară, în data de 04.07.2025, ora 8,30.

162.Dispozitia nr.162/30.06.2025 privind acordarea unui stimulent prima nastere dnei/dlui Tiron Manuela.

163.Dispozitia nr.163/30.06.2025 privind incadrarea pe perioada determinata a doamnei Vintila Aurica in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Vintila Aurel.

164.Dispozitia nr.164/30.06.2025 privind incetarea contractului individual de munca nr.32/30.04.2024 al doamnei Popa Silvia avand functia contractuala de asistent personal al persoanei cu handicap grav.

165.Dispozitia nr.165/30.06.2025 privind acordarea indemnizatiei lunare cuvenita doamnei Grosu Ileana pentru persoana cu handicap grav.

166.Dispozitia nr.166/30.06.2025 privind incadrarea pe perioada nedeterminata a domnului Doca Vasile in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Doca Ioana.

167.Dispozitia nr.167/30.06.2025 privind acordarea unui ajutor de inmormantare doamnei Stegarescu Paraschiva.

168.Dispozitia nr.168/30.06.2025 privind acordarea unui ajutor de inmormantare doamnei Tudor Nela Nicoleta.

169.Dispozitia nr.169/07.07.2025 privind acordarea unui ajutor de inmormantare domnului Munteanu Stefanache.

170.Dispozitia nr.170/07.07.2025 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară, în data de 11.07.2025, ora 9,30.

171.Dispozitia nr.171/10.07.2025 privind componența comisiei de constatare a pagubelor produse în urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase(viituri, vijelii) în comuna Valea Mărului, în data de 09.07.2025.

172.Dispozitia nr.172/10.07.2025 privind îndeplinirea atribuţiilor primarului comunei Valea Mărului pe perioada concediului de odihnă anual al acestuia ,respectiv 11-16 iulie 2025, de către domnul Ghinieș Maricel, având funcţia de viceprimar.

173.Dispozitia nr.173/14.07.2025 privind organizarea si executarea instruirii in domeniul situațiilor de urgenta.

174.Dispozitia nr.174/14.07.2025 privind reguli si masuri de aparare impotriva incendiilor la utilizarea,manipularea transportul si depozitarea substantelor periculoase.

175.Dispozitia nr.175/14.07.2025  privind desemnarea responsabilului cu  evacuarea personalului in caz de incendiu.

176.Dispozitia nr.176/14.07.2025 privind desemnarea responsabilului cu manipularea pompei cisternei de alimentare cu combustibil si evidenta distribuirii combustibilului.

177.Dispozitia nr.177/14.07.2025 privind desemnarea responsabilului cu acordarea primului ajutor.

178.Dispozitia nr.178/14.07.2025 privind stabilirea responsabilului cu atribuţii în domeniul apararii împotriva incendiilor in cadrul Primariei Comunei Valea Mărului.

179.Dispozitia nr.179/15.07.2025 privind masurile de prevenire a incendiilor la exploatarea cailor de evacuare.

180.Dispozitia nr.180/15.07.2025 privind masurile de prevenire a incendiilor pentru perioadele caniculare sau secetoase  si inainte de inceperea sezonului rece.

181.Dispozitia nr.181/16.07.2025 privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de dispoziții ale autorității executive la comuna Valea Mărului, județul Galați.

182.Dispozitia nr.182/ desemnarea persoanei responsabilă de activitatea de soluționare a petițiilor la nivelul comunei Valea Mărului.

183.Dispozitia nr.183/16.07.2025 privind modificarea dispozitiei nr.59 din 30.12.2024 privind încadrarea pe  perioada determinată, a doamnei Pintilie Maricela în funcția de asistent personal al persoanei cu handicap grav Pintilie Vasilica.

184.Dispozitia nr.184/16.072025 privind organizarea apărării impotriva incendiilor.

185.Dispozitia nr.185/16.07.2025 privind desemnarea persoanelor nominalizate pentru elaborarea diagnozei sociale și a planului de acțiuni în cadrul proiectului „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate” Cod PIDS/586/PO4/339395.

186.Dispozitia nr.186/18.07.2025 privind componența comisiei de constatare a pagubelor produse în urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase(viituri, vijelii) în comuna Valea Mărului, în data de 17.07.2025.

187.Dispozitia nr.187/18.07.2025 privind acordarea unui stimulent prima naştere doamnei Busuioc Ionela.

188.Dispozitia nr.188/18.07.2025 privind acordarea unui stimulent prima naştere doamnei Doca Georgiana Iuliana.

189.Dispozitia nr.189/18.07.2025 privind acordarea unui stimulent prima naştere doamnei Ionică Ionica Valerica.

190.Dispozitia nr.190/18.07.2025 privind acordarea unui ajutor de înmormantare dnei/dlui Lazăr Emilia.

191.Dispozitia nr.191/18.07.2025 privind aprobarea cererii de acordare venitului minim de incluziune doamnei Tănase Elena.

192.Dispozitia nr.192/18.07.2025 privind mentirea dreptului la venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificari in componenţa familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit minim de incluziune  Ungureanu Anica.

193.Dispozitia nr.193/18.07.2025 privind încetarea acordării venitul minim de incluziune doamnei Preda Alina.

194.Dispozitia nr.194/18.07.2025 privind menţirea dreptului la venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificări in componenţa familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit minim de incluziune  pentru trei beneficiari.

195.Dispozitia nr.195/18.07.2025 privind menţirea dreptului la venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificări in componenţa familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit   minim de incluziune  Cepreagă Elena Codruţa.

196.Dispozitia nr.196/18.07.2025 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Sirghe Aurelian.

197.Dispozitia nr.197/18.07.2025 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Munteanu Paraschiva.

198.Dispozitia nr.198/18.07.2025 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Gheorghiţă Constantin.

199.Dispozitia nr.199/18.07.2025 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Buhoci Maricel.

200.Dispozitia nr.200/ 23.07.2025 privind acordarea unui ajutor de înmormantare dnei/dlui Cristea Ioana.

201.Dispozitia nr.201/23.07.2025 privind încetarea dreptului la venitul minim de incluziune domnului Popa Marius Dumitru.

202.Dispozitia nr.202/23.07.2025 privind menţirea dreptului la venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificări in componenta familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit minim de incluziune domnului Buhoci Alec.

203.Dispozitia nr.203/24.07.2025 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară, în data de 30.07.2025, orele 12,00.

204.Dispozitia nr.204/28.07.2025 privind acordarea unui ajutor de înmormantare dnei/dlui Bidea Pavel.

205.Dispozitia nr.205/28.07.2025 privind încetarea contractului individual de munca nr.50 din 29.05.2025 încheiat cu doamna Vintilă Enuţa,asistent personal al persoanei cu handicap grav Hanţă Andrei Nicolae.

206.Dispozitia nr.206/ 28.07.2025 privind majorarea indemnizației lunare a primarului comunei Valea Mărului pentru implementare proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile.

207.Dispozitia nr.207/28.07.2025 privind majorarea indemnizației lunare a viceprimarului comunei Valea Mărului pentru implementare proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile.

208.Dispozitia nr.208/28.07.2025 privind numirea echipei de implementare a proiectului „CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A IMOBILULUI ȘCOALA PRIMARĂ MÂNDREȘTI, SAT MÂNDREȘTI, COMUNA VALEA MĂRULUI, JUDEȚUL GALAȚI”.

209.Dispozitia nr.209/28.07.2025 privind numirea echipei de implementare a proiectului Cresterea eficientei energetice a imobilului DISPENSAR UMAN MANDRESTI, Sat Mandresti, Comuna Valea Marului, Judetul Galati.

210.Dispozitia nr.210/28.07.2025 privind Cresterea eficienței energetice a Dispensarului – Valea Marului, Sat Valea Marului, Comuna Valea Marului, Jud. Galați.

211.Dispozitia nr.211/28.07.2025 privind EXTINDERE SISTEM DE APĂ ȘI CANALIZARE ÎN SATUL VALEA MĂRULUI, COMUNA VALEA MĂRULUI, JUDEȚUL GALAȚI.

212.Dispozitia nr.212/28.07.2025 privind Dotarea Școlii Gimnaziale „Doamna Nica” Valea Mărului – NEWSCHOOL.

213.Dispozitia nr.213/29.07.2025 privind eliminarea indemnizației de hrană acordată doamnei Dumitrașcu Maranda-secretar general al comunei.

214.Dispozitia nr.214/30.07.2025 privind eliminarea indemnizației de hrană acordată doamnei Șerban Gina-Florentina-șef serviciu financiar contabil.

215.Dispozitia nr.215/30.07.2025 privind eliminarea indemnizației de hrană acordată domnului Chireac Gabriel- șef formatie muncitori.

216.Dispozitia nr.216/30.07.2025 privind incetarea contractului individual de munca nr.1769 din 27.07.2025 încheiat cu doamna Miron Georgiana,in funcţia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Stănescu Samir.

217.Dispozitia nr.217/30.07.2025 privind încadrarea pe perioada determinată a doamnei Miron Georgiana,asistent personal al persoanei cu handicap grav Stănescu Samir.

218.Dispozitia nr.218/30.07.2025 privind încetarea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Gologan Fanica.

219.Dispozitia nr.219/30.07.25025 privind acordarea indemnizatiei lunare cuvenite domnului Botezatu Gheorghe.

220.Dispozitia nr.220/30.07.2025 privind acordarea indemnizaţiei lunare cuvenite doamnei Gherasim Mărioara.

221. Dispozitia nr.221/01.08.2025 privind reorganizarea Comitetului Local pentru Situalii de Urgență și a Centrului Operativ cu Activitate Temporară la nivelul comunei Valea Mărului, judeţul Galați.

222.Dispozitia nr.222/01.08.2025 privind îndeplinirea atribuţiilor primarului comunei Valea Mărului pe perioada  concediului de odihnă anual al acestuia,respectiv 1-5 septembrie 2025, de către domnul Ghinieș Maricel, având funcţia de viceprimar.

223.Dispozitia nr.223/01.08.2025  privind revocarea dispoziției nr. 185 din 16.07.2025.

224.Dispozitia nr.224/04.08.2025 privind desemnarea persoanelor nominalizate pentru elaborarea diagnozei sociale și a planului de acțiuni în cadrul proiectului „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate” Cod PIDS/586/PO4/339395.

225.Dispozitia nr.225/04.08.2025 privind aprobarea virarii de credite in cadrul aceluiasi capitol intre alineate in  trim.III anul 2025-Sectiunea Functionare.

226.Dispozitia nr.226/11.08.2025 privind Încetarea contractului  individual de muncă nr.706 din 22.03.2017, încheiat cu domnul Croitoru Laurențiu, șofer.

227.Dispozitia nr.227/12.08.2025 privind aprobarea  comisiei de concurs și contestatii pentru ocuparea funcției publice vacante șofer -post conducător auto microbuz școlar, pe perioadă nedeterminată, a UAT comuna Valea Mărului, județul Galați.

228.Dispozitia nr.228/12.08.2025 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Bidea Ionel.

229.Dispozitia nr.229/ 21.08.2025 privind acordarea unui ajutor de inmormantare doamnei Dumitrache Paula.

230.Dispozitia nr.230/ 21.08.2025 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară, în data de 28.08.2025, orele 12,00.

231.Dispozitia nr.231/21.08.2025 privind încetarea acordării  venitul minim de incluziune doamnei Fuica Alina Mihaela.

232.Dispozitia nr.232/21.08.2025 privind încetarea acordării  venitul minim de incluziune Bidea Ionel.

233.Dispozitia nr.233/21.08.2025 privind încetarea acordării  venitul minim de incluziune Buhoci Alec.

234.Dispozitia nr.234/21.08.2025 privind desemnarea unei persoane care administrează serviciile sociale la nivelul C.A.S. – UAT Valea Mărului.

235.Dispozitia nr.235/21.08.2025 privind încetarea acordării venitul minim de incluziune domnului Munteanu Ionica.

236.Dispozitia nr.236/21.08.2025 privind menţirea dreptului la venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificări in componenţa familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit minim de incluziune  Tiron Georgeta.

237.Dispozitia nr.237/21.08.2025 privind menţirea dreptului la venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificări in componenţa familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit minim de incluziune  Şalariu Ioana.

238.Dispozitia nr.238/26.08.2025 privind aprobarea cererii de acordare venitului minim de incluziune domnului Talpău Sabin.

239. Dispozitia nr.239/27.08.2025 privind modificarea sediului secției de votare nr. 429 de pe raza UAT Valea Mărului, județul Galați.

240.Dispozitia nr.240/27.08.2025 privind încetarea acordării venitul minim de incluziune doamnei Şalariu Ioana.

241.Dispozitia nr.241/28.08.2025 privind încetarea indemnizaţiei lunare cuvenita domnului Macovei Nicolae.

242.Dispozitia nr.242/28.08.2025 privind încetarea contractului individual de munca nr.8 din 31.03.2023 încheiat cu doamna Fuica Culina,asistent personal al persoanei cu handicap grav Fuica Maria.

243.Dispozitia nr.243/28.08.2025 privind încetarea indemnizaţiei lunare cuvenita Costin Ileana.

244.Dispozitia nr.244/28.08.2025 privind încetarea indemnizaţiei lunare cuvenita Pirlica Zamfira.

245.Dispozitia nr.245/29.08.2025 privind încadrarea pe perioada determinată a domnului Costin Viorel asistent personal al persoanei cu handicap grav Costin Ileana.

246.Dispozitia nr.246/29.08.2025 privind încadrarea pe perioada nedeterminată a doamnei Grigore Maria,asistent personal al persoanei cu handicap grav Pirlica Zamfira.

247.Dispozitia nr.247/01.09.2025 privind aprobarea virarii de credite în trim.III anul 2025-Sectiunea Funcționare a Scolii Gimnaziale Doamna Nica -Comuna Valea Marului, Judetul Galati.

248.Dispozitia nr.248/10.09.2025 privind incetarea dreptului la suplimentul pentru energie doamnei Fuică Maria.

249.Dispozitia nr.249/10.09.2025  privind încadrarea pe perioada determinată a doamnei Vintilă Enuţa in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Hanţă Andrei Nicolae.

250.Dispozitia nr.250/11.09.2025 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  extraordinară, în data de 15.09.2025, ora 13,00.

251.Dispozitia nr.251/16.09.2025 privind desemnarea persoanelor în echipa comunitară integrată în cadrul proiectului „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate” Cod PIDS/586/PO4/339395.

 252.Dispozitia nr.252/16.09.2025 privind componența comisiei de recepție terminare lucrări ”Extindere sistem de alimentare cu apa si canalizare in satele Mîndrești si Valea Mărului, comuna Valea Mărului, județul Galați”.

253.Dispozitia nr.253/16.09.2025 privind  acordarea   dreptului la stimulentul educational pentru 11 titulari.

254.Dispozitia nr.254/16.09.2025 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Ursu Vasilica.

255.Dispozitia nr.255/ 22.09.2025 privind încetarea acordării  venitul minim de incluziune domnului Ionică George.

256.Dispozitia nr.256/ 22.09.2025 privind încetarea acordării  venitul minim de incluziune domnului Bercea Alin Cristian.

257.Dispozitia nr.257/22.09.2025 privind încetarea acordării  venitul minim de incluziune domnului Moroşanu Gheorghe.

258.Dispozitia nr.258/22.09.2025 privind încetarea acordării  venitul minim de incluziune domnului Moraru Tudorel.

259.Dispozitia nr.259/22.09.2025 privind încetarea acordării  venitul minim de incluziune  Dumitrache Enache.

260.Dispozitia nr.260/25.09.2025 privind menţirea dreptului la venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificări in componenţa familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit minim de incluziune  Ioachim Dumitrache.

261.Dispozitia nr.261/25.09.2025 privind aprobarea virarii de credite in trim.III anul 2025-Sectiunea Functionare a Bugetului local.

262.Dispozitia nr.262/25.09.2025 privind reactualizarea colectivului de sprijin al Compartimentului de asistenţă socială la nivelul primăriei comunei Valea Mărului, județul Galați.

263.Dispozitia nr.263/25.09.2025 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară, în data de 30.09.2025, orele 12,00.

264.Dispozitia nr.264/25.09.2025 privind aprobarea cererii de acordare venitului minim de incluziune domnului Dumitrache Enache.

265.Dispozitia nr.265/25.09.2025 privind menţirea dreptului la venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificări in componenţa familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit minim de incluziune Pîrlica Nataliţa.

266.Dispozitia nr.266/30.09.2025 privind încadrarea pe perioada determinată, a doamnei Coste Dumitra în funcția de asistent personal al persoanei cu handicap grav Bățroș Niculina.

267.Dispozitia nr.267/30.09.2025 privind încetarea contractului individual de muncă al doamnei Banța Alina-Maria având funcţia contractuală asistent personal al persoanei cu handicap grav.

268.Dispozitia nr.268/30.09.2025 privind încadrarea pe perioada nedeterminată, a doamnei Banța Alina-Maria în funcția de asistent personal al persoanei cu handicap grav Tiron Constantina.

269.Dispozitia nr.269/30.09.2025 privind desemnarea persoanei responsabile pentru crearea contului de acces și pentru completarea și transmiterea datelor în Registrul general de evidență a salariaților-REGES-ONLINE.

DISPOZIȚII 2024

  1. Dispozitia nr.1/03.01.2024 privind aprobarea acoperirii deficitului din sectiunea dezvoltare sursa A cu suma de 1467974,42 lei.
  2. Dispozitia nr.2/03.01.2024 privind incetarea platii indemnizatiei lunare acordate domnului Ciocan Culita persoana cu handicap grav.
  3. Dispozitia nr.3/05.01.2024 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 9 ianuarie 2024, orele 13,00, în incinta Bibliotecii.
  4. Dispozitia nr.4/12.01.2024 privind încetarea prin acordul părților a contractului individual de muncă nr. 993/29.04.2022, a doamnei Bejan Cătălina-Elena.
  5. Dispozitia nr.5/12.01.2024 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  extraordinară în data de 16 ianuarie 2024, orele 13,00, în incinta Bibliotecii.
  6. Dispozitia nr.6/12.01.2024 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Bostaca Neculai.
  7. Dispozitia nr.7/ 12.01.2024 privind acordarea dreptului la suplimentului pentru energie dnei/dlui Bostaca Neculai.
  8. Dispozitia nr.8/12.01.2024 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Buhoci Maricel.
  9. Dispozitia nr.9/ 12.01.2024 privind acordarea dreptului la suplimentului pentru energie dnei/dlui Buhoci Maricel.
  10. Dispozitia nr.10/ 12.01.2024 privind incetarea dreptului la suplimentului pentru energie dnei/dlui Luca Constanta.
  11. Dispozitia nr.11/ 12.01.2024 privind incetarea dreptului la suplimentului pentru energie dnei/dlui Luca Constanta.
  12. Dispozitia nr.12/12.01.2024 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Cercel Tudosia.
  13. Dispozitia nr.13/12.01.2024 privind acordarea dreptului la suplimentului pentru energie dnei/dlui Cercel Tudosia.
  14. Dispozitia nr.14/12.01.2024 privind aprobarea concediului de odihnă în anul 2024 pentru primar, viceprimar, funcționari publici, personal contractual și poliția locală din cadrul administrației publice locale a comunei Valea Mărului, județul Galați.
  15. Dispozitia nr.15/ 12.01.2024 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Bidea Sandu.
  16. Dispozitia nr.16/12.01.2024 acordarea dreptului la suplimentului pentru energie dnei/dlui Bidea Sandu.
  17. Dispozitia nr.17/12.01.2024 privind delegarea atribuțiilor resurse umane domnului Anghelina Daniel.
  18. Dispozitia nr.18/12.01.2024 privind exercitarea atribuţiilor de casier ale domnului Fuică Neculai-inspector, pe perioada lipsei din unitate, de catre domnul Anghelina Daniel.
  19. Dispozitia nr.19/12.01.2024 privind acordarea unui spor de 15% doamnei Cojocaru Mihaela-asistent medical generalist, în urma determinării prin expertizare a locului de muncă.
  20. Dispozitia nr.20/19.01.2024 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară în data de 26 ianuarie 2024, orele 13,00, în incinta Bibliotecii.
  21. Dispozitia nr.21/19.01.2024 privind Regulamentul cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de dispoziții ale autorității executive la comuna Valea Mărului, județul Galați.
  22. Dispozitia nr.22/29.01.2024 convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 2 februarie 2024, orele 11,00, în incinta Bibliotecii.
  23. Dispozitia nr.23/.31.01.2024 privind aprobarea cererilor de acordare a venitului minim de incluziune pentru 139 titulari.
  24. Dispozitia nr.24/31.01.2024 privind respingerea cererii de acordare a venitului minim de incluziune pentru doamna Stroia Daniela.
  25. Dispozitia nr.25/31.01.2024 privind respingerea cererii de acordare a venitului minim de incluziune pentru doamna Stegarescu Mariana.
  26. Dispozitia nr.26/31.01.2024 privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din Primăria comunei Valea Mărului, județul Galați.
  27. Dispozitia nr.27/ 31.01.2024 privind desemnarea persoanelor responsabile cu implementarea prevederilor legale referitoare la declarațiile de avere și declarațiile interese, persoanelor care dețin funcții ori demnități publice în cadrul Primăriei și Consiliului local al comunei Valea Mărului.
  28. Dispozitia nr.28/ 31.01.2024 privind acordarea indemnizatiei lunare cuvenită doamnei Drutu Nafta persoana cu handicap grav.
  29. Dispozitia nr.29/31.01.2024 privind prelungirea contractului de muncă conform actului adițional privind încadrarea pe perioada nedeterminată, a doamnei Fuică Culina în funcția de asistent personal al persoanei cu handicap grav Fuică Maria.
  30. Dispozitia nr.30/15.02.2024 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 19 februarie 2024, orele 11,00, în incinta Bibliotecii.
  31. Dispozitia nr.31/15.02.2024 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Luca Liliana.
  32. Dispozitia nr.32/15.02.2024 privind privind acordarea dreptului la suplimentului pentru energie dnei/dlui Luca Liliana.
  33. Dispozitia nr.33/15.02.2024 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Doca Maria.
  34. Dispozitia nr34/15.02.2024 privind privind acordarea dreptului la suplimentului pentru energie dnei/dlui Doca Maria.
  35. Dispozitia nr.35/15.02.2024 privind colectivul de sprijin al asistenţei sociale la nivelul primăriei comunei Valea Mărului, județul Galați.
  36. Dispozitia nr.36/15.02.2024 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Croitoru Manea.
  37. Dispozitia nr.37/15.02.2024 privind privind acordarea dreptului la suplimentului pentru energie dnei/dlui Croitoru Manea.
  38. Dispozitia nr.38/15.02.2024 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Bercea Alin Cristian.
  39. Dispozitia nr.39/15.02.2024 privind privind acordarea dreptului la suplimentului pentru energie dnei/dlui Bercea Alin Cristian.
  40. Dispozitia nr.40/15.02.2024 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Vintila Tudorache.
  41. Dispozitia nr.41/15.02.2024 privind privind acordarea dreptului la suplimentului pentru energie dnei/dlui Vintila Tudorache.
  42. Dispozitia nr.42/15.02.2024 privind desemnarea comisiei de evaluare a ofertelor în cadrul procedurii de atribuire a contractului pentru Servicii de catering în vederea furnizării suportului alimentar acordat preșcolarilor și elevilor din cadrul Școlii Gimnaziale Doamna Nica din sat Valea Mărului, comuna Valea Mărului, județul Galați în cadrul Programului Național Masă Sănătoasă.
  43. Dispozitia nr.43/21.02.2024 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  ordinară în data de 27 februarie  2024, orele 11,00, în incinta Bibliotecii.
  44. Dispozitia nr.44/26.02.2024 privind : aprobarea rectificarii prin modificarea   pe trimestre a bugetului local ( sursa A) Sectiunea Functionare al Comunei Valea Marului, Judetul Galati pe anul 2024.
  45. .Dispozitia nr.45/29.02.2024 privind incetarea indemnizatiei lunare cuvenită doamnei Pintilie Maria persoana cu handicap grav.
  46. Dispozitia nr.46/29.02.2024  privind incadrarea pe perioada determinata a doamnei Buleandra Gabriela in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Pintilie Maria.
  47. Dispozitia nr.47/29.02.2024 privind incetarea contractului individual  de munca nr.18 din 31.10.2023 incheiat cu domnul Ghinies Georgica Daniel personal al persoanei cu handicap grav Ghinies Felicia.
  48. Dispozitia nr.48/.29.02.2024 privind aprobarea cererilor de acordare a venitului minim de incluziune pentru 7 titulari.
  49. Dispozitia nr.49/29.02.2024 privind incetarea dreptului la stimulentul educational dnei/dlui Luca Gheorghe.
  50. Dispozitia nr.50/29.02.2024 privind trecerea la o gradatie superioară a  domnului Anghelina Daniel.
  51. Dispozitia nr.51/29.02.2024 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  extraordinară în data de 7 martie 2024, orele 08,00, în incinta Bibliotecii.
  52. Dispozitia nr.52/ 29.02.2024 privind mentirea venitului minim de incluziune ca urmare a producerii de modificari in componenta familieisi/sau a veniturilor beneficiarilor de venit   minim de incluziune.
  53. Dispozitia nr.53/ 29.02.2024 privind incetarea dreptului la venit   minim de incluziune dnei/dlui Susnea Elena.
  54. Dispozitia nr.54/29.02.2024 privind constituirea comisiei de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale doamnei Dumitrașcu Maranda, secretarul general al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi.
  55. Dispozitia nr.55/06.03.2024 privind aprobarea comisiei pentru vânzarea prin licitație publică a unor suprafețe de teren ce aparțin domeniului privat al comunei Valea Mărului.
  56. Dispozitia nr.56/08.03.2024 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  extraordinară în data de 13 martie 2024, orele 08,00, în incinta Bibliotecii.
  57. Dispozitia nr.57/08.03.2024 privind acordarea unui stimulent prima nastere dnei/dlui Buleandra Vali Vasilica.
  58. Dispozitia nr.58/08.03.2024 privind acordarea unui stimulent prima nastere dnei/dlui Miron Loredana Oana.
  59. Dispozitia nr59/08.03.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Ionica Cica.
  60. Dispozitia nr.60/08.03.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Doca Daniela.
  61. Dispozitia nr.61/08.03.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Bogdan Sandel.
  62. Dispozitia nr.62/08.03.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Popa Adrian Marian.
  63. Dispozitia nr.63/08.03.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Popa Marius.
  64. Dispozitia nr.64/08.03.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Buhoci Aurica.
  65. Dispozitia nr.65/08.03.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Lupascu Maricica.
  66. Dispozitia nr.66/12.03.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Pintilie Constantina.
  67. Dispozitia nr.67/12.03.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Buhoci Petrache.
  68. Dispozitia nr.68/12.03.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Badea Sandel.
  69. Dispozitia nr.69/12.03.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Preda Rodica.
  70. Dispozitia nr.70/12.03.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Voinea Constantin.
  71. Dispozitia nr.71/12.03.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Buleandra Tanasache.
  72. Dispozitia nr.72/12.03.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Munteanu Clement.
  73. Dispozitia nr.73/12.03.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Ghinies Georgica Daniel.
  74. Dispozitia nr.74/12.03.2024 privind acordarea unui ajutor de urgenta pentru domnul Buleandra Gheorghe.
  75. Dispozitia nr.75/12.03.2024 privind acordarea unui ajutor de urgenta pentru Tiron Tonel.
  76. Dispozitia nr.76/15.03.2024 privind acordarea unui ajutor de urgenta pentru doamna Petcu Elena.
  77. Dispozitia nr.77/15.03.2024 privind acordarea unui ajutor de urgenta pentru transport funerar si inmormantare a defunctului Rusu Culita.
  78. Dispozitia nr.78/15.03.2024 modificarea cuantumului pentru stimulentul educational.
  79. Dispozitia nr.79/18.03.2024 desemnarea responsabilului cu transparenţa decizională în administraţia
    publică și relaţia cu societatea civilă la nivelul comunei Valea Mărului
  80. Dispozitia nr.80/18.03.2024desemarea domnului Anghelina Daniel -inspector, să îndeplinească atribuțiile
    referitoare la Legea nr. 17/2014 modificată de Legea nr. 175/2020, privind vânzarea terenurilor agricole
    situate în extravilan pe perioada în care domnul Dumitrache Costică – lipseşte din unitate sau este în
    concediul de odihnă
  81. Dispozitia nr.81/18.03.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Lupu Tasica.
  82. Dispozitia nr.82/18.03.2024 privind incetarea contractului individual  de munca nr.27/29.02.2024,incheiat cu doamna Buleandra Gabriela asistent  personal al persoanei cu handicap grav Pintilie Maria.
  83. Dispozitia nr.83/22.03.2024  convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară în data de 29 martie 2024, orele 14,00, în incinta Bibliotecii.
  84. Dispozitia nr.84/23.03.2024 aprobarea comisiei de concurs și contestatii pentru ocuparea funcției publice
    vacante contractuale de consilier I S -compartimentului relații cu publicul din cadrul aparatului de
    specialitate al primarului, pe perioadă nedeterminată, al UAT comuna Valea Mărului, județul Galați.
  85. Dispozitia nr.85/27.03.2024 privind aprobarea cererilor de acordare a venitului minim de incluziune pentru 9 titulari.
  86. Dispozitia nr.86/27.03.2024 privind respingerea cererii de acordare a venitului minim de incluziune pentru dl. Miron Gheorghe.
  87. Dispozitia nr.87/27.03.2024 privind incetarea acordarii venitului minim de incluziune pentru 5 titulari.
  88. Dispozitia nr.88/29.03.2024 mentirea dreptului la venit minim de incluziune ca urmare a producerii de modificarii in componenta familiei si /sau a veniturilor beneficiarilor de venit minim de incluziune pentru 140 titulari.
  89. Dispozitia nr.89/29.03.2024 privind acordarea unui ajutor de urgenta dnei/dlui Sirbu Anica.
  90. Dispozitia nr.90/29.03.2024 privind acordarea unui ajutor de urgenta dnei/dlui Croitoru Danut.
  91. Dispozitia nr.91/29.03.2024 privind acordarea unui ajutor de urgenta dnei/dlui Craciun Constantina.
  92. Dispozitia nr.92/29.03.2024 aprobarea rectificarii prin modificarea pe trimestre a
    bugetului local al Comunei Valea Marului, Judetul Galati ( sursa A) Sectiunea Functionare – Invatamant
    primar -Sectiunea Scoala Gimnaziala Doamna Nica pe anul 2024
  93. Dispozitia nr.93/29.03.2024 privind incetarea contractului individual  de munca nr.2105 din 01.10.2019 incheiat cu doamnaLupu Tasica asistent personal al persoanei cu handicap grav Novac Ilinca.
  94. Dispozitia nr.94/29.03.2024 privind incetarea contractului individual  de munca nr.19 din 31.10.2023 incheiat cu doamna Stroia Gabriela  asistent personal al persoanei cu handicap grav Lupu Dorinel.
  95. Dispozitia nr.95/29.03.2024 privind prelungirea contractului de munca conform actului aditional privind incadrarea pe perioada nedeterminata a domnului Florea Dumitru in functia asistent personal al persoanei cu handicap grav Florea Electra.
  96. Dispozitia nr.96/29.03.2024 privind acordarea indemnizatiei lunare cuvenită doamnei Pintilie Maria persoana cu handicap grav.
  97. Dispozitia nr.97/29.03.2024  privind incetarea indemnizatiei lunare cuvenite domnului Marin Enache persoana cu handicap grav.
  98. Dispozitia nr.98/29.03.2024 privind acordarea indemnizatiei lunare cuvenită doamnei Costin Ileana.
  99. Dispozitia nr.99/.29.03.2024 privind acordarea indemnizatiei lunare cuvenită doamnei Buleandra Tinca.
  100. Dispozitia nr.100/29.03.2024 privind acordarea indemnizatiei lunare cuvenită doamnei Neamtu Georgeta.
  101. Dispozitia nr.101/29.03.2024 privind acordarea indemnizatiei lunare cuvenită domnului Lupu Dorinel.
  102. Dispozitia nr.102/03.04.2024 privind desemnarea personalului tehnic-auxiliar de pe lângă Biroul Electoral de Circumscripție Comunală nr. 62 Valea Mărului, necesar pentru efectuarea operațiunilor generate de organizarea și desfășurarea autorităților administrației publice locale din data de 09 iunie 2024.
  103. Dispozitia nr.103/ 29.03.2024 privind mentirea venitului minim de incluziune ca urmare a producerii de modificari in componenta familieisi/sau a veniturilor beneficiarilor de venit   minim de incluziune.
  104. Dispozitia nr.104/ 03.04.2024 privind incetarea dreptului la venit   minim de incluziune dnei/dlui Susnea Elena.
  105. Dispozitia nr.105/05.04.2024 privind desemnarea persoanei responsabilă de activitatea de soluționare a
    petițiilor la nivelul comunei Valea Mărului
  106. Dispozitia nr.106/05.04.2024 privind desemnarea domnului Munteanu Viorel-inspector, să desfășoare
    activitatea de la compartimentul registrul agricol pe perioada în care domnul Dumitrache Costică – lipseşte
    din unitate sau este în concediul de odihnă
  107. Dispozitia nr.107/14.04.2024 privind încadrarea în funcția contractuală de execuție: consilier I în cadrul
    Compartimentului relații cu publicul, a domnișoarei Fuică Andrea, în urma concursului organizat în data
    de 15.04.2024
  108. Dispozitia nr.108/17.04.2024 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Stegarescu Valentin Nicusor.
  109. Dispozitia nr.109/17.04.2024 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Giurgea Ionel.
  110. Dispozitia nr.110/17.04.2024 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Pirlica Zamfira.
  111. Dispozitia nr.111/17.04.2024 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Bulza Vasile.
  112. Dispozitia nr.112/17.04.2024 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Preda Paul.
  113. Dispozitia nr.113/19.04.2024 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Bulza Culita.
  114. Dispozitia nr.114/19.04.2024 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Preda Rodica.
  115. Dispozitia nr.115/19.04.2024 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi,
    în şedinţă ordinară în data de 25 aprilie 2024, orele 11,00, în incinta Bibliotecii
  116. Dispozitia nr.116/19.04.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Bulza Culita.
  117. Dispozitia nr.117/19.04.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Craciun Frasina.
  118. Dispozitia nr.118/19.04.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui  Dumitru Sandu.
  119. Dispozitia nr.119/19.04.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Fuica Niculina.
  120. Dispozitia nr.120/19.04.2024 privind acordarea unui ajutor de urgente dnei/dlui Tiron Hristache.
  121. Dispozitia nr.121/19.04.2024 privind acordarea unui ajutor de urgenta dnei/dlui Pricop Lucica.
  122. Dispozitia nr.122/24.04.2024 privind incetarea acordarii venitului minim de incluziune pentru 3 titulari.
  123. Dispozitia nr.123/24.04.2024 privind  aprobarea cererii de acordare a venitului minim de incluziune pentru Croitoru Manea.
  124. Dispozitia nr.124/24.04.2024 privind mentirea dreptului la venit minim de incluziune ca urmare a producerii de modificariin componenta familiei si /sau a veniturilor beneficiarilor de venit minim de incluziune.
  125. Dispozitia nr.125/24.04.2024 privind  incetarea dreptului la stimulent educational dnei/dlui Lambrino Florentina Claudia.
  126. Dispozitia nr.126/29.04.2024 desemnarea comisiei de evaluare a ofertelor în cadrul procedurii de atribuire a contractului pentru proiectul “EXTINDERE SISTEM DE APĂ ȘI CANALIZARE ÎN SATUL VALEA MĂRULUI, COMUNA VALEA MĂRULUI, JUDEȚUL GALAȚI” – ETAPA III
  127. Dispozitia nr.127/30.04.2024 modificarea Dispozitiei nr.102 din 3 aprilie 2024 ce face referire la desemnarea personalului tehnic-auxiliar de pe lângă Biroul Electoral de Circumscripție Comunală nr. 62 Valea Mărului, necesar pentru efectuarea operațiunilor generate de organizarea și desfășurarea autorităților administrației publice locale din data de 09 iunie 2024.
  128. Dispozitia nr.128/30.04.2024 privind incetarea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Florea Maria.
  129. Dispozitia nr.129/30.04.2024 privind incetarea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Doca Emilia.
  130. Dispozitia nr.130/30.04.2024 privind incetarea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Neamtu Georgeta.
  131. Dispozitia nr.131/30.04.2024 privind incetarea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Buleandra Tinca.
  132. Dispozitia nr.132/30.04.2024 privind acordarea indemnizatiei lunare cuvenita doamnei Ungureanu Elena Gabriela.
  133. Dispozitia nr.133/30.04.2024 privind incadrarea pe perioada determinata a doamnei Buleandra Gabriela in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Buleandra Costache.
  134. Dispozitia nr.134/30.04.2024 privind incadrarea pe perioada determinata a doamnei Tiron Hristache in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Tiron Giani -Mario.
  135. Dispozitia nr.135/30.04.2024 privind incadrarea pe perioada nedeterminata a doamnei Teodorescu Aristita in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Neamtu Georgeta.
  136. Dispozitia nr.136/30.04.2024 privind incadrarea pe perioada determinata a doamnei Popa Silvia in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Grosu Ileana.
  137. Dispozitia nr.137/30.04.2024 privind incadrarea pe perioada determinata a doamnei Buleandra Fanica in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Buleandra Tinca.
  138. Dispozitia nr.138/30.04.2024 privind incadrarea pe perioada nedeterminata a doamnei Luca Ilinca in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Doca Emilia.
  139. Dispozitia nr.139/30.04.2024 privind delegarea atribuțiilor resurse umane domnișoarei Fuică Andrea.
  140. Dispozitia nr.140/30.04.2024 privind responsabil cu documentele de arhivă create și gestionate de Consiliul local și Primăria comunei Valea Mărului, jud.Galați.
  141. Dispozitia nr.141/30.04.2024 privind desemnarea persoanei responsabilă de activitatea de soluționare a petițiilor la nivelul comunei Valea Mărului.
  142. Dispozitia nr.142/07.05.2024 privind acordarea unui spor  doamnei Macovei Sivia, în funcția publică de execuție  consilier I S, biblioteca comunala în cadrul primăriei comunei Valea Mărului, județul Galați.
  143. Dispozitia nr.143/07.05.2024 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  extraordinară în data de 10 mai 2024, orele 11,00 în incinta Bibliotecii
  144. Dispozitia nr.144/08.05.2024  privind acordarea unui ajutor de urgenta domnisoarei Pintilie AnaMaria.
  145. Dispozitia nr.145/09.05.2024 privind stabilirea locurilor speciale privind afisajul electoral la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 și la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024.
  146. Dispozitia nr.146/.10.05.2024 privind Stabilirea și delimitarea sectiilor de votare pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European și la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din 9 iunie 2024.
  147. Dispozitia nr.147/13.05.2024 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  extraordinară în data de 16 mai 2024, orele 11,00 în incinta Bibliotecii.
  148. Dispozitia nr.148/15.05.2024 privind numirea  doamnei Dumitrache Veronica-Cristina, în funcția publică de execuție  consilier achiziţii publice, Clasa I, Grad debutant, compartiment achiziţii publice
    în aparatul de specialitate al primarului comunei Valea Mărului, județul Galați.
  149. Dispozitia nr.149/17.05.2024 privind delegarea exercitării atribuțiilor de ofiter stare civilă.
  150. Dispozitia nr.150/ 23.05.2024 înlocuirea domnului Anghelina Daniel cu doamna Dumitrache Veronica-Cristina în echipa de implementare a proiectelor „Creșterea eficienței energetice a imobilului DISPENSAR UMAN MÂNDREȘTI, Sat Mândrești, Comuna Valea Mărului, Județul Galați” și „Creșterea eficienței energetice a Dispensarului – Valea Mărului, Sat Valea Mărului, Comuna Valea Mărului, Jud. Galați” în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C5 – Valul Renovării, Operațiunea Renovarea integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) a clădirilor publice, Titlu apel: PNRR/2022/C5/2/B1/1, runda 1 din Dispoziția nr.323/20.09.2023.
  151. Dispozitia nr.151/23.05.2024 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Preda Gheorghe.
  152. Dispozitia nr.152/23.05.2024 privind componența comisiei de recepție la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investitii„Dotarea Școlii Gimnaziale „Doamna Nica” Valea Mărului – NEWSCHOOL”.
  153. Dispozitia nr.153/24.04.2024 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  ordinară în data de 30.05. 2024, orele 11,00, în incinta Bibliotecii.
  154. Dispozitia nr.154/27.05.2024 privind incetarea acordarii venitului minim de incluziune pentru doamna Moraru Paunica.
  155. Dispozitia nr.155/27.05.2024 privind incetarea acordarii venitului minim de incluziune pentru domnul Tiron Hristache.
  156. Dispozitia nr.156/27.05.2024 privind mentirea venitului minim de incluziune ca urmare a producerii de modificari in componenta familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit   minim de incluziune doamnei Necula Raruca.
  157. Dispozitia nr.157/28.05.2024 privind privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Tiron Panainte.
  158. Dispozitia nr.158/28.05.2024 privind aprobarea cererii de acordare a venitului minim de incluziune pentru Catrina Ionela Geanina.
  159. Dispozitia nr.159/28.05.2024 privind aprobarea cererii de acordare a venitului minim de incluziune pentru  Buleandra Gheorghe.
  160. Dispozitia nr.160/28.05.2024 privind acordarea unui stimulent prima nastere doamnei Popa Nadia.
  161. Dispozitia nr.161/28.05.2024 privind  acordarea unui ajutor de deces domnului Stoica Gheorghe.
  162. Dispozitia nr.162/28.05.2024 privind acordarea unui ajutor de deces doamnei Dragomir Ionica.
  163. Dispozitia nr.163/28.05.2024 privind acordarea unui ajutor de deces domnului Tiron Nicu.
  164. Dispozitia nr.164/28.05.2024 privind recuperarea zilei de muncă 2 mai 2024, stabilită ca zi liberă.
  165. Dispozitia nr.165/29.05.2024 privind incetarea platii indemnizatiei lunare cuvenite domnului Lupu Dorinel.
  166. Dispozitia nr.166/29.05.2024 privind acordarea indemnizatiei lunare cuvenite domnului Croitoru Danut.
  167. Dispozitia nr.167/29.05.2024 privind acordarea indemnizatiei de 500 lei lunar  doamnei Cojocaru Mihaela, asistent medical generalist la școala,,Doamna Nica” angajat al primăriei comunei Valea Mărului, județul Galați.
  168. Dispozitia nr.168/29.05.2024 privind prelungirea contractului de munca conform actului aditional privind incadrarea pe perioada nedeterminata a doamnei Axente Olimpia in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Stefan Vasilica.
  169. Dispozitia nr.169/29.05.2024 privind acordarea vaucherelor de vacanță  doamnei Cojocaru Mihaela, asistent medical generalist la școala,,Doamna Nica” angajat al primăriei comunei Valea Mărului, județul Galați.
  170. Dispozitia nr.170/2024 privind acordarea unui ajutor de urgență doamnei Stroia Gabriela, din comuna Valea Mărului, sat Valea Mărului, jud. Galați.
  171. Dispozitia nr.171/12.06.2024 privind acordarea unui ajutor de urgenta domnului Chifan Gheorghe din comuna Valea Marului,sat Mandresti,judetul Galati.
  172. Dispozitia nr.172/12.06.2024 privind aprobarea modificarii  pe trimestre bugetului local pe anul 2024 ( sursa A) Sectiunea Functionare al Comunei Valea Marului, Judetul Galati  .
  173. Dispozitia nr.173/18.06.2024 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  ordinară în data de 25.06. 2024, orele 11,00, în incinta Bibliotecii.
  174. Dispozitia nr.174/19.06.2024 privind acordarea unui ajutor de urgenta necesar inhumarii defuncului Croitoru Danut din comuna Valea Marului,sat Mandresti,judetul Galati.
  175. Dispozitia nr.175/25.06.2024 privind  incetarea acordarii venituluiminim de incluziune pentru 2 titulari.
  176. Dispozitia nr.176/25.06.2024 privind aprobarea cererilor de acordare a venitului minim de incluziune pentru 4 titulari.
  177. Dispozitia nr.177/25.06.2024 privind mentirea venitului minim de incluziune ca urmare a producerii de modificari in componenta familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit   minim de incluziune domnului Popa Panainte.
  178. Dispozitia nr.178/25.06.2024 privind mentirea venitului minim de incluziune ca urmare a producerii de modificari in componenta familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit   minim de incluziune doamnei Pirlica Natalita.
  179. Dispozitia nr.179/28.06.2024 privind incetarea platii indemnizatiei lunare cuvenite domnului Croitoru Danut.
  180. Dispozitia nr.180/28.06.2024 privind incetarea contractului individual de munca nr.27/29.02.2024, incheiat cu domnul Buleandra Fanica asistent  personal al persoanei cu handicap grav Buleandra Tinca.
  181. Dispozitia nr.181/28.06.2024 privind aprobarea comisiei pentru vânzarea prin licitație publică a unor suprafețe de teren ce aparțin domeniului privat al comunei Valea Mărului.
  182. Dispozitia nr.182/28.06.2024 privind prelungirea contractului de munca conform actului aditional privind incadrarea pe perioada determinata a doamnei Danila Culina in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Danila Andrei Rares.
  183. Dispozitia nr.183/28.06.2024  privind prelungirea contractului de munca conform actului aditional privind incadrarea pe perioada determinata a doamnei Tudor Mihaela in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Tudor Andra Violeta.
  184. Dispozitia nr.184/28.06.2024 privind stabilirea salariilor de bază a funcționarilor publici și a personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Valea Mărului, județul Galați, în conformitate cu Legea nr. 153/2017 și O.U.G. nr. 53/2024.
  185. Dispozitia nr.185/17.07.2024 privind incetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Pirlica Dumitru.
  186. Dispozitia nr.186/17.07.2024 privind incetarea dreptului suplimentul pentru energie dnei/dlui Stegarescu Pavelina.
  187. Dispozitia nr.187/17.07.2024 privind incetarea dreptului suplimentul pentru energie dnei/dlui Dumitrache Niculina.
  188. Dispozitia nr.188/17.07.2024 privind componența comisiei de constatare a pagubelor produse în urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase(viituri, vijelii,grindina) în comuna Valea Mărului, în data de 16.07.2024        .
  189. Dispozitia nr. 189/ 22.07.2024 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Tudor Vasile.
  190. Dispozitia nr. 190/22.07.2024 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Trincu Niculina.
  191. Dispozitia nr.191/23.07.2024 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  ordinară în data de 29.07. 2024, orele 11,00, în incinta Bibliotecii.
  192. Dispozitia nr.192/26.07.2024 privind incetarea acordarii venitului minim de incluziune pentru 2 titulari.
  193. Dispozitia nr.193/26.07.2024 privind mentirea dreptului la  venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificari in componenta familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit   minim de incluziune  pentru 2 titulari.
  194. Dispozitia nr.194/26.07.2024 privind aprobarea cererilor de acordare a venitului minim de incluziune pentru Bidea Mariana.
  195. Dispozitia nr.195/26.07.2024 privind majorarea salariilor de bază pentru asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav începând cu data de 1 iulie 2024.
  196. Dispozitia nr.196/26.07.2024 privindexercitarea atribuţiilor primarului comunei Valea Mărului pe perioada  concediului acestuia ,respectiv 5-8 august 2024 de către domnul Ghinieș Maricel, având funcţia de viceprimar.
  197. Dispozitia nr.197/26.07.2024 privind recuperarea zilei de muncă 16 august 2024,  stabilită ca zi liberă.
  198. Dispozitia nr.198/29.07.2024 privind incadrarea pe perioada determinata a doamnei Simion Lenuta in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Popa Frasina.
  199. Dispozitia nr.199/29.07.2024 privind  acordarea indemnizatiei lunare cuvenita domnului Pecheanu Marius pentru persoana cu handicap grav Pecheanu Patricia- Elena.
  200. Dispozitia nr. 200/12.08.2024 privind constituirea comisiei de avizare a adunării publice Ziua Comunei Valea Mărului, județul Galați din ziua de 15 august 2024.
  201. Dispozitia nr. 201/12.08.2024 privind acordarea unei recompense elevei Briciu Luciana-Valentina cu rezultate deosebite menţiune la Olimpiada de Religie-Cultul Ortodox(cls.V-XII) etapa judeţeană,an şcolar 2023-2024.
  202. Dispozitia nr.202/12.08.2024 privind acordarea unei recompense elevei Florea Anna Maria cu rezultate deosebite la Evaluarea Nationala pentru clasa a VII-a anul 2024.
  203. Dispozitia nr.203/12.08.2024 privind acordarea unei recompense elevei Sîrghe Bianca Gabriela,cu rezultate deosebite -9,50 la Bacalaureat anul 2024.
  204. Dispozitia nr.204/12.08.2024 privind acordarea unei recompense elevei Chirila Geanina-Florentina,cu rezultate deosebite -9,36 la Bacalaureat anul 2024.
  205. Dispozitia nr.205/12.08.2024 privind acordarea unei recompense elevului Munteanu Marius-Valentin,cu rezultate deosebite -9,06 la Bacalaureat anul 2024.
  206. Dispozitia nr.206/12.08.2024 privind acordarea unei recompense elevei Chihaia Nicoleta, cu rezultate deosebite menţiune la Olimpiada de Religie-Cultul Ortodox(cls.V-XII) etapa judeţeană,an şcolar 2023-2024.
  207. Dispozitia nr.207/12.08.2024 privind acordarea unei recompense elevei Soare Violeta Ana-Maria, cu rezultate deosebite menţiune la Olimpiada de Religie-Cultul Ortodox(cls.V-XII) etapa judeţeană,an şcolar 2023-2024.
  208. Dispozitia nr.208/12.08.2024 privind acordarea unei recompense elevei Costea Daria-Bianca,cu rezultate deosebite menţiune la Olimpiada de Religie-Cultul Ortodox(cls.V-XII) etapa judeţeană,an şcolar 2023-2024.
  209. Dispozitia nr.209/12.08.2024 privind  acordarea unei recompense elevei Briciu Luciana-Valentina cu rezultate deosebite menţiune la concursul ,,SANITARII PRICEPUŢI”-etapa judeţeană.
  210. Dispozitia nr.210/12.08.2024 privind acordarea unei recompense elevei Buleandra Maria-Violeta cu rezultate deosebite menţiune la concursul ,,SANITARII PRICEPUŢI”-etapa judeţeană.
  211. Dispozitia nr.211/12.08.2024 privind acordarea unei recompense elevei Chihaia Nicoleta cu rezultate deosebite menţiune la concursul ,,SANITARII PRICEPUŢI”-etapa judeţeană.
  212. Dispozitia nr.212/12.08.2024 privind acordarea unei recompense elevei Cojocaru Sorana Geanina cu rezultate deosebite menţiune la concursul ,,SANITARII PRICEPUŢI”-etapa judeţeană.
  213. Dispozitia nr.213/12.08.2024 privind acordarea unei recompense elevei Dumitrache Ionela-Aurora, cu rezultate deosebite menţiune la concursul ,,SANITARII PRICEPUŢI”-etapa judeţeană.
  214. Dispozitia nr.214/12.08.2024 privind acordarea unei recompense elevei Florea Stefania,cu rezultate deosebite menţiune la concursul ,,SANITARII PRICEPUŢI”-etapa judeţeană.
  215. Dispozitia nr.215/12.08.2024 privind incetarea indemnizatiei lunare cuvenită doamnei Vintilă Vasilica persoana cu handicap grav.
  216. Dispozitia nr.216/20.08.2024 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dlui/dnei Bîdea Lenuţa pentru defuncul/defuncta Bîdea Nicolae.
  217. Dispozitia nr.217/20.08.2024 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dlui/dnei Buleandră Fănică pentru defuncul/defuncta Buleandră Tinca.
  218. Dispozitia nr.218/20.08.2024 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dlui/dnei Stegarescu Toader pentru defuncul/defuncta Stegarescu Pavelina.
  219. Dispozitia nr.219/20.08.2024 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dlui/dnei Popa Panaite pentru defuncul/defuncta Popa Tanţi.
  220. Dispozitia nr.220/20.08.2024 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dlui/dnei Tudor Gheorghiţă pentru defuncul/defuncta Tudor Vasile.
  221. Dispozitia nr.221/20.08.2024 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dlui/dnei Panaite Aurel pentru defuncul/defuncta Trincu Maranda.
  222. Dispozitia nr.222/20.08.2024 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dlui/dnei Trincu Costel Sorin pentru defuncul/defuncta pentru defuncul/defuncta Trincu Niculina.
  223. Dispozitia nr.223/20.08.2024 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dlui/dnei Andronache Nastasia pentru defuncul/defuncta  Bercea Nedelea.
  224. Dispozitia nr.224/20.08.2024 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dlui/dnei Ene Petruţa pentru defuncul/defuncta Cincu Nicu.
  225. Dispozitia nr.225/20.08.2024 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dlui/dnei Fetcu Vasilica  pentru defuncul/defuncta Fuica Adam.
  226. Dispozitia nr.226/20.08.2024 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dlui/dnei Băţroş Panaintiţa pentru defuncul/defuncta Vintilă Vasilica.
  227. Dispozitia nr.227/20.08.2024 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dlui/dnei Tănase Elena pentru defuncul/defuncta Tănase Vasile.
  228. Dispozitia nr.228/20.08.2024 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dlui/dnei Botezatu Dumitra pentru defuncul/defuncta Marin Costica.
  229. Dispozitia nr.229/20.08.2024 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dlui/dnei  Vasiluţă Luciana.
  230. Dispozitia nr.230/20.08.2024 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dlui/dnei  Niamţu Sorina.
  231. Dispozitia nr.231/20.08.2024 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dlui/dnei Niamţu Sorina.
  232. Dispozitia nr.232/20.08.2024 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dlui/dnei  Butnariu Marcela.
  233. Dispozitia nr.233/20.08.2024 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dlui/dnei  Petcu Nicoleta.
  234. Dispozitia nr.234/20.08.2024 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dlui/dnei Blindu Giorgiana.
  235. Dispozitia nr.235/20.08.2024 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dlui/dnei  Pintilie George Alin.
  236. Dispozitia nr.236/20.08.2024 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dlui/dnei Ilie Mariana.
  237. Dispozitia nr.237/22.08.2024 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  ordinară în data de 28.08. 2024, orele 11,00, în incinta Bibliotecii.
  238. Dispozitia nr. 238/22.08.2024 privind incetarea dreptului la suplimentul pentru energie  dnei/dlui Marin Costica.
  239. Dispozitia nr. 239/27.08.2024 aprobarea modificarii si virarii de credite  pe trimestre  a bugetului local pe anul 2024 ( sursa A) Sectiunea Functionare -Comuna Valea Marului, Judetul Galati.
  240. Dispozitia nr.240/27.08.2024 2024 privind acordarea unei recompense elevei Briciu Luciana-Valentina cu rezultate deosebite menţiune la Olimpiada de Religie-Cultul Ortodox(cls.V-XII) etapa judeţeană,an şcolar 2023-2024.
  241. Dispozitia nr.241/27.08.2024 privind acordarea unei recompense elevei Florea Adelina cu rezultate deosebite menţiune la Olimpiada de Religie-Cultul Ortodox(cls.V-XII) etapa judeţeană,an şcolar 2023-2024.
  242. Dispozitia nr.242/27.08.2024 privind aprobarea cererilor de acordare a venitului minim de incluziune pentru 3 titulari.
  243. Dispozitia nr.243/27.08.2024 mentirea dreptului la  venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificari in componenta familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit  minim de incluziune  domnului Stroia Leoneti.
  244. Dispozitia nr.244/27.08.2024 privind incetarea acordarii venitului venitul minim de incluziune doamnei Tanase Elena.
  245. Dispozitia nr.245/27.08.2024 privind incetarea indemnizatiei lunare cuvenita doamnei Ungureanu Catrina persoana cu handicap grav.
  246. Dispozitia nr.246/27.08.2024 privind acordarea indemnizatiei lunare cuvenita domnului Macovei Nicolae.
  247. Dispozitia nr.247/03.09.2024 privind  incetarea dreptului la suplimentul pentru energie dlui Croitoru Danut.
  248. Dispozitia nr.248/03.09.2024 privind aprobarea modificarii si virarii de credite  pe trimestre  a bugetului local pe anul 2024( sursa A) Sectiunea Functionare -Comuna Valea Marului, Judetul Galati.
  249. Dispozitia nr.249/13.09.2024 privind  incetarea dreptului la suplimentul pentru energie  dnei/dlui Costin Ileana.
  250. Dispozitia nr.250/13.09.2024 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  ordinară în data de 20.09. 2024, orele 11,00, în incinta Bibliotecii.
  251. Dispozitia nr.251/14.09.2024 privind componența comisiei de constatare a pagubelor produse în urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase(viituri) în comuna Valea Mărului, în data de(perioada) 13-14 septembrie 2024.        
  252. Dispozitia nr.252/16.09.2024 privind incetarea dreptului la suplimentul pentru energie dlui Croitoru Manea.
  253. Dispozitia nr.253/16.09.2024 privind incetarea dreptului la suplimentul pentru energie  dnei/dlui Fuica Adam.
  254. Dispozitia nr.254/16.09.2024 privind incetarea dreptului la suplimentul pentru energie  dnei/dlui Sandu Carmen.
  255. Dispozitia nr.255/16.09.2024 privind acordarea dreptului la stimulentul educational pentru anul scolar 2024-2025.
  256. Dispozitia nr.256/20.09.2024 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  extraordinară în data de 24.09. 2024, orele 11,00, în incinta Bibliotecii.
  257. Dispozitia nr.257/20.09.2024 privind componența comisiei de constatare a pagubelor produse la fermele de animale, în urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase(viituri) în comuna Valea Mărului, în data de(perioada) 13-14 septembrie 2024.        
  258. Dispozitia nr.258/20.09.2024 privind acordarea unui ajutor de urgenta doamnei Neamtu Maricica din comuna Valea Marului,sat Mândreşti,judeţul Galaţi.
  259. Dispozitia nr.259/20.09.2024 privind completarea atribuțiilor de serviciu cu sarcini permanente la compartimentul registrul agricol-urbanism, doamnei Dumitrache Veronica-Cristina.
  260. Dispozitia nr.260/20.09.2024 privind incetarea acordarii venitului venitul minim de incluziune domnului Marin Costica.
  261. Dispozitia nr.261/23.09.2024 privind aprobarea cererilor de acordare a venitului minim de incluziune pentru 9 titulari.
  262. Dispozitia nr.262/23.09.2024 privind mentirea dreptului la  venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificari in componenta familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit  minim de incluziune  pentru 4 titulari.
  263. Dispozitia nr.263/30.09.2024 privind aprobarea modificarii  pe trimestre bugetului local pe anul 2024 ( sursa A) Sectiunea Functionare a Comunei Valea Marului, Judetul Galati.
  264. Dispozitia nr.264/30.09.2024 privind incadrarea pe perioda nedeterminata a doamnei Cioromila Ioana in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Giurgea Didina.
  265. Dispozitia nr.265/30.09.2024 privind acordarea indemnizatiei lunare cuvenita domnului Anghelina Vasile persoana cu handicap grav.
  266. Dispozitia nr.266/04.10.2024 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  extraordinară în data de 10.10. 2024, orele 11,00, în incinta Bibliotecii.
  267. Dispozitia nr.267/04.10.2024 privind desemnarea domnului Anghelina Daniel, șef SVSU în  aparatul de specialitate al primarului comunei Valea Mărului, să se ocupe de activitățile de prevenire și protecție în domeniul securității și sănătății în muncă.
  268. Dispozitia nr.268/08.10.2024 privind stabilirea locurilor speciale de afişaj electoral la nivelul comunei Valea Mărului, judeţul Galaţi pentru desfăşurarea campaniei electorale pentru alegerea Președintelui României din anul 2024.
  269. Dispozitia nr.269/15.10.2024 privind modificare prin virare credite, vouchere de vacanță asistenți personali, indemnizații și salarii  asistenți.
  270. Dispozitia nr.270/15.10.2024  privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  ordinară în data de 21.10. 2024, orele 11,00, în incinta Bibliotecii.
  271. Dispozitia nr.271/15.10.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Munteanu Daniela.
  272. Dispozitia nr.272/15.10.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Costea Florentina Teodora.
  273. Dispozitia nr.273/15.10.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Dumitrache Costica.
  274. Dispozitia nr.274/15.10.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Chirila Enuta.
  275. Dispozitia nr.275/15.10.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Neamtu Claudia Tatiana.
  276. Dispozitia nr.276/15.10.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui  Miron Georgeta.
  277. Dispozitia nr.277/16.10.2024 privind  acordarea unui stimulent prima nastere dnei/dlui Dumitru Violeta.
  278. Dispozitia nr.278/16.10.2024 privind  acordarea unui stimulent prima nastere dnei/dlui Buleandra Maria Cristina.
  279. Dispozitia nr.279/16.10.2024 privind acordarea unui stimulent prima nastere dnei/dlui Virlan Vasile Mircea.
  280. Dispozitia nr.280/16.10.2024 privind acordarea unui stimulent prima nastere dnei/dlui Tudor Madalina.
  281. Dispozitia nr.281/16.10.2024 privind  acordarea unui ajutor de urgenta dnei/dlui Anghelina Iliana.
  282. Dispozitia nr.282/22.10.2024 privind acordarea unui stimulent prima nastere dnei/dlui Istrate Mihaela.
  283. Dispozitia nr.283/22.10.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Pirlica Nicoleta.
  284. Dispozitia nr.284/22.10.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Dumitrache Vasile.
  285. Dispozitia nr.285/22.10.2024 privind acordarea unui stimulent prima nastere dnei/dlui Panaite Dorel.
  286. Dispozitia nr.286/22.10.2024 privind îndeplinirea atributiilor referitoare la Legea nr. 17/2014 modificată de Legea nr. 175/2020, privind vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan.
  287. Dispozitia nr.287/22.10.2024 privind desemnarea responsabilului cu accesul la informaţiile de interes public la nivelul cispozitia nr.287/22.10.2024 privind desemnarea responsabilului cu accesul la informaţiile de interes public la nivelul comunei Valea Măruluiomunei Valea Mărului.
  288. Dispozitia nr.288/22.10.2024 privind acordarea unui stimulent educational dnei/dlui Muhulica Ionica.
  289. Dispozitia nr.289/22.10.2024 privind încetarea contractului de muncă al domnului Chireac Gabriel având  funcția de administrator public în cadrul Primăriei comunei Valea Mărului.

MANDAT NOU

1.Dispozitia nr.1/23.10.2024 privind numirea domnului Chireac Gabriel în funcția de administrator public în cadrul Primăriei comunei Valea Mărului.

  1. Dispozitia nr.2/23.10.2024 privind desemnarea domnului Dumitrache Costică ca persoană responsabilă pentru gestionarea aplicației WEBGIS.

3.Dispozitia nr.3/28.10.2024  privind aprobarea cererilor de acordare a venitului minim de incluziune pentru 5 titulari.

4.Dispozitia nr.4/28.10.2024 privind incetarea acordarii venitului minim de incluziune doamnei Bidea Maria.

5.Dispozitia nr.5/28.10.2024 privind mentirea dreptului la  venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificari in componenta familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit  minim de incluziune  domnului Tiron Emil.

6.Dispozitia nr.6/30.10.2024 privind incadrarea pe perioada nedeterminata a domnului Novac Dumitru in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Novac Georgica.

7.Dispozitia nr.7/31.10.2024 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri in perioada sezonului rece 1noiembrie 2024-martie 2025, pentru familiile/persoanele singure, altele si cele beneficiare ale Legii nr.196/2016.

8.Dispozitia nr.8/31.10.2024 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie în perioada sezonului rece noiembrie 2024-octombrie 2025,pentru familiile/persoanele singure si cele beneficiare ale Legii nr.196/2016.

9.Dispozitia nr.9/31.10.2024 privind acordarea sporului pentru munca de noapte în procent de 25%, domnului Bostan Maricel, având funcția contractuală de agent pază la  primăria Valea Mărului

10.Dispozitia nr.10/04.11.2024 privind  convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  ordinară, în data de 13.11.2024, orele 12,00.

11.Dispozitia nr.11/04.11.2024 privind  actualizarea  numelui de familie al doamnei  Susanu –Milea Gina-Florentina încadrata în functia publica de  sef serviciu financiar contabil , clasa I, grad superior  în cadrul serviciului financiar contabil din aparatul de specialitate al primarului comunei Valea Marului.

12.Dispozitia nr.12/04.11.2024 privind aprobarea modificarii  pe trimestrul IV a bugetului local pe anul 2024 ( sursa A) Sectiunea Functionare a Comunei Valea Marului, Judetul Galati

13.Dispozitia nr.13/04.11.2024 privind constituirea comisiei de inventariere anuală și casare a elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii din evidenta financiar-contabila a UAT Valea Mărului

14.Dispozitia nr.14/04.11.2024 privind desemnarea reprezentantului legal al comunei Valea Mărului în Adunarea generală a acționarilor din cadrul operatorului regional societatea,, APĂ CANAL ” S.A Galați.

15.Dispozitia nr.15/15.11.2024 privind desemnarea  doamnei Macovei Silvia-referent, să încheie politele  de asigure a locuințelor pentru riscurile de catastrofa naturala (cutremur, inundatie, alunecari de teren) la PAID.

16.Dispozitia nr.16/15.11.2024 privind delegarea atribuțiilor primarului comunei Valea Mărului către viceprimarul comunei.

17.Dispozitia nr.17/15.11.2024 privind acordarea unui ajutor de urgenta domnului Sardar George Valentin din comuna Valea Marului,sat Mandresti,judetul Galati.

18.Dispozitia nr.18/15.11.2024 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  extraordinară, în data de 21.11.2024, orele 12,00.

19.Dispozitia nr.19/25.11.2024 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  extraordinară, în data de 29.11.2024, orele 12,00.

20.Dispozitia nr.20/25.11.2024 privind incetarea acordarii venitului minim de incluziune domnului Miron Pavel.

21.Dispozitia nr.21/25.11.2024 privind incetarea acordarii venitului minim de incluziune doamnei Neamtu Maricica.

22.Dispozitia nr.22/25.11.2024 privind mentirea dreptului la  venitul minim de incluziune ca urmare a producerii de modificari in componenta familiei si/sau a veniturilor beneficiarilor de venit  minim de incluziune  domnului Radu Nelu.

  1. Dispozitia nr.23/28.11.2024 privind incadrarea pe perioada determinata a doamnei Lambrino Florentina Claudia functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Melinte Petru.
  2. Dispozitia nr.24/28.11.2024 privind acordarea indemnizatiei lunare cuvenita domnului Marin Enache persoana cu handicap grav.
  3. Dispozitia nr.25/28.11.2024 privind prelungirea contractului de munca conform actului aditional privind incadrarea pe perioada determinata a doamnei Dumitrache Paula in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Iftimie Zamfira.
  4. Dispozitia nr.26/04.12.2024 recuperarea zilei de muncă 27 decembrie 2024, stabilită ca zi liberă.
  5. Dispozitia nr.27/04.12.2024 numirea domnului Sandu Panaite în funcția contractuală de execuție de consilier personal la Cabinetul Primarului comunei Valea Mărului.
  6. Dispozitia nr.28/06.12.2024 convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară, în data de 12.12.2024, orele 12,00.
  7. Dispozitia nr.29/09.12.2024 desemnarea reprezentantului comunei Valea Mărului în Adunarea generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Serviciul Regional Apa Galați” și acordarea unui mandat special.
  8. Dispozitia nr.30/13.12.2024 privind aprobarea concediului de odihnă în anul 2025 pentru primar, viceprimar, funcționari publici, personal contractual și poliția locală din cadrul administrației publice locale a comunei Valea Mărului, județul Galați.
  9. Dispozitia nr.31/16.12.2024 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Bercea Geta.
  10. Dispozitia nr.32/16.12.2024  privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Bercea Geta.
  11. Dispozitia nr.33/16.12.2024 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Rusu Ionel.
  12. Dispozitia nr.34/16.12.2024 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Rusu Ionel.
  13. Dispozitia nr.35/16.12.2024 privind incetarea acordarii venitului minim de incluziune doamnei Necula Raruca.
  14. .Dispozitia nr.36/16.12.2024 acordarea unui ajutor de urgenta dnei/dlui Ioachim Violeta.
  15. Dispozitia nr.37/16.12.2024 privind privind aprobarea Strategiei anuale de achiziţie publică a UAT Comuna Valea Mărului, judeţul Galaţi, pentru anul 2025.
  16. Dispozitia nr.38/16.12.2024 privind nominalizarea persoanelor din aparatul de specialitate al primarului, responsabile cu achizițiile publice în anul 2025.
  17. Dispozitia nr.39/16.12.2024 privind incadrarea pe perioada determinata a doamnei Lungu Elena in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Lungu David Ionut.
  18. Dispozitia nr.40/16.12.2024 privind  incetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Albu Soltana.
  19. Dispozitia nr41/16.12.2024 privind incetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Stroia Ticuta.
  20. Dispozitia nr.42/16.12.2024 privind incetarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Albu Soltana.
  21. Dispozitia nr.43/16.12.2024 privind incetarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Stroia Ticuta.
  22. Dispozitia nr.44/19.12.2024 privind  incetarea contractului individual de munca nr.3122 din 31.12.2021 incheiat cu doamna Toporau Mirela asistent personal al persoanei cu handicap grav Dumitru George Alexandru.
  23. Dispozitia nr.45/19.12.2024 privind acordarea unui stimulent prima nastere dnei. Tirla Lenuta.
  24. Dispozitia nr.46/19.12.2024 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  extraordinară, în data de 23.12.2024, orele 12,00.
  25. Dispozitia nr.47/19.12.2024 privind acordarea unui stimulent prima nastere dnei Miron Georgiana.
  26. Dispozitia nr.48/19.12.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormântare dnei/dlui Dumitru Marinel.
  27. Dispozitia nr.49/19.12.2024 privind rectificare buget local pe anul 2024(sursa A).
  28. Dispozitia nr.50/19.12.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormântare dnei/dlui Fetcu Vasilica.
  29. Dispozitia nr.51/19.12.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormântare dnei/dlui Doca Daniela.
  30. Dispozitia nr.52/19.12.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormântare dnei/dlui Albu Costică.
  31. Dispozitia nr.53/19.12.2024 privind acordarea unui ajutor de inmormântare dnei/dlui Draghici Ioana.
  32. Dispozitia nr.54/19.12.2024 privind acordarea unui ajutor de urgenta doamnei Pricop Lucica.
  33. Dispozitia nr.55/23.12.2024 privind acordarea unui ajutor de urgenta dnei/dlui Cepreaga Moise Maricel.
  34. Dispozitia nr.56/23.12.2024 privind incetarea indemnizatiei lunare acordata doamnei Ungureanu Elena Gabriela pentru persoana cu handicap grav Croitoru Rafael Andrei.
  35. Dispozitia nr.57/23.12.2024 privind rectificare buget local pe anul 2024(sursa A).
  36. Dispozitia nr.58/30.12.2024 incadrarea pe perioada determinata a doamnei Vintila Geanina Iuliana in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Vintila Alexandru Daniel.
  37. Dispozitia nr.59/30.12.2024 incadrarea pe perioada nedeterminata a doamnei Pintilie Maricela in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Pintilie Vasilica.
  38. Dispozitia nr.60/30.12.2024 incadrarea pe perioada determinata a doamnei Ungureanu Elena Gabriela in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Croitoru Rafael Andrei.
  39. Dispozitia nr.61/30.12.2024 incetarea indemnizatiei lunare cuvenita doamnei Basalic Irina.
  40.  Dispozitia nr.62/30.12.2024 privind acordarea unui ajutor de urgență domnului Tiron Tonel, din comuna Valea Mărului, sat Mândrești, jud. Galați.

DISPOZIȚII 2023

  1. Dispoziția nr.1/03.01.2023 privind recuperarea zilei de muncă 23 ianuarie 2023, stabilită ca zi liberă.
  2. Dispoziția nr.2/12.01.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 16 ianuarie 2023, orele 13,00, în incinta Bibliotecii.
  3. Dispoziția nr.3/12.01.2023 privind modificarea fișelor de calcul al ajutorului social începând cu data de 1 ianuarie 2023.
  4. Dispoziția nr.4/12.01.2023 privind stabilirea componenței Unității Locale de Sprijin la nivelul Unității Administrativ Teritoriale Valea Mărului.
  5. Dispoziția nr.5/12.01.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri dnei/dlui Ardeleanu Mihai.
  6. Dispoziția nr.6/12.01.2023 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Ardeleanu Mihai.
  7. Dispoziția nr.7/12.01.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri dnei/dlui Pintilie Ionel.
  8. Dispoziția nr.8/12.01.2023 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Pintilie Ionel.
  9. Dispoziția nr.9/12.01.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri dnei/dlui Ioachim Anasaia.
  10. Dispoziția nr.10/12.01.2023 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Ioachim Anasaia.
  11. Dispoziția nr.11/12.01.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri dnei/dlui Miron Vasile.
  12. Dispoziția nr.12/12.01.2023 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Miron Vasile.
  13. Dispoziția nr.13/12.01.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri dnei/dlui Florea Panaite.
  14. Dispoziția nr. 14/12.01.2023 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Florea Panaite.
  15. Dispoziția nr.15/12.01.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri dnei/dlui Preda Dorel.
  16. Dispoziția nr.16/12.01.2023 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Preda Dorel.
  17. Dispoziția nr.17/20.01.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară în data de 27 ianuarie 2023, orele 13,00 în incinta Bibliotecii.
  18. Dispoziția nr.18/20.01.2023 privind modificarea dreptului la alocația pentru susținerea familiei dnei/dlui Drăghici Mihaela.
  19. Dispoziția nr.19/20 01.2023 privind recuperarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri dnei/dlui Novac Speranța.
  20. Dispoziția nr.20/20.01.2023 privind acordarea dreptului la alocația pentru susținerea familiei dnei/dlui Stegărescu Mariana.
  21. Dispoziția nr.21/20.01.2023 privind acordarea dreptului la alocația pentru susținerea familiei dnei/dlui Tîrla Maria.
  22. Dispoziția nr.22/20.01.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Tîrla Maria.
  23. Dispoziția nr.23/20.01.2023 privind încetarea dreptului la alocația pentru susținerea familiei dnei/dlui Panaite Maria.
  24. Dispoziția nr.24/20.01.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Zărnescu Emilia Lili.
  25. Dispoziția nr.25/20.01.2023 privind încetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Moraru Ștefan.
  26. Dispoziția nr.26/20.01.2023 privind încetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Costin Paraschiva.
  27. Dispoziția nr.27/20.01.2023 privind aprobarea concediului de odihnă în anul 2023 pentru primar, viceprimar, funcționari publici, personal contractual și poliția locală din cadrul administrației publice locale a comunei Valea Mărului, județul Galați.
  28. Dispoziția nr.28/20.01.2023 privind încetarea dreptului la alocația pentru susținerea familiei dnei/dlui Botezatu Mariana.
  29. Dispoziția nr.29/20.01.2023 privind încetarea dreptului la alocația pentru susținerea familiei dnei/dlui Pintilie Margareta.
  30. Dispoziția nr.30/27.01.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Drăghici Mihaela.
  31. Dispoziția nr.31/30.01.2023 privind acordarea indemnizației lunare cuvenite doamnei Fuică Maria-persoană cu handicap grav.
  32. Dispoziția nr.32/30.01.2023 privind încetarea indemnizației lunare cuvenite doamnei Buleandră Petria persoană cu handicap grav.
  33. Dispoziția nr.33/30.01.2023 privind trecerea la o gradație superioară a domnului Grigore Vasile.
  34. Dispoziția nr.34/30.01.2023 privind trecerea la o gradație superioară a domnului Grigore Vasile.
  35. Dispozitia nr. 35/30.01.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 2 februarie 2023, orele 09,00, în incinta Bibliotecii.
  36. Dispoziția nr.36/30.01.2023 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Cioromila Paulina.
  37. Dispoziția nr.37/30.01.2023 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Bejan Tudorel.
  38. Dispoziția nr.38/30.01.2023 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Panaite Sofița.
  39. Dispoziția nr.39/30.01.2023 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Palade Dumitru.
  40. Dispoziția nr.40/30.01.2023 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Gologan Petrica.
  41. Dispoziția nr.41/30.01.2023 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Cioromila Petrache.
  42. Dispozitia nr.42/30.01.2023 privind încheierea unui act adițional la contractul de muncă al domnului Buhoci Jenică.
  43. Dispozitia nr.43/30.01.2023 privind încheierea unui act adițional la contractul de muncă al domnului Grigore Vasile.
  44. Dispozitia nr.44/30.01.2023 privind majorarea salariilor de bază pentru asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav începând cu data de 1 ianuarie 2023.
  45. Dispozitia nr.45/30.01.2023 privind majorarea indemnizațiilor persoanelor cu handicap grav începând cu data de 1 ianuarie 2023.
  46. Dispozitia nr.46/30.01.2023 privind acordarea sporului pentru munca de noapte în procent de 25%, domnului Dumitrașcu Vasile, având funcția contractuală de muncitor la primăria Valea Mărului.
  47. Dispozitia nr.47/30.01.2023 privind acordarea sporului pentru munca de noapte în procent de 25%, domnului Fuică Vasile, având funcția contractuală de muncitor la primăria Valea Mărului.
  48. Dispozitia nr.48/30.01.2023 privind trecerea la o gradatie superioară a domnului Anghelina Daniel.
  49. Dispozitia nr.49/30.01.2023 privind componența comisiei de evaluare oferte proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru obiectivul”Cresterea eficientei energetice a Dispensarului – Valea Marului, Sat Valea Marului, Comuna Valea Marului, Jud. Galati”.
  50. Dispozitia nr.50/30.01.2023 privind componența comisiei de evaluare oferte proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru obiectivul ,,Cresterea eficientei energetice a imobilului dispensar uman Mandresti, Sat Mandresti, Comuna Valea Marului, Judetul Galati”.
  51. 51. Dispoziția nr.51/31.01.2023 privind reactualizarea colectivului de sprijin al autorității tutelare și asistenței sociale la nivelul primăriei comunei Valea Mărului, județul Galați.
  52. Dispoziția nr.52/02.02.2023 privind desemnare conducător loc de muncă pentru asistenții personali.
  53. Dispoziția nr.53/02.02.2023 privind majorarea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual începând cu data de 1 februarie 2023.
  54. Dispoziția nr.54/10.02.2023 convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 15 februarie 2023, orele 09,00, în incinta Bibliotecii.
  55. Dispoziția nr.55/13.02.2023 privind acordarea unui ajutor de urgență dnei/dlui Rusu Mariana.
  56. Dispoziția nr.56/13.02.2023 privind acordarea unui ajutor de urgență trimestrial dnei/dlui Popa Costică.
  57. Dispoziția nr.57/13.02.2023 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dnei/dlui Natu Ana Maria.
  58. Dispoziția nr.58/13.02.2023 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dnei/dlui Drăghici Mihaela.
  59. Dispoziția nr.59/13.02.2023 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dnei/dlui Dumitru Violeta.
  60. Dispoziția nr.60/13.02.2023 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dnei/dlui Bostaca Iuliana.
  61. Dispoziția nr.61/13.02.2023 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dnei/dlui Ungureanu Elena Gabriela.
  62. Dispoziția nr.62/13.02.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Tiron Petrache.
  63. Dispoziția nr.63/13.02.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Fuică Iftinca.
  64. Dispoziția nr.64/13.02.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Moraru Tudorel.
  65. Dispoziția nr.65/13.02.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Moraru Paunica.
  66. Dispoziția nr.66/13.02.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Bercea Ionica.
  67. Dispoziția nr.67/13.02.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Cojocaru Maricel.
  68. Dispoziția nr.68/13.02.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Blîndu Jenica.
  69. Dispoziția nr.69/13.02.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Moroșanu Tudorița.
  70. Dispoziția nr.70/13.02.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Marin Niculina.
  71. Dispoziția nr.71/13.02.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Vîrlan Rebeca Coca.
  72. Dispoziția nr.72/13.02.2023 privind desemnarea domnului Chireac Gabriel-administrator public, să semneze documente plăți în Trezoreria Municipiului Tecuci, pe perioada în care domnul Doca Virgil – lipseşte din unitate sau este în concediul de odihnă.
  73. Dispoziția nr.73/13.02.2023 privind desemarea domnului Munteanu Viorel-inspector, să semneze documente plăți în Trezoreria Municipiului Tecuci, pe perioada în care doamna Susanu-Milea Gina-Florentina – lipseşte din unitate sau este în concediul de odihnă.
  74. Dispoziția nr.74/13.02.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Cojocaru Alexe.
  75. Dispoziția nr.75/13.02.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Florea Donatella Andreea.
  76. Dispoziția nr.76/17.02.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară în data de 24 februarie 2023, orele 09,00 în incinta Bibliotecii.
  77. Dispoziția nr.77/22.02.2023 privind încetarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri dnei/dlui Moraru Ștefan.
  78. Dispoziția nr.78/22.02.2023 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui  Moraru Ștefan.
  79. Dispoziția nr.79/22.02.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri dnei/dlui Moraru Paunica.
  80. Dispoziția nr.80/22.02.2023 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui  Moraru Paunica.
  81. Dispoziția nr.81/22.02.2023 privind încetarea dreptului la alocația pentru susținerea familiei dnei/dlui Costin Mitrița.
  82. Dispoziția nr.82/22.02.2023 privind încetarea dreptului la alocația pentru susținerea familiei dnei/dlui Lungu Alexandru.
  83. Dispoziția nr.83/22.02.2023 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Vasilica Gafița.
  84. Dispoziția nr.84/22.02.2023 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Tiron Tonel.
  85. Dispoziția nr.85/22.02.2023 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Tiron Culeta.
  86. Dispoziția nr.86/22.02.2023 stabilirea salariului asistentului personal Dănilă Culina în anul 2023.
  87. Dispoziția nr.87/22.02.2023 stabilirea salariului asistentului personal Gologan Lilica în anul 2023.
  88. Dispoziția nr.88/28.02.2023 privind: desemnare conducător loc de muncă pentru personalul din aparatul de specialitate al primarului.
  89. Dispoziția nr.89/28.02.2023 privind: instruire periodică asistenți personali.
  90. Dispoziția nr.90/28.02.2023 privind: instruire periodică a personalului din aparatul de specialitate al primarului.
  91. Dispoziția nr.91/28.02.2023 privind: constituirea comisiei de evaluare a riscului de accidentare și îmbolnăvire profesională pe loc de muncă.
  92. Dispoziția nr.92/28.02.2023 privind constituirea comisiei de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale doamnei Dumitrașcu Maranda, secretarul general al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi.
  93. Dispoziția nr.93/28.02.2023 privind modificarea cuantumului pentru stimulentul educațional.
  94. Dispoziția nr.94/28.02.2023 privind încetarea dreptului la alocația pentru susținerea familiei dnei/dlui Bîdea Liliana.
  95. Dispoziția nr.95/28.02.2023 privind modificarea dreptului la alocația pentru susținerea familiei dnei/dlui Ionica Maria.
  96. Dispoziția nr.96/28.02.2023 privind modificarea dreptului la alocația pentru susținerea familiei dnei/dlui Bulgaru Maria.

97.Dispoziția nr.97/28.02.2023 privind acordarea dreptului la alocația pentru susținerea familiei dnei/dlui Preda Emilia.

  1. Dispoziția nr.98/28.02.2023 privind modificarea fișelor de calcul al ajutorului social începând cu 01.03.2023.
  2. Dispoziția nr.99/28.02.2023 privind modificarea cuantumului pentru alocația de susținere a familiei începând cu 01.03.2023.
  3. Dispoziția nr.100/28.02.2023 privind reluarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Bejan Tudorel.
  4. Dispoziția nr.101/28.02.2023 privind reluarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Palade Dumitru.
  5. Dispoziția nr.102/28.02.2023 privind reluarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Gologan Petrica.
  6. Dispoziția nr.103/28.02.2023 privind reluarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Cioromila Petrache.
  7. Dispoziția nr.104/28.02.2023 privind reluarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Cioromila Paulina.
  8. Dispoziția nr. 105/28.02.2023 privind: constituirea comisiei de analiză și aprobare pentru acordarea de echipament de protecție.
  9. Dispoziția nr.106/02.03.2023 privind acordarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Tiron Diana Georgiana.
  10. Dispoziția nr.107/02.03.2023 convocare consiliul local în ședintă extraordinară în data de 06.03.2023.
  11. Dispoziția nr.108/02.03.2023 componența comisiei de evaluare oferte proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru obiectivul ”Creșterea eficienței energetice a imobilului Școală primară Mândrești, sat Mândrești, comuna Valea Mărului, județul Galați”.
  12. Dispoziția nr.109/02.03.2023 privind încetarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Costin Mitrița.
  13. Dispoziția nr.110/02.03.2023 privind încetarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Bîdea Ionela.
  14. Dispoziția nr.111/03.03.2023 privind modificarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Drăghici Mihaela.
  15. Dispoziția nr.112/10.03.2023 convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 15 martie 2023, orele 15,00, în incinta Bibliotecii.
  16. Dispoziția nr.113/10.03.2023 privind încetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Chifan Eugen.
  17. Dispoziția nr.114/10.03.2023 privind acordarea indemnizației lunare cuvenită doamnei Ungureanu Elena Gabriela pentru copilul Croitoru Rafael Andrei.
  18. Dispoziția nr.115/10.03.2023 privind încetarea indemnizației lunare cuvenită doamnei Fuică Maria.
  19. Dispoziția nr.116/10.03.2023 privind încetarea indemnizației lunare cuvenită doamnei Lambrino Viorica Florica.
  20. Dispoziția nr.117/10.03.2023 privind desemnarea domnului Buhoci Ionuț-inspector, să desfășoare activitatea de registrul agricol pe perioada în care domnul Dumitrache Costică – lipseşte din unitate sau este în concediul de odihnă.
  21. Dispoziția nr.118/10.03.2023 privind desemnarea domnului Dumitrache Costică -inspector, să îndeplinească atribuțiile referitoare la Legea nr. 17/2014 modificată de Legea nr. 175/2020, privind vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan pe perioada în care domnul Buhoci Ionuț – lipseşte din unitate sau este în concediul de odihnă.
  22. Dispoziția nr.119/18.03.2023 privind majorarea salarială a echipei de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi/sau fonduri externe rambursabile, începând cu luna martie 2023.
  23. Dispoziția nr.120/21.03.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară în data de 27 martie 2023, orele 15,00 în incinta Bibliotecii.
  24. Dispoziția nr.121/24.03.2023 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dnei/dlui Jugănaru Geanina Nicoleta.
  25. Dispoziția nr.122/24.03.2023 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dnei/dlui Dumitrache Cristina Anyela.
  26. Dispoziția nr.123/24.03.2023 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dnei/dlui Ionica Maria.
  27. Dispoziția nr.124/24.03.2023 privind modificarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Panaite Maria.
  28. Dispoziția nr.125/24.03.2023 privind modificarea dreptului la alocația pentru susținerea familiei dnei/dlui Ionica Maria.
  29. Dispoziția nr.126/24.03.2023 privind modificarea dreptului la alocația pentru susținerea familiei dnei/dlui Dumitrache Doricica.
  30. Dispoziția nr.127/24.03.2023 privind încetarea dreptului la alocația pentru susținerea familiei dnei/dlui Stoian Alina Ioana.
  31. Dispoziția nr.128/24.03.2023 privind acordarea dreptului la alocația pentru susținerea familiei dnei/dlui Tiron Diana Georgiana.
  32. Dispoziția nr.129/24.03.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Tiron Diana Georgiana.
  33. Dispoziția nr.130/24.03.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Bercea Marta.
  34. Dispoziția nr.131/24.03.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Bercea Alin Cristian.
  35. Dispoziția nr.132/24.03.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Lupu Constantin.
  36. Dispoziția nr.133/24.03.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Vasilică Sandel.
  37. Dispoziția nr.134/24.03.2023 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Novac Dumitru.
  38. Dispoziția nr.135/24.03.2023 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Pintilie Vasilica.
  39. Dispoziția nr.136/24.03.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Florea Vasilica.
  40. Dispoziția nr.137/24.03.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Gologan Sevastița.
  41. Dispoziția nr.138/24.03.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Gologan Pavel.
  42. Dispoziția nr.139/24.03.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Buleandră Constantin.
  43. Dispoziția nr.140/28.03.2023 componența comisiei de evaluare oferte privind închirierea prin atribuire directă și/sau prin licitație publică cu strigare a unor suprafețe de pajiște/pășune comunală aflate în extravilan, aparținând domeniului public al comunei Valea Mărului, județul Galaţi.
  44. Dispoziția nr.141/28.03.2023 privind încetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Stoica Angela Geanina.
  45. Dispoziția nr.142/28.03.2023 privind încetarea indemnizației lunare cuvenită doamnei Munteanu Niculina.
  46. Dispoziția nr.143/28.03.2023 privind încetarea indemnizației lunare cuvenită doamnei Doca Dumitrache.
  47. Dispoziția nr.144/29.03.2023 privind încadrarea pe perioadă nedeterminată a doamnei Doca Maria în funcția de asistent personal al persoanei cu handicap Doca Dumitrache.
  48. Dispoziția nr.145/29.03.2023 privind încadrarea pe perioadă nedeterminată a doamnei Fuică Culina în funcția de asistent personal al persoanei cu handicap Fuică Maria.
  49. Dispoziția nr.146/29.03.2023 privind încadrarea pe perioadă nedeterminată a doamnei Munteanu Amalia în funcția de asistent personal al persoanei cu handicap Munteanu Niculina.
  50. Dispoziția nr.147/29.03.2023 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Pintilie Ion.
  51. Dispoziția nr.148/29.03.2023 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Tiron Emil.
  52. Dispoziția nr.149/30.03.2023 acordarea indemnizației lunare cuvenită doamnei Gologan Fănica persoană cu handicap grav.
  53. Dispoziția nr.150/30.03.2023 privind desemnarea domnului Dumitrache Costică- agent agricol, să verifice și să identifice terenurile infestate cu buruiana ambrozia.
  54. Dispoziția nr.151/30.03.2023 privind încetarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Stoian Alina.
  55. Dispozitia nr.152/07.04.2023 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Pintilie Vasile.
  56. Dispoziția nr.153/07.04.2023 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Pintilie Vasilica.
  57. Dispoziția nr.154/07.04.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 13 aprilie 2023, orele 12,00, în incinta Bibliotecii.
  58. Dispoziția nr.155/19.04.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară în data de 24 aprilie 2023, orele 08,00 în incinta Bibliotecii.
  59. Dispoziția nr.156/20.04.2023 privind încetarea de drept a raportului de serviciu prin pensionare pentru limită de vârstă, a doamnei Cojocaru Elena – inspector superior, UAT Valea Mărului, județul Galați.
  60. Dispoziția nr.157/20.04.2023 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Novac Maria.
  61. Dispoziția nr.158/25.04.2023 privind modificarea dreptului la alocația pentru susținerea familiei dnei/dlui Chireac Georgeta.
  62. Dispoziția nr.159/25.04.2023 privind dreptului la alocația pentru susținerea familiei dnei/dlui Vasilica Gafița.
  63. Dispoziția nr.160/25.04.2023 privind modificarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Vasilica Gafița.
  64. Dispoziția nr.161/27.04.2023 privind reluarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Pintilie Ion.
  65. Dispoziția nr.162/27.04.2023 privind reluarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Tiron Emil.
  66. Dispozitia nr.163/27.04.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară de îndată în data de 28 aprilie 2023, orele 10,00, în incinta Bibliotecii.
  67. Dispoziția nr.164/27.04.2023 desemnarea persoanei care va exercita Controlul Financiar Preventiv propriu în cadrul primăriei comunei Valea Mărului, jud. Galaţi.
  68. Dispoziția nr.165/28.04.2023 privind încadrarea pe perioadă determinată a doamnei Dumitru Petronela în funcția de asistent personal al persoanei cu handicap Oniciu George.
  69. Dispoziția nr.166/28.04.2023 privind încadrarea pe perioadă determinată a doamnei Dumitru Maricela în funcția de asistent personal al persoanei cu handicap Oniciu Octavian.
  70. Dispozitia nr.167/28.04.2023 privind încadrarea pe perioadă nedeterminată a doamnei Ionica Cica în funcția de asistent personal al persoanei cu handicap Ciocan Anica.
  71. Dispoziția nr.168/28.04.2023 privind încadrarea pe perioadă nedeterminată a domnului Bulza Jenică în funcția de asistent personal al persoanei cu handicap Bulza Dumitru.
  72. Dispoziția nr.169/28.04.2023 acordarea indemnizației lunare cuvenită doamnei Lambrino Viorica Florica.
  73. Dispoziția nr.170/28.04.2023 încetarea indemnizației lunare cuvenită doamnei Bîdea Mirela Ionela.
  74. Dispoziția nr.171/28.04.2023 aprobarea Regulamentul privind stabilirea criteriilor pe baza cărora se acordă procentul de majorare a salariului de bază pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Valea Mărului nominalizat și implicat în proiectele finanţate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile.
  75. Dispoziția nr.172/28.04.2023 numirea echipei de implementare a proiectului „Creșterea eficienței energetice a Dispensarului – Valea Mărului, Sat Valea Mărului, Comuna Valea Mărului, Jud. Galați” în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C5 – Valul Renovării, Operațiunea Renovarea integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) a clădirilor publice, Titlu apel: PNRR/2022/C5/2/B1/1, runda 1.
  76. Dispoziția nr.173/28.04.2023 numirea echipei de implementare a proiectului „Creșterea eficienței energetice a imobilului DISPENSAR UMAN MÂNDREȘTI, Sat Mândrești, Comuna Valea Mărului, Județul Galați” în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C5 – Valul Renovării, Operațiunea Renovarea integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) a clădirilor publice, Titlu apel: PNRR/2022/C5/2/B1/1, runda 1.
  77. Dispoziția nr.174/28.04.2023 numirea echipei de implementare a proiectului „CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A IMOBILULUI ȘCOALA PRIMARĂ MÂNDREȘTI, SAT MÂNDREȘTI, COMUNA VALEA MĂRULUI, JUDEȚUL GALAȚI” în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 – Fondul Local, I.3 – Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, I.1.3 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncte de reîncărcare vehicule electrice, Titlu apel: PNRR/2022/C10/I3, PNRR/2022/C10/I.1.3, Runda 1.
  78. Dispoziția nr.175/04.05.2023 privind stabilirea programului de lucru în instituție, a programului de lucru cu publicul și a programului de audiențe în cadrul Primăriei comunei Valea Mărului, județul Galați.
  79. Dispoziția nr.176/04.05.2023 privind componența comisiei de evaluare oferte privind vânzarea prin licitație publică a unor suprafețe de teren ce aparțin domeniului privat al comunei Valea Mărului.
  80. Dispoziția nr.177/05.05.2023 privind componența comisiei de evaluare oferte cantități de lucrări/ sau produse suplimentare pentru obiectivul de investiții ,,Extindere sistem de alimentare cu apa si canalizare în satele Mândresti si Valea Marului, comuna Valea Marului, judetul Galati”.
  81. Dispoziția nr.178/05.05.2023 privind recuperarea zilei de muncă 2 iunie 2023, stabilită ca zi liberă.
  82. Dispoziția nr.179/05.05.2023 privind desemnarea persoanelor responsabile cu recepționarea tichetelor sociale pentru nou-născuți prevăzute de OUG nr. 113/2022, aferente UAT Valea Mărului.
  83. Dispoziția nr.180/11.05.2023 privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din Primăria comunei Valea Mărului, județul Galați.
  84. Dispoziția nr.181/11.05.2023 privind numirea echipei de implementare a proiectelor „Creșterea eficienței energetice a imobilului DISPENSAR UMAN MÂNDREȘTI, Sat Mândrești, Comuna Valea Mărului, Județul Galați” și „Creșterea eficienței energetice a Dispensarului – Valea Mărului, Sat Valea Mărului, Comuna Valea Mărului, Jud. Galați” în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C5 – Valul Renovării, Operațiunea Renovarea integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) a clădirilor publice, Titlu apel: PNRR/2022/C5/2/B1/1, runda 1.
  85. Dispoziția nr.182/11.05.2023 privind numirea echipei de implementare a proiectului „CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A IMOBILULUI ȘCOALA PRIMARĂ MÂNDREȘTI, SAT MÂNDREȘTI, COMUNA VALEA MĂRULUI, JUDEȚUL GALAȚI” în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 – Fondul Local, I.3 – Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, I.1.3 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncte de reîncărcare vehicule electrice, Titlu apel: PNRR/2022/C10/I3, PNRR/2022/C10/I.1.3, Runda 1.
  86. Dispoziția nr.183/11.05.2023 privind componența comisiei de recepție finală pentru obiectivul de investitii ,,Canalizare și stație de epurare în comuna Valea Mărului, județul Galați”.
  87. Dispoziția nr.184/11.05.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 15 mai 2023, orele 13,00, în incinta Bibliotecii.
  88. Dispoziția nr.185/12.05.2023 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dnei/dlui Dănilă Simona Valentina.
  89. Dispoziția nr.186/12.05.2023 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dnei/dlui Chiriac Mădălina.
  90. Dispoziția nr.187/12.05.2023 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dnei/dlui Radu Alexandru Andrei.
  91. Dispoziția nr.188/12.05.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Pintilie Andrei.
  92. Dispoziția nr.189/12.05.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Maldis Mărioara.
  93. Dispoziția nr.190/12.05.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Ioachim Petrica.
  94. Dispoziția nr.191/12.05.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Busuioc Petrica.
  95. Dispoziția nr.192/15.05.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Salariu Neculai.
  96. Dispoziția nr.193/15.05.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Busuioc Safta
  97. Dispoziția nr.194/15.05.2023 privind constituirea comisiei de concurs și a comisiei de soluționare a contestațiilor pentru ocuparea funcției publice vacante contractuale de asistent medical generalist pe perioadă nedeterminată al UAT comuna Valea Mărului, județul Galați.
  98. Dispoziția nr.195/25.05.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară în data de 31 mai 2023, orele 08,00 în incinta Bibliotecii.
  99. Dispoziția nr.196/25.05.2023 privind înlocuirea în comisia de concurs și contestații a unor membri pentru ocuparea funcției publice vacante contractuale de asistent medical generalist pe perioadă nedeterminată al UAT comuna Valea Mărului, județul Galați.
  100. Dispoziția nr.197/25.05.2023 privind încetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Manolache Săndel.
  101. Dispoziția nr.198/25.05.2023 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie electrică dnei/dlui Ioachim Fănica.
  102. Dispoziția nr.199/25.05.2023 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie electrică dnei/dlui Basa Teodor.
  103. Dispoziția nr.200/25.05.2023 privind suspendarea la cerere, a raportului de serviciu a domnului Istrate Cristian, polițist local clasa I, grad superior din cadrul Compartimentului Poliție Locală.
  104. Dispoziția nr.201/26.05.2023 privind repartizare fonduri pentru persoanele cu handicap, de finanțe, conform Deciziei nr.2746/24.11.2022- rectificare buget local 2022.
  105. Dispoziția nr.202/26.05.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Manolache Dumitrache.
  106. Dispoziția nr.203/31.05.2023 privind încetarea contractului individual de muncă al doamnei Costea Virginica Ionelia în funcția de asistent personal al persoanei cu handicap grav Costea Năstasă.
  107. Dispoziția nr.204/31.05.2023 privind acordarea indemnizației lunare pentru persoană cu handicap grav Iftimie Fănica.
  108. Dispoziția nr.205/06.06.2023 privind organizarea comisiei de selecționare a documentelor de arhivă create și gestionate de Consiliul local și Primăria comunei Valea Mărului, jud. Galați.
  109. Dispoziția nr.206/06.06.2023 privind desemnarea domnului Munteanu Viorel-inspector, să desfășoare activitatea de urbanism pe perioada în care domnul Dumitrache Costică – lipseşte din unitate sau este în concediul de odihnă.
  110. Dispoziția nr.207/06.06.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 9 iunie 2023, orele 13,00, în incinta Bibliotecii.
  111. Dispoziția nr.208/08.06.2023 privind desemnanrea personalului specializat să implementeze sistemul de înregistrare, raportare şi management al cazurilor de violenţă în familie.
  112. Dispoziția nr.209/14.06.2023 privind încadrarea în funcția contractuală de execuție: asistent medical generalist-grad principal, a doamnei Cojocaru Mihaela.
  113. Dispoziția nr.210/14.06.2023 privind acordarea unui ajutor de urgență dnei/dlui Toader Florin.
  114. Dispoziția nr.211/20.062023 privind acordarea unui ajutor de urgență dnei/dlui Florea Simion.
  115. Dispoziția nr.212/20.06.2023 privind încetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Ioachim Costică.
  116. Dispoziția nr.213 /20.06.2023 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie electrică dnei/dlui Prodan Maria.
  117. Dispoziția nr.214/20.06.2023 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie electrică dnei/dlui Munteanu Stanca.
  118. Dispoziția nr.215/20.06.2023 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie electrică dnei/dlui Stoian Panaite.
  119. Dispoziția nr.216/20.06.2023 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie electrică dnei/dlui Pintilie Vasile.
  120. Dispoziția nr.217/20.06.2023 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie electrică dnei/dlui Simion Ionel.
  121. Dispoziția nr.218/20.06.2023 privind încetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Cîrja Profira.
  122. Dispoziția nr.219/23.06.2023 privind modificarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Ciubucciu Tincuța.
  123. Dispoziția nr.220/23.06.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară în data de 30 iunie 2023, orele 13,00 în incinta Bibliotecii.
  124. Dispoziția nr.221/23.06.2023 privind încetarea dreptului la alocația pentru susținerea familiei dnei/dlui Dumitrache Doricica.
  125. Dispoziția nr.222/23.06.2023 privind încetarea dreptului la alocația pentru susținerea familiei dnei/dlui Preda Emilia.
  126. Dispoziția nr.223/26.06.2023 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Cojocaru Ionel.
  127. Dispoziția nr.224/26.06.2023 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Pîrlică Natalița.
  128. Dispoziția nr.225/26.06.2023 privind numirea comisiei de examen, a comisiei de soluționare a contestațiilor și stabilirea bibliografiei pentru promovare în grad profesional din funcţia publică de execuție de inspector, clasa I, gradul principal, în funcția publică de execuție de inspector, clasa I, grad superior în cadrul Compartimentului Contabilitate.
  129. Dispoziția nr.226/30.06.2023 privind încadrarea pe perioadă determinată a doamnei Dumitru Olguța Veronica în funcția de asistent personal al persoanei cu handicap grav Dumitru Maria.
  130. Dispoziția nr.227/30.06.2023 privind încetarea indemnizației lunare.
  131. Dispoziția nr.228/30.06.2023 privind suspendarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Buhoci Doinița-Tița.
  132. Dispoziția nr.229/30.06.2023 privind suspendarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Anghelina Luminița-Daniela.
  133. Dispoziția nr.230/30.06.2023 privind suspendarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Banta Alina Maria.
  134. Dispoziția nr.231/30.06.2023 privind suspendarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Bogdan Ioana.
  135. Dispoziția nr.232/30.06.2023 privind suspendarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Cojocaru Anișoara.
  136. Dispoziția nr.233/30.06.2023 privind suspendarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Dumitrache Dorina.
  137. Dispoziția nr.234/30.06.2023 privind suspendarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Doca Daniela.
  138. Dispoziția nr.235/30.06.2023 privind suspendarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Drăghici Mihaela.
  139. Dispoziția nr.236/30.06.2023 privind suspendarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Fuică Ana Maria.
  140. Dispoziția nr.237/30.06.2023 privind suspendarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Florea Adriana.
  141. Dispoziția nr.238/30.06.2023 privind suspendarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Ionica Maria.
  142. Dispoziția nr.239/30.06.2023 privind suspendarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Lungu Tudorița Georgiana.
  143. Dispoziția nr.240/30.06.2023 privind suspendarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Lupoaie Ionel.
  144. Dispoziția nr.241/30.06.2023 privind suspendarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Lambrino Florentina Claudia.
  145. Dispoziția nr.242/30.06.2023 privind suspendarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Lambrino Gelu Marcel.
  146. Dispoziția nr.243/30.06.2023 privind suspendarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Manolache Cristina.
  147. Dispoziția nr.244/30.06.2023 privind suspendarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Melinte Andra.
  148. Dispoziția nr.245/30.06.2023 privind suspendarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Mihai Carmen Anișoara.
  149. Dispoziția nr.246/30.03.2023 privind suspendarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Popa Constantin.
  150. Dispoziția nr.247/30.06.2023 privind suspendarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Pîrlica Natalița.
  151. Dispoziția nr.248/30.06.2023 privind suspendarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Rusu Ana Diana.
  152. Dispoziția nr.249/30.06.2023 privind suspendarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Tiron Diana Georgiana.
  153. Dispoziția nr.250/30.06.2023 privind suspendarea dreptului la stimulentul educațional dnei/dlui Vasilica Neculai.
  154. Dispoziția nr.251/30.06.2023 privind desemnare domnului Pintilie Ionel, curator al minorului Vîrlănuță Ioan Adelin.
  155. Dispoziția nr.252/30.06.2023 privind încheierea unui act adițional la contractul de muncă al domnului Chihaia Mihai.
  156. Dispoziția nr.253/06.07.2023 privind acordarea unui premiu elevului Blîndu Ionuț, cu rezultate deosebite la olimpiada faza județeană și olimpiada națională.
  157. Dispoziția nr.254/06.06.2023 privind acordarea unui premiu elevului Blîndu Claudiu cu rezultate deosebite la olimpiada faza județeană, mențiune ME și Medalia de Aur (SSMR) olimpiada naționala de matematică.
  158. Dispoziția nr.255/06.07.2023 privind acordarea unui premiu elevei Cuza Violeta-Veronica, cu rezultate deosebite la admiterea la liceu.
  159. Dispoziția nr.256/06.07.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 10 iulie 2023, orele 13,00, în incinta Bibliotecii.
  160. Dispoziția nr.257/06.07.2023 privind componența comisiei de evaluare oferte privind vânzarea prin licitație publică a unor suprafețe de teren ce aparțin domeniului privat al comunei Valea Mărului.
  161. Dispoziția nr.258/06.07.2023 privind acordarea unui premiu elevei Miron Monica Mirela, cu rezultate deosebite la admiterea la liceu.
  162. Dispoziția nr.259/11.07.2023 privind delegarea atribuțiilor către viceprimarul comunei.
  163. Dispoziția nr.260/11.07.2023 privind promovarea în grad profesional a domnului Buhoci Ionuț.
  164. Dispoziția nr.261/11.07.2023 privind componența comisiei de recepție la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Complex multifuncțional pentru activități didactice și sport în sat Valea Mărului, comuna Valea Mărului, județul Galați”.
  165. Dispoziția nr.262/11.07.2023 privind acordarea unui stimulent financiar pentru prima naștere dnei/dlui Lungu Tudorița Georgiana.
  166. Dispoziția nr.263/11.07.2023 privind acordarea unui stimulent financiar pentru prima naștere dnei/dlui Pricop Claudiu- Gheorghe.
  167. Dispoziția nr.264/11.07.2023 privind acordarea unui stimulent financiar pentru prima naștere dnei/dlui Catrina Ionela-Geanina.
  168. Dispoziția nr.265/11.07.2023 privind acordarea unui stimulent financiar pentru prima naștere dnei/dlui Drăghici Florentina-Mihaela.
  169. Dispoziția nr.266/11.07.2023 privind acordarea unui stimulent financiar pentru prima naștere dnei/dlui Mihalache Maria-Teodora.
  170. Dispoziția nr.267/11.07.2023 privind acordarea unui stimulent financiar pentru prima naștere dnei/dlui Spătaru Mariana.
  171. Dispoziția nr.268/11.07.2023 privind acordarea unui stimulent financiar pentru prima naștere dnei/dlui Bercea Laura.
  172. Dispoziția nr.269/11.07.2023 privind acordarea unui stimulent financiar pentru prima naștere dnei/dlui Muhulică Ionica.
  173. Dispoziția nr.270/11.07.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Prodan Tecla.
  174. Dispoziția nr.271/11.07.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Chirac Toderița.
  175. Dispoziția nr.272/11.07.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Doca Maria.
  176. Dispoziția nr.273/11.07.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Costea Costică.
  177. Dispoziția nr.274/11.07.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Bostan Maricel.
  178. Dispoziția nr.275/14.07.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 18 iulie 2023, orele 13,00, în incinta Bibliotecii.
  179. Dispoziția nr.276/14.07.2023 privind acordarea unui premiu sportivului Chihaia Mirel.
  180. Dispoziția nr.277/20.07.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 24 iulie 2023, orele 13,00, în incinta Bibliotecii.
  181. Dispoziția nr.278/24.07.2023 privind trecerea la o gradație superioară a domnului Anghelina Daniel.
  182. Dispoziția nr.279/25.07.2023 privind acordarea unui ajutor de urgență dnei/dlui Dumitru Nicolae.
  183. Dispoziția nr.280/25.07.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară în data de 31 iulie 2023, orele 13,00 în incinta Bibliotecii.
  184. Dispoziția nr.281/26.07.2023 privind reluarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Pîrlică Natalița.
  185. Dispoziția nr.282/26.07.2023 privind reluarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Cojocaru Ionel.
  186. Dispoziția nr.283/26.07.2023 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Cioromila Neculai
  187. Dispoziția nr.284/31.07.2023 privind încetarea plății indemnizației lunare cuvenite doamnei Sandu Maranda-persoană cu handicap grav.
  188. Dispoziția nr.285/01.08.2023 privind recuperarea zilei de muncă 14 august 2023, stabilită ca zi liberă.
  189. Dispoziția nr.286/01.08.2023 privind stabilirea unor măsuri pentru simplificarea procedurilor administrative la nivelul administraţiei publice locale din comuna Valea Mărului, județul Galați.
  190. Dispoziția nr.287/10.08.2023 privind acordarea unui ajutor de urgență dnei/dlui Lupu Vasile.
  191. Dispoziția nr.288/16.08.2023 privind acordarea unui ajutor de urgență dnei/dlui Coman Nicoleta.
  192. Dispoziția nr.289/18.08.2023 privind acordarea dreptului la alocația pentru susținerea familiei dnei/dlui Vintilă Irina.
  193. Dispoziția nr.290/18.08.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară în data de 25 august 2023, orele 13,00 în incinta Bibliotecii.
  194. Dispoziția nr.291/18.08.2023 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Ioachim Anasaia.
  195. Dispoziția nr.292/18.08.2023 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Gologan Pavel.
  196. Dispoziția nr.293/18.08.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Gologan Vasilica.
  197. Dispoziția nr.294/18.08.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Cristea Dumitru.
  198. Dispoziția nr.295/18.08.2023 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dnei/dlui Bogdan Liliana.
  199. Dispoziția nr.296/22.08.2023 privind acordarea unui ajutor de urgență dnei/dlui Fuică Niculina.
  200. Dispoziția nr.297/22.08.2023 privind acordarea dreptului la alocația pentru susținerea familiei dnei/dlui Drăghici Florentina Mihaela.
  201. Dispoziția nr.298/28.08.2023 privind încetarea dreptului la alocația pentru susținerea familiei dnei/dlui Chirac Niculina Sorina.
  202. Dispoziția nr.299/28.08.2023 privind încetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Gologan Pavel.
  203. Dispoziția nr.300/28.08.2023 privind încetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Cojocaru Anișoara.
  204. Dispoziția nr.301/28.08.2023 privind virarea de credite bugetare între trimestre.
  205. Dispoziția nr.302/30.08.2023 privind încetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Cioromila Didina.
  206. Dispoziția nr.303/30.08.2023 privind încetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Tiron Costache.
  207. Dispoziția nr.304/30.08.2023 privind încetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Stroia Leoneti.
  208. Dispoziția nr.305/30..08.2023 privind încetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Bercea Alin Cristian.
  209. Dispoziția nr.306/30.08.2023 privind încetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Ciubucciu Tincuța.
  210. Dispoziția nr.307/30.08.2023 privind încetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Doca Maria.
  211. Dispoziția nr.308/30.08.2023 privind încetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Tiron Diana Georgiana.
  212. Dispoziția nr.309/30.08.2023 privind încetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Vasilică Săndel.
  213. Dispoziția nr.310/30.08.2023 privind încetarea indemnizației lunare cuvenită dnei/dlui Popa Nicu- persoană cu handicap grav.
  214. Dispoziția nr.311/31.08.2023 privind desemnarea comisiei de evaluare a ofertelor în cadrul procedurii de atribuire a contractului pentru proiectul ,,Modernizare drumuri de interes local în comuna Valea Mărului, județul Galați”.
  215. Dispoziția nr.312/31.08.2023 privind încadrarea pe perioadă nedeterminată a domnului Popa Tiberiu în funcția de asistent personal al persoanei cu handicap grav Popa Nicu.
  216. Dispozitia nr.313/25.08.2023 privind acordarea sporului de 15%, la salariul de bază, doamnei Cojocaru
    Mihaela
  217. Dispozitia nr.314/26.08.2023 privind acordarea unui ajutor de urgență pentru domnul Dumitrache Enache, din comuna Valea Mărului, jud. Galați
  218. Dispozitia nr.315/04.09.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 8 septembrie 2023, orele 13,00, în incinta Bibliotecii
  219. Dispozitia nr.316/07.09.2023 privind transferul la cerere al domnului Buhoci Ionuț, funcționar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Valea Mărului
  220. Dispozitia nr.317/08.09.2023 privind incetarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Bogdan Ioana
  221. Dispozitia nr.318/08.09.2023 privind incetarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Cojocaru Anisoara
  222. Dispozitia nr.319/08.09.2023 privind incetarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Mihai Carmen Anisoara
  223. Dispozitia nr.320/08.09.2023 privind desemarea domnului Anghelina Daniel- șef serviciu voluntar situații de urgență, să semneze documente plăți în Trezoreria Municipiului Tecuci și Ordonanțarea de plată
  224. Dispozitia nr.321/08.09.2023 privind înlocuirea domnul Buhoci Ionuț cu domnul Chireac Gabriel în dispoziția nr 377 din 10.08.2022 privind componența comisiei de evaluare a delegării de gestiune prin concesiune a serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân al comunei Valea Mărului, județul Galaţi
  225. Dispozitia nr.322/11.09.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 15 septembrie 2023, orele 11,00, în incinta Bibliotecii
  226. Dispozitia nr.323/20.09.2023 privind înlocuirea domnului Buhoci Ionut cu domnul Anghelina Daniel în echipa de implementare a proiectelor „Creșterea eficienței energetice a imobilului DISPENSAR UMAN
    MÂNDREȘTI, Sat Mândrești, Comuna Valea Mărului, Județul Galați” și „Creșterea eficienței energetice a Dispensarului – Valea Mărului, Sat Valea Mărului, Comuna Valea Mărului, Jud. Galați” în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C5 – Valul Renovării, Operațiunea Renovarea integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) a clădirilor publice, Titlu apel: PNRR/2022/C5/2/B1/1, runda 1 din Dispoziția nr.181/11.05.2023
  227. Dispozitia nr.324/20.09.2023 privind modificarea sediului secției de votare nr. 425 și 426 de pe raza comunei Valea Mărului, județul Galați
  228. Dispozitia nr.325/21.09.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară în data de 27 septembrie 2023, orele 13,00 în incinta Bibliotecii
  229. Dispozitia nr.326/21.09.2023 privind acordarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Florea Adriana
  230. Dispozitia nr.327/21.09.2023 privind incetarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Fuica Ana Maria
  231. Dispozitia nr.328/21.09.2023 privind incetarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Popa Constantin
  232. Dispozitia nr.329/21.09.2023 privind incetarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Lupoaie Ionel
  233. Dispozitia nr.330/21.09.2023 privind incetarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Lambrino Florentina Claudia
  234. Dispozitia nr.331/21.09.2023 privind incetarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Buhoci Doinita Tita
  235. Dispozitia nr.332/21.09.2023 privind acordarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Lambrino Florentina Claudia
  236. Dispozitia nr.333/21.09.2023 privind acordarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Buhoci Doinita Tita
  237. Dispozitia nr.334/21.09.2023 privind reluarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Vasilica Neculai
  238. Dispozitia nr.335/21.09.2023 privind reluarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Draghici Mihaela
  239. Dispozitia nr.336/21.09.2023 privind reluarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Rusu Ana Diana
  240. Dispozitia nr.337/21.09.2023 privind reluarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Doca Daniela
  241. Dispozitia nr.338/21.09.2023 privind reluarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Dumitrache Dorina
  242. Dispozitia nr.339/21.09.2023 privind reluarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Pirlica Natalita
  243. Dispozitia nr.340/21.09.2023 privind acordarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Ioachim Violeta
  244. Dispozitia nr.341/21.09.2023 privind reluarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Dumitrache Andra Miruna
  245. Dispozitia nr.342/21.09.2023 privind reluarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Lupoaie Ionel
  246. Dispozitia nr.343/21.09.2023 privind reluarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Ionica Maria
  247. Dispozitia nr.344/21.09.2023 privind reluarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Lungu Tudorita Georgiana
  248. Dispozitia nr.345/21.09.2023 privind reluarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Lambrino Gelu Marcel
  249. Dispozitia nr.346/21.09.2023 privind reluarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Banta Alina Maria
  250. Dispozitia nr.347/21.09.2023 privind reluarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Anghelina Luminita
  251. Dispozitia nr.348/21.09.2023 privind reluarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Tiron Diana Georgiana
  252. Dispozitia nr.349/21.09.2023 privind acordarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Manolache Cristina Cornelia
  253. Dispozitia nr.350/21.09.2023 privind acordarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Cojocaru Anisoara
  254. Dispozitia nr.351/21.09.2023 privind incetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Chihaia Dumitru
  255. Dispozitia nr.352/21.09.2023 privind acordarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Popa Constantin
  256. Dispozitia nr.353/26.09.2023 privind modificarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Manolache Cristina Cornelia
  257. Dispozitia nr.354/27.09.2023 privind reluarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Cioromila Neculai
  258. Dispozitia nr.355/27.09.2023 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Bidea Petru
  259. Dispozitia nr.356/27.09.2023 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Munteanu Enache
  260. Dispozitia nr.357/27.09.2023 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Croitoru Danut
  261. Dispozitia nr.358/29.09.2023 privind modificarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Panaite Maria
  262. Dispozitia nr.359/29.09.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Fuica Iftinca
  263. Dispozitia nr.360/29.09.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Moraru Paunica
  264. Dispozitia nr.361/29.09.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Florea Simion.
  265. Dispozitia nr.362/29.09.2023 privind încadrarea pe perioada determinată, a doamnei Banța Alina-Maria în funcția de asistent personal al persoanei cu handicap grav Tiron Constantina.
  266. Dispozitia nr.363/29.09.2023 privind îndeplinirea atributiilor referitoare la Legea nr. 17/2014 modificată de Legea nr. 175/2020, privind vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan.
  267. Dispozitia nr.364/29.09.2023 privind constituirea comisiei de receptie pentru finalizarea lucrarilor de construire/demolare locuințe, pe raza UAT Valea Mărului – persoane fizice.
  268. Dispozitia nr.365/29.09.2023 privind constituirea comisiei de receptie pentru finalizarea lucrarilor de construire/demolare locuințe, pe raza UAT Valea Mărului – persoane fizice.
  269. Dispozitia nr.366/02.10.2023 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Craciun Nicolae.
  270. Dispozitia nr.367/02.10.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 6 octombrie 2023, orele 13,00, în incinta Bibliotecii.
  271. Dispozitia nr.368/09.10.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 13 octombrie 2023, orele 13,00, în incinta Bibliotecii.
  272. Dispozitia nr.369/11.10.2023 privind incetarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Vasilica Gafita.
  273. Dispozitia nr.370/11.10.2023 privind organizarea comisiei de selecționare a documentelor de arhivă create și gestionate de Consiliul local și Primăria comunei Valea Mărului, jud.Galați.
  274. Dispozitia nr.371/20.10.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 24 octombrie 2023, orele 13,00, în incinta Bibliotecii.
  275. Dispozitia nr.372/25.10.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară în data de 31  octombrie 2023, orele 13,00 în incinta Bibliotecii.
  276. Dispozitia nr.373/30.09.2023 privind incetarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Bulgaru Maria.
  277. Dispozitia nr.374/30.10.2023 privind incetarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Tiron Diana Georgiana.
  278. Dispozitia nr.375/30.10.2023 privind incetarea dreptului la stimulentul educational dnei/dlui Tiron Diana Georgiana.
  279. Dispozitia nr.376/30.10.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Bercea Tita.
  280. Dispozitia nr.377/30.10.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui  Pintilie Vasile.
  281. Dispozitia nr.378/30.10.2023 privind acordarea indemnizatiei lunare acordate domnului Buhoci Gheorghe persoana cu handicap grav.
  282. Dispozitia nr.379/30.10.2023 privind incetarea platii indemnizatiei lunare acordate doamnei Stefan Vasilica persoana cu handicap grav.
  283. Dispozitia nr.380/31.10.2023 privind incetarea platii indemnizatiei lunare acordate domnului Lupu Dorinel persoana cu handicap grav.
  284. Dispozitia nr.381/31.10.2023 privind incadrarea pe perioda determinata a doamnei Axente Olimpia in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Stefan Vasilica.
  285. Dispozitia nr.382/31.10.2023 privind incadrarea pe perioda determinata a doamnei Stroia Gabriela in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Lupu Dorinel.
  286. Dispozitia nr.383/31.10.2023 privind incadrarea pe perioda determinata a domnului Ghinies Georgica- Daniel in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Ghinies Felicia.
  287. Dispozitia nr.384/31.10.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri,in perioada sezonului rece noiembrie 2023-martie 2024,pentru familiile/ persoanele singure, altele si cele beneficiare ale Legii416/2001.
  288. Dispozitia nr.385/31.10.2023 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie in perioada sezonului rece 1 noiembrie 2023-31 octombrie 2024, pentru familiile/ persoanele singure, altele si cele beneficiare ale Legii416/2001.
  289. Dispozitia nr.386/31.10.2023 privind majorarea salariilor de bază pentru asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav începând cu data de 1 octombrie 2023.
  290. Dispozitia nr.387/31.10.2023 privind majorarea indemnizațiilor persoanelor cu handicap grav începând cu data de 1 octombrie 2023.
  291. Dispozitia nr.388/31.10.2023 privind componența comisiei de inventariere a terenurilor disponibile aflate în domeniu privat al comunei valea Marului, judetul Galati.
  292. Dispozitia nr.389/31.10.2023 privind acordarea concediul fără plată domnului Istrate Cristian, polițist local clasa I, grad superior din cadrul Compartimentului Poliție Locală.
  293. Dispozitia nr.390/31.10.2023 privind incadrarea pe perioda determinata a doamnei Dumitru Petronela in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Oniciu George.
  294. Dispozitia nr.391/01.11.2023 privind rectificarea bugetului local pe trimestrul IV a bugetului local Valera Marului.
  295. Dispozitia nr.392/01.11.2023 privind desemnarea domnului Anghelina Daniel responsabil cu arhiva Primăriei comunei Valea Mărului, jud.Galați.
  296. Dispozitia nr.393/02.11.2023 privind acordarea unui ajutor de urgenta doamnei Jalba Daniela.
  297. Dispozitia nr.394/06.11.2023 privind desemnarea unei persoane ,,administrator local”.
  298. Dispozitia nr.395/06.11.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 10 noiembrie 2023, orele 13,00, în incinta Bibliotecii.
  299. Dispozitia nr.396/06.11.2023 privind îndeplinirea atributiilor referitoare la Legea nr. 17/2014 modificată de Legea nr. 175/2020, privind vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan.
  300. Dispozitia nr.397/09.11.2023 privind retragerea creditelor din bugetului local Valea Marului cu 114 mii lei.
  301. Dispozitia nr.398/09.11.2023 privind îndeplinirea atribuțiilor referitoare la recuperarea creantelor.
  302. Dispozitia nr.399/13.11.2023 privind acordarea unui stimulent financiar pentru prima nastere dnei/dlui Ioachim Nadia.
  303. Dispozitia nr.400/13.11.2023 privind acordarea unui stimulent financiar pentru prima nastere dnei/dlui Stoica Mihaela.
  304. Dispozitia nr.401/13.11.2023 privind acordarea unui stimulent financiar pentru prima nastere dnei/dlui Mohorea Lenuta.
  305. Dispozitia nr.402/13.11.2023 privind acordarea unui stimulent financiar pentru prima nastere dnei/dlui Bidea Viorica Elena.
  306. Dispozitia nr.403/13.11.2023 privind acordarea unui stimulent financiar pentru prima nastere dnei/dlui Munteanu Maria Mirabela.
  307. Dispozitia nr.404/13.11.2023 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Bulza Jenica.
  308. Dispozitia nr.405/13.11.2023 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Ariton Nastase.
  309. Dispozitia nr.406/13.11.2023 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Buhoci Jenica.
  310. Dispozitia nr.407/13.11.2023 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Bidea Mariana.
  311. Dispozitia nr.408/13.11.2023 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Craciun Constantina.
  312. Dispozitia nr.409/13.11.2023 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Grigoras Georgeta.
  313. Dispozitia nr.410/13.11.2023 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Luca Ilinca.
  314. Dispozitia nr.411/13.11.2023 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Muche Sofia.
  315. Dispozitia nr.412/13.11.2023 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Nica Costache.
  316. Dispozitia nr.413/13.11.2023 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Pascal Iuliana.
  317. Dispozitia nr.414/13.11.2023 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Vintila Constanta.
  318. Dispozitia nr.415/15.11.2023 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Bejan Vasile.
  319. Dispozitia nr.416/17.11.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 22 noiembrie 2023, orele 13,00, în incinta Bibliotecii.
  320. Dispozitia nr.417/17.11.2023 privind îndeplinirea atributiilor referitoare la eliberarea atestatelor de producator agricol.
  321. Dispozitia nr.418/24.11.2023 privind desemnarea responsabilului cu accesul la informaţiile de interes public şi pentru relaţia cu societatea civilă la nivelul comunei Valea Mărului.
  322. Dispozitia nr.419/24.11.2023 privind acordarea unui premiu sportivului Florea Eugen Gigel.
  323. Dispozitia nr.420/24.11.2023 privind acordarea unui ajutor de urgenta dlui Dumitru Nicolae.
  324. Dispozitia nr.421/24.11.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară în data de 29 noiembrie 2023, orele 13,00 în incinta Bibliotecii.
  325. Dispozitia nr422/27.11.2023 privind stabilirea salariului asistentului personal Doca  Costela în anul 2023.
  326. Dispozitia nr.423/27.11.2023 privind stabilirea salariului asistentului personal Vintilă Aurica în anul 2023.
  327. Dispozitia nr.424/27.11.2023 privind stabilirea salariului asistentului personal Ciocan Clementina în anul 2023.
  328. Dispozitia nr.425/27.11.2023 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Tirla Maria.
  329. Dispozitia nr.426/27.11.2023 privind  incetarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Tirla Maria.
  330. Dispozitia nr.427/27.11.2023 privind incetarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Vintila Irina.
  331. Dispozitia nr.428/27.11.2023 privind modificarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Ioachim Vasilica.
  332. Dispozitia nr.429/27.11.2023 privind incetarea dreptului la stimulentul educational dnei/dlui Banta Alina Maria.
  333. Dispozitia nr.430/27.11.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Nicodim Tincuta.
  334. Dispozitia nr.431/27.11.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Neamtu Tanase.
  335. Dispozitia nr.432/27.11.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Tiron Hristache.
  336. Dispozitia nr.433/27.11.2023 privind acordarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Tiron Hristache.
  337. Dispozitia nr.434/28.11.2023 privind acordarea platii indemnizatiei lunare acordate  doamnei Florea Maria persoana cu handicap grav.
  338. Dispozitia nr.435/28.11.2023 privind  platii indemnizatiei lunare acordate  doamnei  Chihaia Dumitrapersoana cu handicap grav.
  339. Dispozitia nr.436/28.11.2023 privind platii indemnizatiei lunare acordate  doamnei Pintilie Maria persoana cu handicap grav.
  340. . Dispozitia nr.437/28.11.2023 privind incadrarea pe perioda determinata a doamnei Dumitrache Paula in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Iftimie Zamfira.
  341. Dispozitia nr.438/28.11.2023 privind incadrarea pe perioda determinata a doamnei  Mihalcea Daniela in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Marin Laura Magdalena.
  342. Dispozitia nr.439/28.11.2023 privind incetarea platii indemnizatiei lunare acordate  domnului Bulgaru Corneliu Valeriu Iulian persoana cu handicap grav.
  343. Dispozitia nr.440/28.11.2023 privind incetarea contractului individual de munca nr.13/28.04.2023 incheiat cu domnul Bulza Jenica,asistent personal al persoanei cu handicap grav Bulza Dumitru.
  344. Dispozitia nr.441/28.11.2023 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Buleandra Maricel.
  345. Dispozitia nr.442/28.11.2023 privind  suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Munteanu Vasile.
  346. Dispozitia nr.443/28.11.2023 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Cioromila Neculai.
  347. Dispozitia nr.444/28.11.2023 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Lupu Constantin.
  348. Dispozitia nr.445/29.11.2023 privind  incetarea contractului individual de munca nr.15/30.06.2023 incheiat cu doamna Dumitru Olguta Veronica asistent personal al persoanei cu handicap grav Dumitru Maria.
  349. Dispozitia nr.446/29.11.2023 privind încetarea de drept a contractului individual de muncă nr. 262/31.01.2017, prin pensionare pentru limită de vârstă, a domnului Gologan Ionică.
  350. Dispozitia nr.447/29.11.2023 privind încetarea raportului de serviciu, incheiat cu domnul Istrate Cristian – polițist local I superior.
  351. Dispozitia nr.448/29.11.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  extraordinară în data de 4 decembrie  2023, orele 08,00, în incinta Bibliotecii.
  352. Dispozitia nr.449/29.11.2023 privind desemnarea împuternicitului să ducă la îndeplinire prevederile  Ordinului nr.79/2019.
  353. Dispozitia nr.450/05.12.2023 privind desemnarea persoanei responsabilă de activitatea de soluționare a petițiilor la nivelul comunei Valea Mărului.
  354. Dispozitia nr.451/05.12.2023 privind aprobarea Programului anual al achizițiilor publice pe anul 2024.
  355. Dispozitia nr.452/05.12.2023 privind actualizarea programului anual 2023, al  achiziţiilor publice a comunei Valea Mărului, judeţul Galaţi.
  356. Dispozitia nr.453/05.12.2023 privind numirea persoanei  cu rol de coordonator  pentru,, Sistemul Informatic Național pentru Adopție(SINA)”.
  357. Dispozitia nr.454/05.12.2023 privind aprobarea Strategiei anuale de achiziţie publică a UATcomuna Valea Mărului, judeţul Galaţi, pentru anul 2024.
  358. Dispozitia nr.455/06.12.2023 privind numirea persoanelor  responsabile cu scoaterea din  evidența fiscala a vehiculelor.
  359. Dispozitia nr.456/08.12.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  extraordinară în data de 13 decembrie  2023, orele 13,00, în incinta Bibliotecii.
  360. Dispozitia nr.457/08.12.2023 privind incetarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Preda Lenuta.
  361. Dispozitia nr.458/12.12.2023 privind numirea persoanelor responsabile pentru,,Sistemul Informatic National pentru Adoptie”.
  362. Dispozitia nr.459/12.12.2023 privind acordarea dreptului la stimulentul educational pentru familia  dnei/dlui Luca Gheorghe.
  363. Dispozitia nr.460/12.12.2023 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Ciocan Hristache.
  364. Dispozitia nr.461/12.12.2023 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Bulgaru Doina.
  365. . Dispozitia nr.462/12.12.2023 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Dumitru Giani.
  366. Dispozitia nr.463/13.12.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Lupu Dorinel.
  367. Dispozitia nr.464/13.12.2023 privind acordarea dreptului la suplimentului pentru energie dnei/dlui Lupu Dorinel.
  368. Dispozitia nr.465/13.12.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Munteanu Pavelina.
  369. Dispozitia nr.466/13.12.2023 privind acordarea dreptului la suplimentului pentru energie dnei/dlui Munteanu Pavelina.
  370. Dispozitia nr.46714.12.2023 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Buleandra Camelia.
  371. Dispozitia nr.468/14.12.2023 privind acordarea unui stimulent financiar pentru prima nastere dnei/dlui Novac Andreea Mariana.
  372. Dispozitia nr.469/14.12.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Flutur Grigore.
  373. Dispozitia nr.470/14.12.2023 privind acordarea dreptului la suplimentului pentru energie dnei/dlui Flutur Grigore.
  374. Dispozitia nr.471/14.12.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Bulza Vasile.
  375. Dispozitia nr.472/14.12.2023 privind acordarea dreptului la suplimentului pentru energie dnei/dlui Bulza Vasile.
  376. Dispozitia nr.473/14.12.2023 privind incetarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Draghici Florentina Mihaela.
  377. Dispozitia nr.474/14.12.2023 privindîmputernicirea domnului Daniel LAZĂR, administrator al Societății VETMEDAN S.R.L Suraia, gestionar delegat al Serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân al comunei Valea Mărului județul Galați, prin contractul de concesiune nr. 2821/2023, să emită decizia de eutanasiere a câinilor fără stăpân din comuna Valea Mărului, județul Galați.
  378. Dispozitia nr.475/14.12.2023 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Buleandra Ghita.
  379. Dispozitia nr.476/14.12.2023 privind acordarea dreptului la suplimentului pentru energie dnei/dlui Buleandra Ghita.
  380. Dispozitia nr.477/21.12.2023 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  ordinară în data de 27 decembrie  2023, orele 13,00, în incinta Bibliotecii.
  381. Dispozitia nr.478/29.12.2023 privind incetarea contractului individual de munca nr.6/31.03.2023 incheiat cu domnisoara Fuica Andrea,asistent personal al persoanei cu handicap grav Ciocan Zoita.
  382. Dispozitia nr.479/29.12.2023 privind incadrarea pe perioda determinata a doamnei Doca Profira in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Ciocan Petria.
  383. Dispozitia nr.480/29.12.2023 privind acordarea platii indemnizatiei lunare acordate  doamnei  Pirlica Zamfira persoana cu handicap grav.
  384. Dispozitia nr.481/29.12.2023 privind incetarea platii indemnizatiei lunare acordate  domnului Buhoci Gheorghe persoana cu handicap grav.
  385. Dispozitia nr.482/29.12.2023 privind prelungirea CM conform actului aditional privind incadrarea pe perioada determinata a doamnei Lungu Elena in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Lungu David Ionut.
  386. Dispozitia nr.483/29.12.2023 privind transformarea functiei publice de conducere  de  șef birou-Birou financiar contabil deținută de doamna Susanu Milea Gina-Florentina, în funcția publică de conducere de  șef serviciu-Serviciu financiar contabil din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Valea Mãrului, județul Galați.

DISPOZIȚII 2022

  1. Dispozitia nr.1/03.01.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară de îndată, online, în data de 04.01.2022, orele 15,00.

2.Dispozitia nr. 2/04.01.2022 privind  acordarea unui ajutor de urgență pentru inhumarea defunctului Tiron Vasile .

  1. Dispozitia nr.3/04.01.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru încalzirea locuinței cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri in perioada sezonului rece,ianuarie 2022-martie 2022,pentru familiile/persoanele singure altele si cele beneficiare ale Legii 416/2001.

4.Dispozitia nr. 4/04.01.2022 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie in perioada sezonului rece 1 ianuarie2022-31 octombrie 2022, pentru familiile/persoanele singure altele si cele beneficiare ale Legii 416/2001

  1. Dispozitia nr. 5/04.01.2022 privind componența comisiei pentru distribuirea pachetelor conform HCL 121/21.12.2021
  2. Dispozitia nr.6/05.01.2022 privind privind delegarea atribuțiilor către viceprimarul comunei.
  3. Dispozitia nr. 7/12.01.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  extraordinară online în data de 17 ianuarie 2022, orele 15,30.
  4. Dispozitia nr. 8/12.01.2022 privind modificarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Ariton Nastase.
  5. Dispozitia nr. 9/13.01.2022 privind acordarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Buhoci Doinita Tita.
  6. Dispozitia nr. 10/13.01.2022 privind acordarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Ionica Maria.
  7. Dispozitia nr. 11/13.01.2022 privind modificarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Dumitrache Doricica.

12 Dispozitia nr. 12/13.01.2022  privind acordarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Manolache Cristina Cornelia.

  1. Dispozitia nr. 13/13.01.2022 privind acordarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Chiriac Madalina.
  2. Dispozitia nr. 14/17.01.2022 privind încetarea plătii indemnizației lunare cuvenite doamnei Vrînceanu Măndița- persoană cu handicap grav.
  3. Dispozitia nr. 15/18.01.2022 privind Încetarea contractului individual de muncă nr.753 din 30.03.2021, încheiat cu doamna Dumitru Maricela, asistent personal al persoanei cu handicap grav Miron Tatiana.
  4. Dispozitia nr. 16/18.01.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Cioromila Didina.
  5. Dispozitia nr. 17/18.01.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Manolache Sandel.
  6. Dispozitia nr. 18/18.01.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Tiron Leon.
  7. Dispozitia nr. 19/18.01.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Toma Ioana.
  8. Dispozitia nr. 20/18.01.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Botezatu Mariana
  9. Dispozitia nr. 21/18.01.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Novac Maricel.
  10. 22. Dispozitia nr. 22/18.01.2022 privind modificarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Cioromila Petrache.
  11. Dispozitia nr. 23/18.01.2022 privind aprobarea concediului de odihnă în anul 2022 pentru primar, viceprimar, funcționari publici, personal contractual și poliția locală din cadrul administrației publice locale a comunei Valea Mărului, județul Galați.
  12. Dispozitia nr. 24/20.01.2022 privind stabilirea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Muhulică Vasilica – persoană cu handicap grav.

25 Dispozitia nr. 25/20.01.2022 privind încadrarea pe  perioadă determinată, a doamnei Pintilie Eugenia în funcția de asistent personal al persoanei cu handicap grav Muhulică Vasilica.

  1. Dispozitia nr. 26/20.01.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară, online, în data de 25.01.2022, orele 14,00.
  2. Dispozitia nr. 27/21.01.2022 Privind: stabilirea salariului asistentului personal în anul 2022 Bîdea Tatiana.
  3. Dispozitia nr. 28/21.01.2022 Privind:stabilirea salariului asistentului personal în anul 2022 Anghelina liviu-Nicușor.
  4. Dispozitia nr. 29/21.01.2022 Privind: stabilirea salariului asistentului personal în anul 2022 Ciocan Clementina.
  5. Dispozitia nr. 30/21.01.2022 Privind:stabilirea salariului asistentului personal în anul 2022 Costea Virginica Ionelia.
  6. Dispozitia nr. 31/21.01.2022 Privind: stabilirea salariului asistentului personal în anul 2022 Cristea Maricica.
  7. Dispozitia nr. 32/21.01.2022 Privind:stabilirea salariului asistentului personal în anul 2022 Doca Costela.
  8. Dispozitia nr. 33/21.01.2022 Privind:stabilirea salariului asistentului personal în anul 2022 Doca Ioana.
  9. Dispozitia nr. 34/21.01.2022 Privind: stabilirea salariului asistentului personal în anul 2022 Doca Irina.
  10. Dispozitia nr. 35/21.01.2022 Privind:stabilirea salariului asistentului personal în anul 2022 Dumitru Marcela.
  11. Dispozitia nr. 36/21.01.2022 Privind: stabilirea salariului asistentului personal în anul 2022 Dumitru Olguța.
  12. Dispozitia nr. 37/21.01.2022 Privind:stabilirea salariului asistentului personal în anul 2022 Fuică Andrea.
  13. Dispozitia nr. 38/21.01.2022 acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Lambrino Florentina Claudia
  14. Dispozitia nr. 39/21.01.2022 Privind:stabilirea salariului asistentului personal în anul 2022 Gologan Lilica.
  15. Dispozitia nr. 40/21.01.2022 Privind: stabilirea salariului asistentului personal în anul 2022 Goldură Ionelia.
  16. Dispozitia nr. 41/21.01.2022 Privind: stabilirea salariului asistentului personal în anul 2022 Grigore Vasilica .
  17. Dispozitia nr. 42/21.01.2022 Privind:stabilirea salariului asistentului personal în anul 2022 Lungu Elena.
  18. Dispozitia nr. 43/21.01.2022 Privind:stabilirea salariului asistentului personal în anul 2022 Lupu Tasica.
  19. Dispozitia nr. 44/21.01.2022 Privind:stabilirea salariului asistentului personal în anul 2022 Lupu Titi.
  20. Dispozitia nr. 45/21.01.2022 Privind:stabilirea salariului asistentului personal în anul 2022 Pîrlica Gicuța.
  21. Dispozitia nr. 46/21.01.2022 Privind:stabilirea salariului asistentului personal în anul 2022 Radu Alina.
  22. Dispozitia nr. 47/21.01.2022 Privind:stabilirea salariului asistentului personal în anul 2022 Radu Stanca.
  23. Dispozitia nr. 48/21.01.2022 Privind: stabilirea salariului asistentului personal în anul 2022 Tiron Nicoleta.
  24. Dispozitia nr. 49/21.01.2022 Privind: stabilirea salariului asistentului personal în anul 2022 Tudor Mihaela.
  25. Dispozitia nr. 50/21.01.2022 Privind:stabilirea salariului asistentului personal în anul 2022 Vintilă Aurica.
  26. Dispozitia nr. 51/21.01.2022 Privind:stabilirea salariului asistentului personal în anul 2022 Voinea Constantin.
  27. Dispozitia nr. 52/21.01.2022 Privind: stabilirea salariului asistentului personal în anul 2022 Toporău Mirela.
  28. Dispozitia nr. 53/21.01.2022 privind incetarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Vintila Mihaela Milena.
  29. Dispozitia nr. 54/21.01.2022 Privind: stabilirea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Iftimie Ancuța– persoană cu handicap grav.
  30. Dispozitia nr. 55/21.01.2022 Privind: stabilirea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Pirlica Ionuț-Daniel– persoană cu handicap grav.
  31. Dispozitia nr. 56/21.01.2022 Privind: stabilirea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Tuhoarcă Jenica– persoană cu handicap grav.
  32. Dispozitia nr. 57/21.01.2022 Privind: stabilirea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Ciocan Valerica– persoană cu handicap grav.
  33. Dispozitia nr. 58/21.01.2022 Privind: stabilirea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Doca T Dumitrache– persoană cu handicap grav.
  34. Dispozitia nr. 59/21.01.2022 Privind: stabilirea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Bidea Maria– persoană cu handicap grav.
  35. Dispozitia nr. 60/21.01.2022 Privind: stabilirea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Flutur Ioana– persoană cu handicap grav.
  36. Dispozitia nr. 61/21.01.2022 Privind: stabilirea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Tudor Ion– persoană cu handicap grav.
  37. Dispozitia nr. 62/21.01.2022 Privind: stabilirea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Bulgaru Corneliu-Iulian-Valeriu– persoană cu handicap grav.
  38. Dispozitia nr. 63/21.01.2022 Privind: stabilirea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Petcu Neculai– persoană cu handicap grav.
  39. Dispozitia nr. 64/21.01.2022 Privind: stabilirea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Iftimie Sofița– persoană cu handicap grav.
  40. Dispozitia nr. 65/21.01.2022 Privind: stabilirea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Bogdan Stanca– persoană cu handicap grav.
  41. Dispozitia nr. 66/21.01.2022 Privind: stabilirea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Ungureanu Catrina– persoană cu handicap grav.
  42. Dispozitia nr. 54/21.01.2022 Privind: stabilirea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Chihaia-Coltofeanu Măndița– persoană cu handicap grav.
  43. Dispozitia nr. 68/21.01.2022 Privind: stabilirea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Sandu Maranda– persoană cu handicap grav.
  44. Dispozitia nr. 69/21.01.2022 Privind: stabilirea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Irișteanu Stoenica– persoană cu handicap grav.
  45. Dispozitia nr. 70/21.01.2022 Privind: stabilirea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Lambrino Viorica Florica– persoană cu handicap grav.
  46. Dispozitia nr. 71/21.01.2022 Privind: stabilirea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Ionică Safta– persoană cu handicap grav.
  47. Dispozitia nr. 72/21.01.2022 Privind: stabilirea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Vintilă Maria– persoană cu handicap grav.
  48. Dispozitia nr. 73/21.01.2022 Privind: stabilirea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Popa Gheorghe– persoană cu handicap grav.
  49. Dispozitia nr. 74/21.01.2022 Privind: stabilirea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Cojocaru Safta– persoană cu handicap grav.
  50. Dispozitia nr. 75/21.01.2022 Privind: stabilirea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Stoica Busuioc– persoană cu handicap grav.
  51. Dispozitia nr. 76/21.01.2022 Privind: stabilirea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Doca Jenică– persoană cu handicap grav.
  52. Dispozitia nr. 77/21.01.2022 Privind: stabilirea indemnizatiei lunare cuvenite domnului Marin Enache– persoană cu handicap grav.
  53. Dispozitia nr. 78/21.01.2022 privind modificarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Popa Marius Dumitru.
  54. Dispozitia nr. 79/21.01.2022 privind reluarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Bejan Tudorel.
  55. Dispozitia nr. 80/21.01.2022 reluarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Bulza Laurentiu
  56. Dispozitia nr. 81/21.01.2022 Privind: convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară online în data de 31.01.2022, orele 13,00.
  57. Dispozitia nr. 82/26.01.2022 reluarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Munteanu Vasile.
  58. Dispozitia nr. 83/26.01.2022 Privind: stabilirea salariului asistentului personal Florea Dumitru în anul 2022.
  59. Dispozitia nr.84/26.01.2022 privind încetarea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Muhulică Vasilica – persoană cu handicap grav.

85.Dispozitia nr. 85/01.02.2022 privind  convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă  extraordinară online în data de 4 februarie 2022, orele 13,00.

  1. Dispozitia nr.86/01.02.2022 privind încadrarea pe perioada determinată, a doamnei Dănilă Culina în funcția de asistent personal al persoanei cu handicap grav Dănilă Andrei-Rareș.

87.Dispozitia nr. 87/01.02.2022 privind stabilirea salariului domnului Anghelina Daniel -șef serviciu voluntar situații de urgență.

  1. Dispozitia nr. 88/07.02.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară online în data de 11 februarie 2022, orele 11,30.
  2. Dispozitia nr.89/07.02.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou adoptat/născut dlui/dnei Dănilă Culina.
  3. Dispozitia nr. 90/07.02.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou adoptat/născut dlui/dnei Pîrlica Cristina.
  4. Dispozitia nr. 91/07.02.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou adoptat/născut dlui/dnei Cioromila Marilena-Viorica.
  5. Dispozitia nr. 92/07.02.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou adoptat/născut dlui/dnei Nica Costache.
  6. Dispozitia nr. 93/07.02.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou adoptat/născut dlui/dnei Doca Raiu Alin.
  7. Dispozitia nr. 94/07.02.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou adoptat/născut dlui/dnei Pricop Liliana.
  8. Dispozitia nr.95/07.02.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dlui/dnei Chihaia Gavrilă pentru defuncta Chihia Maria.
  9. Dispozitia nr.96/07.02.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dlui/dnei Tiron Adi-Viorel pentru defunctul Tiron Vasile.
  10. Dispozitia nr.97/07.02.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dlui/dnei Cioromila Paulina pentru defunctul Cioromila Petrache.
  11. Dispozitia nr.98/07.02.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dlui/dnei Cioromila Constantin pentru defunctul Cioromila Vasile.
  12. Dispozitia nr.99/07.02.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dlui/dnei Stoica Angela-Geanina pentru defuncta Oancă Zoița.
  13. Dispozitia nr.100/07.02.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dlui/dnei Anghelina Liviu Nicușor pentru defuncta Sava Niculina.
  14. Dispozitia nr.101/07.02.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dlui/dnei Miron Costică pentru defuncta Miron Tatiana.
  15. Dispozitia nr.102/07.02.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormântare dlui/dnei Jalbă Ruxanda pentru defuncta Jalbă Hristodor.
  16. Dispozitia nr. 103/07.02.2022 privind desemnarea persoanei care va exercita Controlul Financiar Preventiv propriu în cadrul primăriei comunei Valea Mărului, jud. Galaţi.
  17. Dispozitia nr. 104/07.02.2022 desemnarea domnului Munteanu Viorel-inspector, să semneze documente plăți în Trezoreria Municipiului Tecuci, pe perioada în care doamna Susanu-Milea Gina-Florentina – lipseşte din unitate sau este în concediul de odihnă.
  18. Dispozitia nr.105/15.02.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară de îndată, online, în data de 15.02.2022, orele 17,00

106.Dispozitia nr.106/16.02.2022 privind   acordarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Dumitru Profira

  1. Dispozitia nr.107/16.02.20221 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Dumitru Profira
  2. Dispozitia nr.108/16.02.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Tirla Saftica
  3. Dispozitia nr.109/16.02.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Tirla Maria
  4. Dispozitia nr.110/16.02.2022 privind incetarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Morminche Adrian Marian
  5. Dispozitia nr.111/16.02.2022 privind modificarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Istrate Mihaela Ionela
  6. Dispozitia nr.112/16.02.2022 privind modificarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Buhoci Nicoleta
  7. Dispozitia nr.113/16.02.2022 privind modificarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Bogdan Neculai
  8. Dispozitia nr.114/16.02.2022 privind modificarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Munteanu Georgeta
  9. Dispozitia nr.115/16.02.2022 privind modificarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Gaiu Ileana
  10. Dispozitia nr.116/16.02.2022 privind modificarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Bidea Petru
  11. Dispozitia nr.117/16.02.2022 privind modificarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Pintilie Margareta
  12. Dispozitia nr.118/16. 02.2022 privind modificarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Boca Gheorghe
  13. Dispozitia nr.119/16.02.2022 privind reluarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Stroia Neculai Danut
  14. Dispozitia nr.120/16.02.2022 privind modificarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Ioachim Olguta
  15. Dispozitia nr.121/16.02.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Bucur Mariuca
  16. Dispozitia nr.122/16.02.2022 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Bucur Mariuca
  17. Dispozitia nr.123/16.02.2022 privind acordarea acordarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Craciun Maricel
  18. Dispozitia nr.124/16.02.2022 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Craciun Marcel
  19. Dispozitia nr.125/16.02.2022 privind incetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Iancu Ion
  20. Dispozitia nr.126/16.02.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Doca Mihai
  21. Dispozitia nr.127/16.02.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Muhulica Dorina
  22. Dispozitia nr.128/16.02.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Trandafir Paraschiva
  23. Dispozitia nr.129/16.02.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Ungureanu Constantina
  24. Dispozitia nr.130/16.02.2022privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Pintilie Irina
  25. Dispozitia nr.131/18.02.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Voinea Sandu
  26. Dispozitia nr.132/18.02.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Gheonea Vasilica
  27. Dispozitia nr133/18. 02.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Popa Panainte
  28. Dispozitia nr.134/18.02.2022 privind acordarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Pintilie Margareta
  29. Dispozitia nr.135/18.02.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară online în data de 25.02.2022, orele 11,00
  30. Dispozitia nr.136/18.02.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Niamtu Constantin
  31. Dispozitia nr.137/18.02.2022 privind acordarea unui ajutor de urgență pentru inhumarea defunctei Dumitrache Culița
  32. Dispozitia nr.138 /22.02.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Iancu Ion
  33. Dispozitia nr.139/24.02.2022 privind modificarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Dumitrache Enache
  34. Dispozitia nr.140/24.02.2022 privind modificarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Dumitrache Enache
  35. Dispozitia nr.141/24.02.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Georghita Constantin
  36. Dispozitia nr.142/24.02.2022 privind incetarea dreptului ajutorul social dnei/dlui Miron Anita
  37. Dispozitia nr.143/24.02.2022 privind incetarea dreptului ajutorul social dnei/dlui Casu Costin
  38. Dispozitia nr.144/25.02.2022 privind desemnarea domnului Munteanu Viorel ca înlocuitor al domnului Anghelina Daniel-sef serviciu voluntar pentru situații de urgență, agent de inundații
  39. Dispozitia nr.145/28.02.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară online în data de 4 martie 2022, orele 11,30
  40. Dispozitia nr.146/28.02.2022 privind suspendarea contractului individual de muncă nr.655 din 04.04.2016, pe perioadă nedeterminată, încheiat cu domnul Chireac Gabriel, funcționar contractual în aparatul de specialitate al primarului
  41. Dispozitia nr.147/28.02.2022 privind modificarea cuantumului la alocatia pentru susţinerea familiei
  42. Dispozitia nr. 148/28.02.2022 privind modificarea fişelor de calcul al ajutorului social
  43. Dispozitia nr. 149/28.02.2022 privind încetarea dreptului la stimulentul educaţional dnei/dlui Tîrla Maria
  44. Dispozitia nr.150/01.03.2022 privind numirea domnului Chireac Gabriel în funcția de administrator public în cadrul Primăriei comunei Valea Mărului
  45. Dispozitia nr.151/08.03.2022 privind constituirea, la nivelul Primăriei comunei Valea Mărului, a Grupului de lucru care se va ocupa cu implementarea POAD (tranșa a IV-a de produse alimentare)
  46. Dispozitia nr.152/11.03.2022 privind componența comisiei de recepție terminare lucrări la obiectivul ,, Construire rețea canalizare şi staţie de epurare ape uzate în comuna Valea Mărului, jud.Galaţi,, – Faza a II-a Racorduri
  47. Dispozitia nr. 153/11.03.2022 privind aprobarea comisiei pentru vânzarea  prin   licitație   publică   a imobilului CF 11161, aparținând    domeniului   privat   al UAT   comuna   Valea  Mărului, județul Galați
  48. Dispozitia nr.154/11.03.2022 privind privind constituirea comisiei de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale doamnei Dumitrașcu Maranda,secretarul general al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi
  49. Dispozitia nr.155/11.03.2022 privind încetarea dreptului la stimulentul educaţional pentru familia dnei/dlui Bidea Ana Maria
  50. Dispozitia nr.156/18.03.2022 privind modificarea delimitării secțiilor de votare de pe raza comunei Valea Mărului, județul Galați
  51. Dispozitia nr.157/22.03.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară de îndată, online, în data de 22.03.2022, orele 16,00
  52. Dispozitia nr.158/22.03.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,cărbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Cioromila Paraschiva
  53. Dispozitia nr. 159/22.03.2022 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Cioromila Paraschiva
  54. Dispozitia nr.160/22.03.2022 privind încetarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,cărbuni,combustibili petrolieri dnei/dlui Caşu Costin
  55. Dispozitia nr. 161/22.03.2022 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Caşu Costin
  56. Dispozitia nr. 162/22.03.2022 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Caşu Ionica
  57. Dispozitia nr. 163/22.03.2022 privind aprobarea Planului de perfecționare profesională a funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul UAT Valea Mărului
  58. Dispozitia nr.164/23.03.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dnei/dlui Munteanu Doca Adina Mădălina
  59. Dispozitia nr. 165/23.03.2022 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Bidea Stefanache
  60. Dispozitia nr. 166/23.03.2022 privind: convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară în data de 28 martie 2022, orele 13,00 în incinta Grădiniței
  61. Dispozitia nr. 167/23.03.2022 privind încetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Anghelina Georgeta
  62. Dispozitia nr. 168/23.03.2022 privind reluarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Chihaia Neculai
  63. Dispozitia nr. 169/23.03.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Trincu Alec
  64. Dispozitia nr. 170/23.03.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Buleandră Maricel
  65. Dispozitia nr. 171/23.03.2022 privind modificarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Dumitrache Enache
  66. Dispozitia nr. 172/23.03.2022 privind modificarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Ciobotaru Irina
  67. Dispozitia nr. 173/23.03.2022 privind incetarea dreptului la stimulentul educaţional dnei/dlui Pintilie Gabriel Daniel
  68. Dispozitia nr. 174/23.03.2022 privind acordarea dreptului la stimulentul educaţional dnei/dlui Pintilie Margareta
  69. Dispozitia nr. 175/23.03.2022 privind acordarea unui ajutor de urgenta pentru domnul Costin Marius Petrişor,din comuna Valea Mărului,judeţul Galaţi
  70. Dispozitia nr. 176/28.03.2022 privind acordarea unui ajutor de urgenţă pentru domnul Dumitrache Enache din comuna Valea Mărului,judeţul Galaţi
  71. Dispozitia nr. 177/28.03.2022 privind incadrarea pe perioadă nedeterminată a doamnei Cojocaru Constantina in funcţia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Cojocaru Pavel
  72. Dispozitia nr. 178/28.03.2022 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Cepreaga Elena Codruta
  73. Dispozitia nr. 179/28.03.2022 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Chifan Eugen
  74. Dispozitia nr. 180/28.03.2022 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Doca Ionel
  75. Dispozitia nr. 181/28.03.2022 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Munteanu Vasile
  76. Dispozitia nr. 182/28.03.2022 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Munteanu Ghiorghita
  77. Dispozitia nr. 183/28.03.2022 privind încetarea dreptului la alocaţia pentru susţinerea familiei dnei/dlui Bidea Ana Maria
  78. Dispozitia nr. 184/28.03.2022 privind modificarea dreptului la alocaţia pentru susţinerea familiei dnei/dlui Blindu Maricela
  79. Dispozitia nr. 185/31.03.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dnei/dlui Stegărescu Mariana
  80. Dispozitia nr. 186/31.03.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormantare dnei/dlui Başa Petria
  81. Dispozitia nr. 187/31.03.2022 privind aprobarea virării de credite bugetare în cadrul bugetului local

 (sursa A) al Comunei Valea Mărului, Județul Galați pe anul 2022, în cadru aceluiași capitol bugetar

  1. Dispozitia nr.188/04.04.2022 privind exercitarea atribuţiilor de serviciu ale doamnei Dumitrașcu Maranda, având funcţia de secretar general al comunei Valea Mărului pe perioada concediului de odihnă(06-12.04.2022), de către d-na Susanu-Milea Gina-Florentina, având funcţia de șef birou financiar-contabil la Primăria comunei Valea Mărului
  2. Dispozitia nr.189/04.04.2022 privind acordare ajutor unui ajutor de înmormantare dnei/dlui Dumitrache Gherghina
  3. Dispozitia nr. 190/04.04.2022 privind acordare ajutor unui ajutor de înmormantare dnei/dlui Grigore Vica Elisabeta
  4. Dispozitia nr. 191/04.04.2022 privind acordare ajutor unui ajutor de înmormantare dnei/dlui Cioromila Paulina
  5. Dispozitia nr.192/04.04.2022 privind acordare ajutor unui ajutor de înmormantare dnei/dlui Grigore Norica Ilona
  6. Dispozitia nr.193/04.04.2022 privind acordare ajutor unui ajutor de înmormantare dnei/dlui Chihaia Coltofeanu Nicoleta
  7. Dispozitia nr.194/04.04.2022 privind acordare ajutor unui ajutor de înmormantare dnei/dlui Spiridon Niculina
  8. Dispozitia nr. 195/05.04.2022 privind acordare ajutor unui ajutor de înmormantare dnei/dlui Cojocaru Tiberiu
  9. Dispozitia nr.196/05.04.2022 privind acordare ajutor unui ajutor de înmormantare dnei/dlui Luca Teodor
  10. Dispozitia nr.197/11.04.2022 privind încetarea contractului individual de muncă nr. 71 din 12.01.2021, pe perioadă determinată, încheiat cu domnul Costea Mitică, consilier personal la Cabinetul Primarului comunei Valea Mărului
  11. Dispozitia nr.198/11.04.2022 privind modificare cuantum stimulent educational
  12. Dispozitia nr.199/14.04.2022 privind încadrarea în funcția publică de executie: polițist local, clasa I, grad superior în cadrul Compartimentului poliție locală, a doamnului Istrate Cristian, în urma transferului la cerere  de la Poliția Locală Galați, județul Galați
  13. Dispozitia nr.200/14.04.2022 privind incetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Luca Niculina
  14. Dispozitia nr. 201/15.04.2022 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Cojocaru Zaharia
  15. Dispozitia nr.202/15.04.2022 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Craciun Gheorghe
  16. Dispozitia nr. 203/21.04.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară în data de 29 aprilie 2022, orele 13,00 în incinta Grădiniței
  17. Dispozitia nr. 204/21.04.2022 privind modificarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Tarla Alexandra
  18. Dispozitia nr. 205/21.04.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Anghelina Toader
  19. Dispozitia nr.206/21.04.2022 privind încetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Boca Gheorghe
  20. Dispozitia nr. 207/21.04.2022 privind încetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Trincu Mariana
  21. Dispozitia nr. 208/21.04.2022 privind reluarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Cepreaga Elena Codruta
  22. Dispozitia nr. 209/21.04.2022 privind reluarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Doca Ionel
  23. Dispozitia nr. 210/21.04.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Pintilie Ionica
  24. Dispozitia nr. 211//21.04.2022 privind acordarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Pintilie Ionica
  25. Dispozitia nr. 212/21.04.2022 privind reluarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Chifan Eugen
  26. Dispozitia nr. 213/26.04.2022 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Bejan Tudorel
  27. Dispozitia nr. 214/26.04.2022 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Vintila Dumitrache
  28. Dispozitia nr. 215/26.04.2022 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Virlan Ion
  29. Dispozitia nr. 216/26.04.2022 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Trandafir Paraschiva
  30. Dispozitia nr. 217/26.04.2022 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Vintila Gheorghe Georgel
  31. Dispozitia nr. 218/26.04.2022 privind privind stabilirea salariului domnului Croitoru Laurentiu –sofer I
  32. Dispozitia nr. 219/26.04.2022 privind constituirea comisiei de inventariere anuală și casare a elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii din evidenta financiar-contabila a UAT Valea Mărului
  33. Dispozitia nr. 220/26.04.2022 privind modificarea Anexei nr.1 la Dispoziția nr. 152 din 22.06.2020
  34. Dispozitia nr. 221/29.04.2022 privind încadrarea în funcția contractuală de execuție: consilier I în cadrul Compartimentului implementare proiecte finantate fonduri nerambursabile, a domnișoarei Dochița Cătălina-Elena, în urma transferului la cerere
  35. Dispozitia nr. 222/29.04.2022 privind acordarea indemnizatiei lunare cuvenita dnei/dlui Ciocan Culita
  36. Dispozitia nr. 223/29.04.2022 privind incetarea suplimentului la energie cuvenita dnei/dlui Tirla Maria
  37. Dispozitia nr. 224/02.05.2022 privind delegarea atribuțiilor resurse umane domnișoarei Dochița Cătălina-Elena- consilier I
  38. Dispozitia nr. 225/09.05.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 13 mai 2022, orele 17,00 în incinta Grădiniței
  39. Dispozitia nr. 226/16.05.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară de îndată, în data de 16 mai 2022, orele 8,30 în incinta Primăriei
  40. Dispozitia nr. 227/16.05.2022 privind desemnarea persoanelor responsabile cu implementarea prevederilor legale privind depunerea declarațiilor de avere și de interese, de către persoanele care dețin funcții ori demnități publice în cadrul Primăriei și Consiliului local al comunei Valea Mărului
  41. Dispozitia nr. 228/16.05.2022 privind acordarea unui ajutor de urgenta dnei/dlui Ciobotaru Irina
  42. Dispozitia nr. 229/16.05.2022 privind acordarea unui ajutor de urgenta dnei/dlui Lupu Constantin
  43. Dispozitia nr.230/17.05.2022 privind acordarea unui ajutor de urgenta dnei/dlui Lupu Dorinel
  44. Dispozitia nr.231/18.05.2022 acordarea indemnizatiei lunare cuvenita dnei/dlui Buleandra Petria
  45. Dispozitia nr.232/19.05.2022 privind desemnarea doamnei Voinea Natalia, curator al minorilor Vîrlan Nicoleta-Sorina și Vîrlan Rodica
  46. Dispozitia nr.233/20.05.2022 privind aprobarea comisiei pentru vânzarea prin   licitație   publică   a   imobile, aparținând    domeniului   privat   al UAT   comuna   Valea  Mărului, județul Galați în data de 31.05.2022
  47. Dispozitia nr.234/25.05.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară în data de 31 mai 2022, orele 17,00 în incinta Grădiniței
  48. Dispozitia nr.235/25.05.2022 privind incetarea contractului individual de munca nr.768/30.03.2020,incheiat cu doamna Bidea Tatieana,asistent personal al persoanei cu handicap Virlan Profira
  49. Dispozitia nr. 236/25.05.2022 privind acordarea indemnizatie lunare cuvenite doamnei Virlan Profira-persoana cu handicap grav
  50. Dispozitia nr.237/25.05.2022 privind modificarea cuantumului alocatiei de sustinere dnei/dlui Tiron Hristache
  51. Dispozitia nr.238/25.05.2022 privind modificarea cuantumului alocatiei de sustinere dnei/dlui Cojocaru Ionel
  52. Dispozitia nr.239/25.05.2022 privind acordarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Trincu Alec
  53. Dispozitia nr.240/25.05.2022 privind acordarea indemnizatie lunare cuvenite doamnei Basalic Irina persoana cu handicap grav
  54. Dispozitia nr. 241/27.05.2022 privind incadrarea pe perioada determinata a doamnei Gheonea Vasilica in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Lupu Dorinel
  55. Dispozitia nr.242/27.05.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Buhoci Alec
  56. Dispozitia nr.243/27.05.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Zarnescu Emilia Lili
  57. Dispozitia nr.244/27.05.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Gheonea Vasilica
  58. Dispozitia nr.245/27.05.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Ungureanu Sandu
  59. Dispozitia nr.246/27.05.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Tiron Nicu
  60. Dispozitia nr. 247/27.05.2022 privind reluarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Bejan Tudorel
  61. Dispozitia nr.248/27.05.2022 privind reluarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Vintila Gheorghe Georgel
  62. 249. Dispozitia nr. 249/27.05.2022 privind încetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Caragea Veronica
  63. Dispozitia nr. 250/27.05.2022 privind modificarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Cojocaru Ionel
  64. Dispozitia nr. 251/27.05.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Moraru Emil
  65. Dispozitia nr.252/27.05.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dnei/dlui Grigore Nicoleta Elena
  66. Dispozitia nr. 253/27.05.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dnei/dlui Radeanu Maria Mirela
  67. Dispozitia nr. 254/27.05.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dnei/dlui Merauta Doinita
  68. Dispozitia nr. 255/27.05.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dnei/dlui Susnea Maria
  69. Dispozitia nr. 256/27.05.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormantare dnei/dlui Pintilie Estera Gabriela
  70. Dispozitia nr. 257/27.05.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormantare dnei/dlui Stroia Nita
  71. Dispozitia nr. 258/27.05.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormantare dnei/dlui Sandu Ioana
  72. Dispozitia nr. 259/27.05.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormantare dnei/dlui Zarnescu Emilia Lili
  73. Dispozitia nr. 260/27.05.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormantare dnei/dlui Cristea Marius Ginel
  74. Dispozitia nr. 261/27.05.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormantare dnei/dlui Cojocaru Tiberiu
  75. Dispozitia nr. 262/27.05.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormantare dnei/dlui Virlan Soltana
  76. Dispozitia nr. 263/27.05.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormantare dnei/dlui Gita Tudorel
  77. Dispozitia nr. 264/27.05.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormantare dnei/dlui Vintila Gheorghe
  78. Dispozitia nr. 265/27.05.2022 privind acordarea unui premiu elevilor Echipei de fotbal-baieti ,cu rezultate deosebite la olimpiada judeteana sportul scolar
  79. Dispozitia nr. 266/27.05.2022 privind modificarea cuantumului alocatiei de sustinere dnei/dlui Virlan Vasile
  80. Dispozitia nr. 267/27.05.2022 privind acordarea unui premiu elevului Blindu Claudiu cu rezultate deosebite la olimpiada faza judeteana si olimpiada nationala de matematica
  81. Dispozitia nr. 268/27.05.2022 privind acordarea unui premiu elevului Blindu Ionut cu rezultate deosebite la olimpiada faza judeteana si olimpiada nationala de religie
  82. Dispozitia nr. 269/30.05.2022 privind aprobarea virării de credite bugetare în cadrul bugetului local ( sursa A) al Comunei Valea Mărului, Județul Galați pe anul 2022, între trimestre
  83. Dispozitia nr. 270/30.05.2022 privind modificarea Dispoziției nr.233 din 20.05.2022 privind aprobarea comisiei pentru vânzarea prin   licitație   publică   a  4 imobile, aparținând    domeniului   privat   al UAT   comuna   Valea  Mărului, județul Galați, în data de 31.05.2022
  84. Dispozitia nr. 271/31.05.2022 privind acordarea indemnizatiei lunare cuvenita dnei/dlui Popa Nicu
  85. Dispozitia nr. 272/31.05.2022 privind suspendarea la cerere, a raportului de serviciu a domnului Istrate Cristian, polițist local clasa I, grad superior din cadrul Compartimentului Poliție Locală
  86. Dispozitia nr. 273/31.05.2022 privind reluarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Vintila Dumitrache
  87. Dispozitia nr. 274/31.05.2022 privind incetarea contractului individual de munca nr.1226/27.05.2022 , incheiat cu doamna Gheonea Vasilica,asistent personal al persoanei cu handicap Lupu Dorinel
  88. Dispozitia nr. 275/31.05.2022 privind acordarea indemnizatiei lunare cuvenita dnei/dlui Lupu Dorinel
  89. Dispozitia nr.276/31.05.2022 privind incetarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Bogdan Sandel
  90. Dispozitia nr.277/ privind desemnarea persoanei responsabile ca reprezentant al Primăriei Valea Mărului, județul Galați, pentru semnarea actelor notariale
  91. Dispozitia nr.278/14.06.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 17 iunie 2022, orele 18,00 în incinta Grădiniței
  92. Dispozitia nr.279/14.06.2022 privind componența comisiei de recepție terminare lucrări la obiectivul ,,Montaj și furnizare piese sistem de irigare teren de fotbal”
  93. Dispozitia nr.280/17.06.2022 privind suspendarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Ancuta Gabriela
  94. Dispozitia nr.281/ 17.06.2022 privind suspendarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Anghelina Mirela
  95. Dispozitia nr.282/17.06.2022 privind suspendarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Bogdan Ioana
  96. Dispozitia nr.283/17.06.2022 privind suspendarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Buhoci Doinita Tita
  97. Dispozitia nr.284/17.06.2022 privind suspendarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Cojocaru Ionel
  98. Dispozitia nr.285/17.06.2022 privind suspendarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Cojocaru Anisoara
  99. Dispozitia nr.286/17.06.2022 privind suspendarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Costin Mitrita
  100. Dispozitia nr.287/17.06.2022 privind suspendarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Doca Daniela
  101. Dispozitia nr.288/17.06.2022 privind suspendarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Fuica Ana Maria
  102. Dispozitia nr.289/17.06.2022 privind suspendarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Ioachim Vasilica
  103. Dispozitia nr.290/17.06.2022 privind suspendarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Lambrino Gelu Maricel
  104. Dispozitia nr.291/17.06.2022 privind suspendarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Florea Adriana
  105. Dispozitia nr.292/17.06.2022 privind suspendarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Lambrino Florentina Claudia
  106. Dispozitia nr.293/17.06.2022 privind suspendarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Lupoaie Ionel
  107. Dispozitia nr.294/17.06.2022 privind suspendarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Mindru Claudia Elena
  108. Dispozitia nr.295/17.06.2022 privind suspendarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Novac Gina Costela
  109. Dispozitia nr.296/17.06.2022 privind suspendarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Panaite Cristina
  110. Dispozitia nr.297/17.06.2022 privind suspendarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Popa Constantin
  111. Dispozitia nr.298/17.06.2022 privind suspendarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Pintilie Margareta
  112. Dispozitia nr.299/17.06.2022 privind suspendarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Pirlica Natalita
  113. Dispozitia nr.300/17.06.2022 privind suspendarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Susnea Elena
  114. Dispozitia nr.301/17.06.2022 privind suspendarea dreptului la stimulentul educational pentru familia dnei/dlui Stoian Alina
  115. Dispozitia nr.302/21.06.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară în data de 28 iunie 2022, orele 17,30 în incinta Grădiniței
  116. Dispozitia nr.303/21.06.2022 privind incetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Pintilie Laurentiu
  117. Dispozitia nr.304/21.06.2022 privind incetarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Ancuta Gabriela
  118. Dispozitia nr.305/21.06.2022 privind incetarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Novac Gina Costela
  119. Dispozitia nr.306/21.06.2022 privind incetarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Chiriac Madalina
  120. Dispozitia nr.307/21.06.2022 privind incetarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Bercea Mariana
  121. Dispozitia nr.308/24.06.2022 privind acordarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Nica Iuliana
  122. Dispozitia nr.309/24.06.2022 privind reluarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Munteanu Vasile
  123. Dispozitia nr.310/24.06.2022 privind incetarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Petcu Tincuta
  124. Dispozitia nr.311/24.06.2022 privind încetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Popa Ioan
  125. Dispozitia nr.312/24.06.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Panaite Sofita
  126. Dispozitia nr.313/24.06.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Radu Nelu
  127. Dispozitia nr.314/24.06.2022 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Bercea Mariana
  128. Dispozitia nr.315/24.06.2022 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Pintilie Ion
  129. Dispozitia nr.316/27.06.2022 privind încetarea plătii indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Cojocaru Safta- persoană cu handicap grav
  130. Dispozitia nr.317/29.06.2022 privind Încetarea contractului individual de muncă nr. 2747 din 30.10.2020, încheiat cu doamna Grigore Vasilica, asistent personal al persoanei cu handicap grav Grigore Silviu
  131. Dispozitia nr.318/29.06.2022 privind acordarea indemnizaţiei lunare cuvenită domnului Grigore Silviu– persoană cu handicap grav
  132. Dispozitia nr.319/29.06.2022 privind Încetarea contractului individual de muncă nr. 658 din 05.04.2016, încheiat cu doamna Goldură Ionelia, asistent personal al persoanei cu handicap grav Simion Ecaterina
  133. Dispozitia nr.320/29.06.2022 privind acordarea indemnizaţiei lunare cuvenită domnului Grigore Silviu– persoană cu handicap grav.
  134. 321. Dispozitia nr.321/30.06.2022 privind incetarea platii indemnizatiei lunare cuvenite domnului Doca Janica persoana cu handicap grav

322.Dispozitia nr.322/30.06.2022 privind constituirea grupului de lucru pentru implementarea Strategiei naționale Anticoruptie

  1. Dispozitia nr. 323/04.07.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 7 iulie 2022, orele 15,30 în incinta Grădiniței
  2. Dispozitia nr.324/08.07.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 12 iulie 2022, orele 15,30 în incinta Grădiniței
  3. Dispozitia nr.325/08.07.2022 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a grupului de lucru pentru implementarea Strategiei naționale Anticoruptie
  4. Dispozitia nr.326/15.07.2022 privind componența comisiei de coordonarea și supervizare a delegării de gestiune prin concesiune a serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân al comunei Valea Mărului, județul Galaţi
  5. Dispozitia nr.327/15.07.2022 privind adoptarea Planului de Integritate al Strategiei naționale Anticoruptie
  6. Dispozitia nr. 328/15.07.2022 privind desemnarea consilierului de etică pentru consiliere etică și monitorizarea respectării normelor de conduită în cadrul primăriei comunei Valea Mărului
  7. Dispozitia nr.329/15.07.2022 privind aprobarea codului de etică al primăriei comunei Valea Mărului
  8. Dispozitia nr.330/15.07.2022 privind adoptarea ,,Registrului abținerilor în situații de conflict de interese”, a ,,Registrului incidentelor de integritate” și a ,,Chestionarului autoadministrat privind calitatea și integritatea serviciilor publice”
  9. Dispozitia nr.331/15.07.2022 privind adoptarea Declarației de aderare la valorile fundamentale, principiile, obiectivele și mecanismul de monitorizare a Strategiei naționale Anticoruptie, a Planului de Integritate și constituire a Grupului de lucru pentru implementarea Strategiei naționale Anticoruptie
  10. Dispozitia nr.332/15.07.2022 privind modificarea și completarea fișei postului domnului Gologan Ionică, având funcţia contractuală de execuţie agent pază, în cadrul
    Poliției Locale
  11. Dispozitia nr.333/15.07.2022 privind modificarea și completarea fișei postului domnului Bostan Maricel, având funcţia contractuală de execuţie agent pază, în cadrul
    Poliției Locale
  12. Dispozitia nr. 334/15.07.2022 privind incetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Lupu Dorinel
  13. Dispozitia nr.335/ privind componența comisiei de inventariere a terenurilor disponibile aflate in domeniu privat al comunei valea Marului, judetul Galati
  14. Dispozitia nr. 336/21.07.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară în data de 27 iulie 2022, orele 13,00 în incinta Grădiniței
  15. Dispozitia nr. 337/21.07.2022 privind acordarea unui ajutor de urgenta pentru domnul Flutur Radu
  16. Dispozitia nr. 338/21.07.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormantare dnei/dlui  Costin Constantina
  17. Dispozitia nr.339/21.07.2022 privind acordarea unui  ajutor de înmormantare dnei/dlui  Marin Niculina
  18. Dispozitia nr. 340/21.07.2022 privind acordarea unui  ajutor de înmormantare dnei/dlui  Cojocaru Nastase
  19. Dispozitia nr. 341/21.07.2022 privind acordarea unui  ajutor de înmormantare dnei/dlui  Stegarescu Ioana
  20. Dispozitia nr. 342/21.07.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormantare dnei/dlui  Iotu Dan Ioan
  21. Dispozitia nr. 343/21.07.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormantare dnei/dlui  Radulescu Maria
  22. Dispozitia nr. 344//21.07.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormantare dnei/dlui Vintila Maricel
  23. Dispozitia nr. 345/22.07.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dnei/dlui Draghici George
  24. Dispozitia nr. 346/22.07.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dnei/dlui Dumitru Tatiana
  25. Dispozitia nr. 347/22.07.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dnei/dlui Ungureanu Costel
  26. Dispozitia nr. 348/22.07.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou născut dnei/dlui Casu Claudia Mariana
  27. Dispozitia nr. 349/25.07.2022 privind stabilirea salariului asistentului personal Ciocan Clementina in anul 2022
  28. Dispozitia nr. 350/25.07.2022 privind stabilirea salariului asistentului personal Costea Virginica Ionelia in anul 2022
  29. Dispozitia nr. 351/25.07.2022 privind stabilirea salariului asistentului personal Doca Irina in anul 2022
  30. Dispozitia nr. 352/25.07.2022 privind stabilirea salariului asistentului personal Gologan Lilica in anul 2022
  31. Dispozitia nr. 353/25.07.2022 privind stabilirea salariului asistentului personal Lungu Elena in anul 2022
  32. Dispozitia nr. 354/25.07.2022 privind stabilirea salariului asistentului personal Lupu Tasica in anul 2022
  33. Dispozitia nr. 355/25.07.2022 privind stabilirea salariului asistentului personal Lupu Titi in anul 2022
  34. Dispozitia nr. 356/25.07.2022 privind stabilirea salariului asistentului personal Radu Stancu in anul 2022

357.Dispozitia nr. 357/25.07.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Trandafir Paraschiva

  1. Dispozitia nr. 358/25.07.2022 privind reluarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Virlan Ion
  2. Dispozitia nr. 359/25.07.2022 privind acordarea indemnizatiei lunare cuvenita dnei/dlui Stefan Vasilica persoana cu handicap grav

360.Dispozitia nr.360/27.07.2022 privind incetarea contractului individual de munca nr.1038/30.04.2020,incheiat cu domnul  Voinea Constantin,asistent personal al persoanei cu handicap grav  Tanasa Paraschiva

  1. Dispozitia nr. 361/27.07.2022 privind incetarea contractului individual de munca nr.40/31.03.2003 , incheiat cu doamna Doca Ioana, asistent personal al persoanei cu handicap Doca Sandu persoana cu handicap grav
  2. Dispozitia nr. 362/27.07.2022 privind acordarea indemnizatiei lunare cuvenita dnei/dlui Doca Sandu persoana cu handicap grav

363.Dispozitia nr.363/27.07.2022 privind exercitarea atribuţiilor de casier ale domnului Fuică Neculai-inspector, pe perioada lipsei din unitate, de catre domnișoara Dochița Cătălina-Elena- consilier I la Primăria comunei Valea Mărului

  1. Dispozitia nr.364/27.07.2022 privind modificarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Costin Constantina
  2. Dispozitia nr.365/27.07.2022 privind incadrarea pe periada determinata a doamnei Miron Georgiana in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav Stanescu Samir
  3. Dispozitia nr.366/27.07.2022 privind modificarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Ciobotaru Irina
  4. Dispozitia nr.367/27.07.2022 privind modificarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Ciobotaru Irina
  5. Dispozitia nr.368/ 27.07.2022 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Cepreaga Elena Codruta
  6. Dispozitia nr.369/27.07.2022 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Stroia Neculai Danut
  7. Dispozitia nr.370/27.07.2022 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Chinaia Nicolae
  8. Dispozitia nr.371/27.07.2022 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Giurgea Ionel
  9. Dispozitia nr.372/27.07.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Luca Ionica
  10. Dispozitia nr.373/27.07.2022 privind acordarea unui ajutor de urgență pentru domnul Flutur Radu, din comuna Valea Mărului, jud. Galați
  11. Dispozitia nr.374/03.08.2022 privind desemnarea persoanei în comisia de secetă pedologică culturi infiintate în toamna 2021
  12. Dispozitia nr.375/10.08.2022 privind desemnarea persoanei în comisia de secetă pedologică culturi infiintate în toamna 2021
  13. Dispozitia nr.376/10.08.2022 privind exercitarea atribuţiilor de serviciu ale doamnei Dumitrașcu Maranda, având funcţia de secretar general al comunei Valea Mărului, pe perioada lipsei din unitate, de către d-na Susanu-Milea Gina-Florentina, având funcţia de șef birou financiar-contabil la Primăria comunei Valea Mărului
  14. Dispozitia nr.377/10.08.2022 privind componența comisiei de evaluare a delegării de gestiune prin concesiune a serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân al comunei Valea Mărului, județul Galaţi
  15. Dispozitia nr.378/10.08.2022 privind desemnarea domnului Pintilie Ionel, curator al minorului Vîrlănuță Ioan-Adelin.
  16. Dispozitia nr.379/16.08.2022 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Radu Vasilica
  17. Dispozitia nr.380/16.08.2022 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Ungureanu Sandu
  18. Dispozitia nr. 381/16.08.2022 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Ungureanu Valerica
  19. Dispozitia nr.382/16.08.2022 privind acordarea unui ajutor de urgenta dnei/dlui Pintilie Irina
  20. Dispozitia nr.383/16.08.2022 privind acordarea unui ajutor de urgenta dnei/dlui Popa Liliana
  21. Dispozitia nr.384/16.08.2022 privind acordarea unui ajutor de urgenta dnei/dlui Chihaia Ionica
  22. Dispozitia nr.385/22.08.2022 privind incetarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Susnea Elena
  23. Dispozitia nr. 386/22.08.2022 privind incetarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Ioachim Vasilica
  24. Dispozitia nr.387/22.08.2022 privind incetarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Panaite Cristina
  25. Dispozitia nr.388/22.08.2022 privind incetarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Pintilie Margareta
  26. Dispozitia nr.389/22.08.2022 privind incetarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Preda Emilia
  27. Dispozitia nr.390/22.08.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 26 august  2022, orele 13,00 în incinta Grădiniței
  28. Dispozitia nr.391/22.08.2022 privind acordarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Panaite Cristina
  29. Dispozitia nr. 392/22.08.2022 privind acordarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Toma Ioana
  30. Dispozitia nr.393/25.08.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară în data de 31 august  2022, orele 15,00 în incinta Grădiniței
  31. Dispozitia nr. 394/25.08.2022 privind modificarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Pirlica Natalita
  32. Dispozitia nr. 395/25.08.2022 privind modificarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Pirlica Natalita
  33. Dispozitia nr. 396/25.08.2022 privind reluarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Giurgea Ionel
  34. Dispozitia nr.397/25.08.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Munteanu Gheorghita
  35. Dispozitia nr. 398/25.08.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Buhoci Alec
  36. Dispozitia nr. 399/25.08.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Birzu Neculai
  37. Dispozitia nr. 400/25.08.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Birzu Florin
  38. Dispozitia nr. 401/26.08.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Ciocan Ilie
  39. Dispozitia nr. 402//26.08.2022 privind încetarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Ciocan Ilie
  40. Dispozitia nr.403/26.08.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Cepreaga Elena Codruta
  41. Dispozitia nr. 404/26.08.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Lupascu Maricica
  42. Dispozitia nr.405/26.08.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Tiron Diana Georgiana
  43. Dispozitia nr. 406/26.08.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Niamtu Constantin
  44. Dispozitia nr. 407/26.08.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Pintilie Ionica
  45. Dispozitia nr.408/26.08.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Vasilica Sandel
  46. Dispozitia nr. 409/26.08.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Trincu Alec
  47. Dispozitia nr. 410/26.08.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Bercea Alin Cristinel
  48. Dispozitia nr. 411/26.08.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Pintilie Margareta
  49. Dispozitia nr.412/26.08.2022 privind modificarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Pintilie Margareta
  50. Dispozitia nr. 413/30.08.2022 privind incetarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Ancuta Gabriela
  51. Dispozitia nr.414/30.08.2022 privind aprobarea virării de credite bugetare în cadrul bugetului local ( sursa A) al Comunei Valea Mărului, Județul Galați pe anul 2022, în cadru aceluiași capitol bugetar
  52. Dispozitia nr.415/31.08.2022 privind stabilirea salariului șef serviciu voluntar situații de urgență Anghelina Daniel în anul 2022
  53. Dispozitia nr.416/31.08.2022 privind stabilirea salariului muncitor Fuică Vasile în anul 2022
  54. Dispozitia nr.417/31.08.2022 privind stabilirea salariului referentului asistență socială Grigore Norica-Ilona în anul 2022
  55. Dispozitia nr.418/31.08.2022 privind stabilirea salariului șofer II Grigore Vasile în anul 2022
  56. Dispozitia nr.419/31.08.2022 privind incetarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Novac Gina Costela
  57. Dispozitia nr. 420/31.08.2022 privind incetarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Mindru Claudia
  58. Dispozitia nr.421/31.08.2022 privind incetarea contractului individual de munca incheiat cu doamna Radu Alina
  59. Dispozitia nr.422/09.09.2022 aprobarea comisiei pentru vânzarea prin   licitație   publică   a  40 imobile, aparținând    domeniului   privat   al UAT   comuna   Valea  Mărului, județul Galați în data de 29.09.2022
  60. Dispozitia nr.423/09.09.2022 convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 12 septembrie 2022, orele 8,30, în incinta Primăriei
  61. Dispozitia nr.424/09.09.2022 privind încetarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Cojocaru Ionel
  62. Dispozitia nr.425/09.09.2022 privind încetarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Anghelina Mirela
  63. Dispozitia nr. 426/09.09.2022 privind încetarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Lupoaie Ionel
  64. Dispozitia nr.427/09.09.2022 privind încetarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Cojocaru Anisoara
  65. Dispozitia nr.428/09.09.2022 privind reluarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Stoian Alina
  66. Dispozitia nr.429/09.09.2022 privind reluarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Lambrino Gelu Maricel
  67. Dispozitia nr.430/09.09.2022 privind reluarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Pirlica Natalita
  68. Dispozitia nr. 431/09.09.2022 privind reluarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Lambrino Florentina Claudia
  69. Dispozitia nr.432/09.09.2022 privind acordarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Banta Alina Maria
  70. Dispozitia nr.433/09.09.2022 privind acordarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Lupoaie Ionel
  71. Dispozitia nr.434/09.09.2022 privind acordarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Ionica Maria
  72. Dispozitia nr.435/09.09.2022 privind acordarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Vasilica Neculai
  73. Dispozitia nr.436/09.09.2022 privind reluarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Costin Mitrita
  74. Dispozitia nr.437/09.09.2022 privind reluarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Doca Daniela
  75. Dispozitia nr.438/09.09.2022 privind acordarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Anghelina Luminita Daniela
  76. Dispozitia nr. 439/09.09.2022 privind reluarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Bogdan Ioana
  77. Dispozitia nr. 440/09.09.2022 privind acordarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Buhoci Doinita Tita
  78. Dispozitia nr. 441/09.09.2022 privind acordarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Mihai Carmen
  79. Dispozitia nr.442/09.09.2022 privind reluarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Florea Adriana
  80. Dispozitia nr. 443/09.09.2022 privind reluarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Fuica Ana Maria
  81. Dispozitia nr. 444/09.09.2022 privind acordarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Dumitrache Dorina
  82. Dispozitia nr. 445/09.09.2022 privind acordarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Manolache Cristina
  83. Dispozitia nr. 446/09.09.2022 privind acordarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Melinte Andra
  84. Dispozitia nr. 447/09.09.2022 privind acordarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Bidea Ionela
  85. Dispozitia nr.448/09.09.2022 privind acordarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Draghici Mihaela
  86. Dispozitia nr. 449/09.09.2022 privind acordarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Rusu Ana Diana
  87. Dispozitia nr.450/09.09.2022 privind acordarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Lungu Tudorita Georgiana
  88. Dispozitia nr. 451/09.09.2022 privind reluarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dlui Popa Constantin
  89. Dispozitia nr. 452/14.09.2022 privind modificarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Ciobotaru Irina
  90. Dispozitia nr.453/14.09.2022 privind modificarea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei dnei/dlui Vasilica Gafita
  91. Dispozitia nr. 454/15.09.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 19 septembrie 2022, orele 15,00, în incinta Primăriei

455.Dispozitia nr. 455/15.09.2022 privind desemnarea reprezentantului Primarului în Consiliul de administraţie la Şcoala gimnazială ,,Doamna Nica” comuna Valea Mărului, jud. Galaţi

  1. Dispozitia nr. 456/16.09.2022 privind acordarea unui ajutor de urgenta dnei/dlui Tudor Mihaela
  2. Dispozitianr.457/16.09.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou nascut dnei/dlui Vintila Neculai
  3. Dispozitia nr. 458/16.09.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou nascut dnei/dlui Costea Florentina Teodora
  4. Dispozitia nr.459/16.09.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou nascut dnei/dlui Melinte Andra Miruna
  5. Dispozitia nr.460/16.09.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou nascut dnei/dlui Bidea Adrian
  6. Dispozitia nr.461/16.09.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou nascut dnei/dlui Ionica Victoria
  7. Dispozitia nr.462/16.09.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou nascut dnei/dlui Bidea Simona Iuliana
  8. Dispozitia nr.463/16.09.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou nascut dnei/dlui Busuioc Ionela
  9. Dispozitia nr.464/16.09.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou nascut dnei/dlui Lupascu Florin
  10. Dispozitia nr. 465/22.09.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară de îndată, în data de 22 septembrie 2022, orele 14,00 în incinta Primăriei
  11. Dispozitia nr.466/22.09.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou nascut dnei/dlui Pintilie Mihaela
  12. Dispozitia nr.467/22.09.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou nascut dnei/dlui Ungureanu Georgiana
  13. Dispozitia nr.468/22.09.2022 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Ungureanu Valerica
  14. Dispozitia nr.469/22.09.2022 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Albu Lenuta
  15. Dispozitia nr.470/22.09.2022 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Bidea Lenuta
  16. Dispozitia nr.471/22.09.2022 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Luca Liliana
  17. Dispozitia nr.472/22.09.2022 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Bidea Stefanache
  18. Dispozitia nr.473/22.09.2022 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Ionica Gheorghe
  19. Dispozitia nr.474/22.09.2022 privind acordarea unui ajutor de inmormantare dnei/dlui Voinea Maricel
  20. Dispozitia nr.475/22.09.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară în data de 30 septembrie  2022, orele 14,00 în incinta Bibliotecii
  21. Dispozitia nr.476/26.09.2022 privind acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare copil nou nascut dnei/dlui Coste Sanda
  22. Dispozitia nr.477/26.09.2022 privind incetarea dreptului la alocatia pentru susinerea familiei dnei/dlui Pintilie Ionica
  23. Dispozitia nr. 478/26 .09.2022 privind incetarea dreptului la alocatia pentru susinerea familiei dnei/dlui Trincu Alec
  24. Dispozitia nr.479/26.09.2022 incetarea dreptului la alocatia pentru susinerea familiei dnei/dlui
  25. Dispozitia nr.480/26.09.2022 privind aprobarea virării de credite bugetare în cadrul bugetului local ( sursa C) al Comunei Valea Mărului, Județul Galați pe anul 2022, în cadru aceluiași capitol bugetar
  26. Dispozitia nr.481/27.09.2022 privind incetarea dreptului la alocatia pentru susinerea familiei dnei/dlui Istrate Mihaela Ionela
  27. Dispozitia nr.482/27.09.2022 privind acordarea dreptului la alocatia pentru susinerea familiei dnei/dlui Vintila Irina
  28. Dispozitia nr. 483/27.09.2022 privind reluarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Pintilie Ion
  29. Dispozitia nr.484/27.09.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Vintila Benoni
  30. Dispozitia nr.485/27.09.2022 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Pirlica Natalita
  31. Dispozitia nr.486/27.09.2022 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Panaite Sofita
  32. Dispozitia nr.487/27.09.2022 privind reluarea dreptului  la ajutorul social dnei/dlui  Chihaia Nicolae
  33. Dispozitia nr.488/27.09.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Bercea Ionica
  34. Dispozitia nr.489/30.09.2022 privind incetarea incetarea platii indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Ionica Safta-persoana cu handicap grav
  35. Dispozitia nr.490/09.09.2022 privind acordarea indemnizatiei lunare cuvenite doamnei Munteanu Niculina- persoana cu handicap grav
  36. Dispozitia nr. 491/06.10.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 10 octombrie 2022, orele 15,00, în incinta Bibliotecii
  37. Dispozitia nr. 492/11.10.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară de îndată, în data de 12 octombrie 2022, orele 14,00 în incinta Primăriei
  38. Dispozitia nr. 493/17.10.2022 privind constituirea, la nivelul Primăriei comunei Valea Mărului, a Grupului de lucru care se va ocupa cu implementarea POAD (tranșa a V-a de produse alimentare)
  39. Dispozitia nr.494/17.10.2022 privind aprobarea Registrului de riscuri la nivelul Primăriei comunei Valea Mărului, județul Galați
  40. Dispozitia nr. 495/20.10.2022 privind aprobarea comisiei pentru vânzarea prin licitație publică a unor suprafețe de teren ce aparțin domeniului privat al comunei Valea Mărului
  41. Dispozitia nr. 496/20.102022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 25 octombrie 2022, orele 15,00, în incinta Bibliotecii
  42. Dispozitia nr.497/25.10.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară în data de 31 octombrie 2022, orele 13,00 în incinta Bibliotecii
  43. Dispozitia nr.498/25.10.2022 privind incetarea dreptului la alocatia pentru susinerea familiei dnei/dlui Blindu Maricela
  44. Dispozitia nr. 499/25 .10.2022 privind incetarea dreptului la alocatia pentru susținerea familiei dnei/dlui Tiron Hristache
  45. Dispozitia nr.500/25.10.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne,carbuni,combustibili petrolieri,in perioada sezonului rece noiembrie 2022-martie 2023,pentru familiile/ persoanele singure, altele si cele beneficiare ale Legii416/2001
  46. Dispozitia nr.501/25.09.2022 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie in perioada sezonului rece 1 noiembrie-31 octombrie 2023, pentru familiile/ persoanele singure, altele si cele beneficiare ale Legii416/2001
  47. Dispozitia nr.502/25.10.2022 privind componența comisiei de receptie finală la obiectivul „ Construire platformă comunală de depozitare și gospodarire a gunoiului de grajd în comuna Valea Mărului, jud. Galați”
  48. Dispozitia nr.503/25.10.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Cirje Profira
  49. Dispozitia nr. 504/25.10.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui  Ungureanu Constantin
  50. Dispozitia nr.505/25.10.2022 privind acordarea unui ajutor de urgenta dnei/dlui Costin Marius Petrisor
  51. Dispozitia nr.506/25.10.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Cojocaru George Sorin
  52. Dispozitia nr.507/25.10.2022 privind reluarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Pirlica Natalita
  53. Dispozitia nr.508/25.10.2022 privind reluarea dreptului  la ajutorul social dnei/dlui  Stroia Neculai Danut
  54. Dispozitia nr.509/25.10.2022 privind suspendarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Costin Paraschiva
  55. Dispozitia nr.510/28.10.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Bercea Constanta
  56. Dispozitia nr.511/28.10.2022 privind incetarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui  Chihaia Nicolae
  57. Dispozitia nr. 512/31.10.2022 privind acordarea dreptului la stimulentul educationnal dnei/dluiCojocaru Anisoara
  58. Dispozitia nr. 513/31.10.2022 privind incetarea contractului individual de munca 754/30.03.2021 incheiat cu doamna Dumitru Olguta Veronica,asistent personal al persoanei cu handicap grav Costea Casandra
  59. Dispozitia nr. 514/31.10.2022 privind incetarea contractului individual de munca857/29.04.2016 incheiat cu doamna Cristea Maricica,asistent personal al persoanei cu handicap grav Cristea Catrina
  60. Dispozitia nr.515/31.10.2022 privind acordarea indemnizatiei cuvenite domnului Cojocaru George Sorin- persoana cu handicap grav
  61. Dispozitia nr. 516/31.10.2022 privind aprobarea modificării Dispozitiei nr.495/20.10.2022, privind comisia pentru vânzarea prin licitație publică a unor suprafețe de teren ce aparțin domeniului privat al comunei Valea Mărului
  62. Dispozitia nr. 517/31.102022 privind majorarea salarială a doamnei Dumitrașcu Maranda, secretar general comună, începând cu luna octombrie 2022, pentru proiectele finanțate din fonduri nerambursabile
  63. Dispozitia nr. 518/31.102022 privind majorarea salarială a doamnei Susanu-Milea Gina-Florentina, șef birou financiar-contabil, începând cu luna octombrie 2022, pentru proiectele finanțate din fonduri nerambursabile
  64. Dispozitia nr. 519/31.102022 privind majorarea salarială a domnului Chireac Gabriel, administrator, începând cu luna octombrie 2022, pentru proiectele finanțate din fonduri nerambursabile
  65. Dispozitia nr. 520/03.11.2022 privind desemarea domnului Buhoci Ionuț-inspector, să depună și să ridice de la DJEP Galați documentatii stare civilă
  66. Dispozitia nr. 521/03.11.2022 privind desemnarea persoanei în comisia de secetă pedologică culturi infiintate în primăvara anului 2022
  67. Dispozitia nr. 522/14.11.2022 privind acordarea unui stimulant financiar pentru fiecare copil nou născut doamnei Sîrghe Victorița
  68. Dispozitia nr. 523/14.11.2022 privind acordarea unui stimulant financiar pentru fiecare copil nou născut doamnei Tîrlă Maria
  69. Dispozitia nr. 524/14.11.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 17 noiembrie 2022, orele 09,00, în incinta Bibliotecii
  70. Dispozitia nr. 525/18.11.2022 privind privind acordarea unui ajutor de urgență pentru înhumarea defunctului Mistreanu Dumitru
  71. Dispozitia nr. 526/18.11.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară în data de 25 noiembrie 2022, orele 07,00 în incinta Bibliotecii
  72. Dispozitia nr. 527/18.11.2022 privind acordarea unui stimulant financiar pentru fiecare copil nou născut doamnei Cuptor Paula-Florentina
  73. Dispozitia nr. 528/18.11.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormântare doamnei Buleandră Maria pentru defuncta Buleandră Nicoleta
  74. Dispozitia nr. 529/18.11.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormântare doamnei Popa Liliana pentru defunctul Popa Costică
  75. Dispozitia nr. 530/18.11.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormântare doamnei Anghelina Săftica pentru defunctul Macovei Alexandru
  76. Dispozitia nr. 531/18.11.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormântare doamnului Cojocaru Dumitru pentru defunctul Cojocaru Ștefan
  77. Dispozitia nr. 532/18.11.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormântare doamnei Dumitru Olguța-Veronica pentru defuncta Buleandră Nicoleta
  78. Dispozitia nr. 533/18.11.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormântare doamnei Cristea Maricica pentru defuncta Cristea Catrina
  79. Dispozitia nr. 534/22.11.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormântare doamnei Fuică Dumitra pentru defunctul Mistreanu Dumitru
  80. Dispozitia nr. 535/22.11.2022 privind acordarea unui ajutor de înmormântare doamnului Simion Gică pentru defuncta Simion Maria
  81. Dispozitia nr. 536/23.11.2022 privind încetarea dreptului la ajutorul social(VMG ) domnului Mistreanu Dumitru
  82. Dispozitia nr. 537/23.11.2022 privind modificarea dreptului la alocația pentru susținerea familiei doamnei Botezatu Mariana
  83. Dispozitia nr. 538/23.11.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Florea Panaite
  84. Dispozitia nr. 539/23.11.2022 privind recuperarea zilei de muncă 2 decembrie 2022, stabilită ca zi liberă.
  85. Dispoziția nr.540/28.11.2022 privind repartizare fonduri pentru persoanele cu handicap, de finanțe, conform Deciziei nr.2746/24.11.2022- rectificare buget local 2022.
  86. Dispoziția nr.541/28.11.2022 privind modificarea dreptului la alocația pentru susținerea familiei dnei/dlui Vintilă Irina.
  87. Dispoziția nr.542/28.11.2022 privind acordarea indemnizației lunare cuvenite doamnei Bejan Anica-persoană cu handicap grav.
  88. Dispoziția nr.543/28.11.2022 privind acordarea indemnizației lunare cuvenite doamnei Doca Emilia-persoană cu handicap grav.
  89. Dispoziția nr.544/28.11.2022 privind acordarea indemnizației lunare cuvenite doamnei Vintilă Vasilica-persoană cu handicap grav.
  90. Dispoziția nr. 545/28.11.2022 privind încetarea indemnizației lunare cuvenite doamnei Vîrlan Profira persoană cu handicap grav.
  91. Dispoziția nr.546/28.11.2022 privind majorarea salarială a echipei de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi/sau fonduri externe rambursabile, începând cu luna noiembrie 2022.
  92. Dispoziția nr.547/05.12.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 8 decembrie 2022, orele 09,00, în incinta Bibliotecii.
  93. Dispoziția nr.548/05.12.2022 privind regulamentul de organizare și funcţionare al Comitetului local pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Valea Mărului.
  94. Dispoziția nr.549/05.12.2022 privind aprobarea comisiei pentru vânzarea prin licitație publică a unor suprafețe de teren ce aparțin domeniului privat al comunei Valea Mărului.
  95. Dispoziția nr.550/05.12.2022 privind aprobarea CAIETULUI DE SARCINI PENTRU ATRIBUIREA CONTRACTULUI DE PRESTĂRI SERVICII DE CATERING ÎN VEDEREA FURNIZĂRII UNUI ”PACHET ALIMENTAR PENTRU PREŞCOLARII ŞI ELEVII DIN CADRUL ŞCOLII GIMNAZIALE DOAMNA NICA VALEA MĂRULUI, GRĂDINIȚEI CU PROGRAM NORMAL NR.1, GRĂDINIȚEI CU PROGRAM NORMAL NR.2, ȘCOLII PRIMARE NR. 1 MÂNDREȘTI, GRĂDINIȚEI CU PROGRAM NORMAL NR. 1 MÂNDREȘTI ”
  96. Dispoziția nr.551/05.12.2022 privind aprobarea Strategiei anuale de achiziţie publică a UAT comuna Valea Mărului, judeţul Galaţi, pentru anul 2023.
  97. Dispoziția nr.552/12.12.2022 privind componența comisiei pentru distribuirea pachetelor conform HCL 142/12.12.2022.
  98. Dispoziția nr.553/12.12.2022 privind componența comisiei de recepție terminare lucrări la obiectivul „AMENAJARE BAZA SPORTIVA, COMUNA VALEA MARULUI, JUDETUL GALATI”
  99. Dispoziția nr.554/12.12.2022 privind componența comisiei de recepție terminare lucrări la obiectivul „CONSTRUCȚIE BIBLIOTECĂ ÎN COMUNA VALEA MĂRULUI, JUDEȚUL GALAȚI”
  100. Dispoziția nr.555/12.12.2022 privind componența comisiei de recepție terminare lucrări la obiectivul „REALIZARE PIAȚĂ COMERCIALĂ ÎN COMUNA VALEA MĂRULUI, JUDEȚUL GALAȚI”
  101. Dispoziția nr.556/12.12.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 15 decembrie 2022, orele 09,00, în incinta Bibliotecii.
  102. Dispoziția nr. 557/12.12.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri dnei/dlui Doca Sandu.
  103. Dispoziția nr.558/12.12.2022 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Doca Sandu.
  104. Dispoziția nr.559/12.12.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri dnei/dlui Blîndu Anișoara.
  105. Dispoziția nr.560/12.12.2022 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Blîndu Anișoara.
  106. Dispoziția nr.561/12.12.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri dnei/dlui Munteanu Stanca.
  107. Dispoziția nr.562/12.12.2022 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Munteanu Stanca.
  108. Dispoziția nr.563/12.12.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri dnei/dlui Chihaia Cristinel.
  109. Dispoziția nr.564/12.12.2022 acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Chihaia Cristinel.
  110. Dispoziția nr.565/12.12.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri dnei/dlui Gologan Toader.
  111. Dispoziția nr.566/12.12.2022 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Gologan Toader.
  112. Dispoziția nr.567/12.12.2022 privind desemnarea persoanei responsabile ca reprezentant al Primăriei Valea Mărului, județul Galați, pentru semnarea actelor notariale.
  113. Dispoziția nr.568/16.12.2022 privind aprobarea comisiei pentru achiziționarea unui imobil format din (Locuință, anexă) cu teren aferent, teren curți construcții (334 mp) și teren arabil (842 mp) amplasat în intravilanul satului Mândrești, comuna Valea Mărului, tarla 15, parcela 204, județul Galați, Carte Funciară nr. 270 și negociere preț cumpărare.
  114. Dispoziția nr.569/20.12.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară de îndată, în data de 20 decembrie 2022, orele 15,00 în incinta Bibliotecii.
  115. Dispoziția nr.570/20.12.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri dnei/dlui Ioachim Ghiță.
  116. Dispoziția nr.571/20.12.2022 privind acordarea dreptului la suplimentul pentru energie dnei/dlui Ioachim Ghiță.
  117. Dispoziția nr.572/23.12.2022 privind încetarea dreptului la alocația pentru susținerea familiei dnei/dlui Vintilă Irina.
  118. Dispoziția nr.573/23.12.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă ordinară în data de 30 decembrie 2022, orele 09,00 în incinta Bibliotecii.
  119. Dispoziția nr.574/23.12.2022 privind actualizarea programului anual 2022, al achiziţiilor publice a comunei Valea Mărului, judeţul Galaţi.
  120. Dispoziția nr.575/23.12.2022 privind aprobarea Programului anual al achiziţiilor publice pe anul 2023.
  121. Dispoziția nr.576/23.12.2022 privind modificarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Tîrla Alexandra.
  122. Dispoziția nr.577/23.12.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Doca Maria.
  123. Dispoziția nr.578/23.12.2022 privind acordarea dreptului la ajutorul social dnei/dlui Blîndu Anișoara.
  124. Dispoziția nr.579/30.12.2022 privind componența comisiei de inventariere a terenurilor disponibile aflate în domeniu privat al comunei Valea Marului, județul Galati.
  125. Dispoziția nr.580/30.12.2022 privind convocarea Consiliului local al comunei Valea Mărului, jud. Galaţi, în şedinţă extraordinară în data de 4 ianuarie 2023, orele 09,00, în incinta Bibliotecii.
  126. Dispoziția nr.581/30.12.2022 privind Încetarea contractului individual de muncă nr.736 din 30.03.2022, încheiat cu doamna Cojocaru Constantina, asistent personal al persoanei cu handicap grav Cojocaru Pavel.
  127. Dispoziția nr.582/30.12.2022 privind componența comisiei de evaluare oferte servicii de catering în vederea furnizării unui pachet alimentar pentru preşcolarii şi elevii din cadrul şcolii gimnaziale Doamna Nica Valea Mărului.
  128. Dispoziția nr.583/30.12.2022 privind componența comisiei special constituită privind Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale Valea Mărului, județul Galați.

Ultima actualizare: 14:39 | 8.10.2025

Sari la conținut